17.6 C
Pitești
14 apr. 2024

Inaptocrația (III): Prosperitatea selectivă

Inaptocrația (III): Prosperitatea selectivă

INAPTOCRAȚIA = un sistem de guvernare în care cei mai incapabili de a guverna sunt aleși de către cei mai incapabili de a produce și care împreună cu ceilalți membrii ai societății – cei mai puțini în stare să se întrețină singuri sau să se realizeze – sunt recompensați cu bunuri și servicii care au fost plătite prin confiscarea avuției și muncii unui număr de producători aflat în scădere continuă. (Dicționarul Larousse)

PROSPERITATEA SELECTIVĂ

(Continuarea Editorialului din 14 februarie 2024)

Profitând de susținerea de chibiți a unor mase mari de cetățeni care voiau să fie în continuare mici comuniști conduși de mari comuniști, foștii nomenclaturiști, în special cei care lucraseră în comerțul exterior socialist, au trădat fără cel mai mic scrupul interesul național și s-au pus pe mursecarea țării, în interes personal, împreună cu noii afaceriști sau politicieni corupți, numai că, ajungând, din doctrinari comuniști, oameni de afaceri și politicieni capitaliști rudimentari, au scos România din sfera de interese a marilor și respectabilelor capitaluri internaționale, aruncând-o într-o zonă gri, departe de economiile avansate. Gândindu-se tot timpul să facă o țară prosperă doar pentru ei, au dus masele mari de oameni să trăiască în neajunsuri, mulți din ei fiind nevoiți să părăsească țara.

Mutanții politici postdecembriști, în mersul lor spre distrugerea economiei de stat, în interes propriu, au recurs la tot felul de tertipuri strigătoare la cer, cum ar fi transformarea vechilor întreprinderi socialiste – care nu lucrau cu bani lichizi – în societăți comerciale și regii autonome, însă banii lichizi au rămas la băncile de stat, fără să fie puși la dispoziția noilor forme de organizare. Astfel, în mod deliberat au fost lăsate fără capital de pornire, intrând, din start, în economia de piață, devalizate, calea sigură spre falimentul abia așteptat de pehlivani.

În schimb, băncile s-au trezit peste noapte manipulând grămezi de bani care nu le aparțineau, de pe urma cărora încasau dobânzi fabuloase și, în timp ce noile societăți comerciale și regii înotau în greutăți de tot felul, băncile au prosperat văzând cu ochii, și-au construit, în timp record, sedii uriașe, luxoase, iar funcționarii lor încasau salarii nemaivăzute. Ajunse la o asemenea stare de prosperitate, băncilor nu le-a fost greu să poată acorda credite preferențiale, cu dobândă infimă, politicienilor și sereleurilor susținute de aceștia, funcționarilor din administrație, polițiștilor sau magistraților. La scadență, multe asemenea credite nu au mai fost rambursate și găurile bancare au fost acoperite, în mod deliberat, de la buget, fază premergătoare falimentelor bancare dorite, în scopul ajungerii la situația de a nu mai avea unde să fie rambursate ratele împrumuturilor pentru simplul fapt că nu mai exista instituția bancară. Cu o pungășie nemaiîntâlnită, s-a realizat, astfel, calea sigură a scăpării de datorii a celor care luaseră creditele preferențiale.

Exemplul relevant în acest sens este falimentarea voită a Bancorex, printr-un atac banditesc financiar la cea mai performantă bancă de comerț exterior a României, pentru care nimeni nu a fost tras la răspundere, mai ales că, în plus, față de alte bănci, la aceasta erau depozitate și marile sume valutare provenite din fostul comerț exterior socialist, fiind singura unitate bancară abilitată pentru așa ceva, până la revoluție. Bancorex a fost făcută amintire de o hoție, acceptată transpartinic de toți guvernanții inaptocrați, fiind un caz a cărui răspundere nu poate fi pasată de la un partid la altul, așa cum se încercă de ani buni.

Prin ,,topirea” banilor rămași la bănci, a dispărut un imens capital național strâns prin munca multor români de-a lungul perioadei socialiste, un capital care folosit eficient ar fi salvat de la faliment multe unități devenite societăți comerciale sau regii, devalizate de inaptocrații care refuzau să asculte economiști români de talie mondială, așa cum era Anghel Rugină, venit acasă după 40 de ani, special din SUA, să ajute economic țara, prin modelul său de trecere printr-o tranziție fără prea multe pierderi, așa cum, din păcate, acestea începuseră să se prefigureze.

În locul unor economiști români de talie mondială, s-a ajuns ca țara să fie guvernată de ageamii în ale economiei de piață, a cărei esență o vedeau doar în latura sa speculativă, însă, și pe aceasta o confundau empiric, în mare parte cu bișnița rudimentară, bazată pe înșelăciune și furt, când, așa cum am mai spus, adevărata lume a afacerilor se bazează pe științe economice de înaltă clasă.

Să alungi din țară un economist de talia lui Anghel Rugină a fost unul din cele mai golănești acte ale inaptocraților postdecembriști susținuți de o masă mare de oameni neinstruiți în ale economiei de piață, formată la sloganul socialist că individul social trebuie să se priceapă în cât mai multe domenii. Cu alte cuvinte, ale marilor intelectuali, adică, să nu se priceapă la mai nimic, în mod profund.

Afrontul multora adus lui Anghel Rugină, Ion Rațiu și marilor specialiști ca ei în ale economiei de piață, dispuși să se întoarcă din diaspora, a definit o altă trăsătură a inaptocrației și, anume: apartenența la masa indivizilor inapți să aleagă, pentru că nu sunt în stare să se întrețină singuri, sau să se realizeze, incapabili să producă performanță.
Planul de refacere și stabilitate economică monetară și financiară, propus de Anghel Rugină, avea în vedere realizarea unui ,,miracol economic” în România, pe care renumitul savant american de origine română îl credea posibil, pe baza ,,instaurării unui sistem de economie social liberală, cu o monedă de argint convertibilă în relațiile cu străinătatea și convertibilă în diferite produse naționale pe piața internă” care reprezenta în opinia sa ,,calea de ieșire din criză și de renaștere economică a României”.

Marele savant – căruia în august 1986 îi fusese organizat în onoare al IV-lea Congres Mondial de Economie Socială, cu tema ,,Drumul înainte – a treia revoluție în gândirea economică” – avea în minte, înainte de toate, că până în 1990 țara produsese aproape orice bun material, cum am mai spus, e drept, la un anumit nivel calitativ, dar avea piețe de desfacere pentru toate, aspect greu de neluat în seamă, de vreme ce din exporturi se ajunsese la excedentul valutar, prin care se plătise datoria de 18 miliarde dolari, fiind singura țară din lume fără datorie externă, ceva, deloc o bagatelă, cum încercă și acum să acrediteze unii lătrăi.

Urmare progresului general al lumii după a doua conflagrație mondială, care inevitabil a cuprins și România, pe timpul dictaturii comuniste, plecându-se de la o înapoiere greu de contestat, se crease și la noi o oarecare civilizație materială, după renunțările și sacrificiile multor mase de români. O civilizație, totuși departe de ceea ce exista în Occident, sau chiar în unele țări socialiste așa-zis prietene.

Se ridicaseră peste 4 milioane de apartamente, 10.000 școli, mai mult de jumătate din populație se mutase la oraș, unde-și găsise locuri de muncă sigure, se construiseră peste 100 hidrocentrale, o industrie în aproape toate domeniile: construcții de mașini, utilaje, produse electronice, chimice, siderurgia producea 8% din industria mondială de oțel, țara mai avea încă a patra flotă comercială și una dintre cel mai mari flote de pescuit oceanic și multe altele.
La toate acestea era nevoie de infuzia unor tehnologii avansate venite din occident și România ar fi ajuns cel mai industrializat stat din estul Europei, adică ar fi ajuns în aceeași situație de după crearea României Mari, în ziua astrală 1 Decembrie 1918.

Profesorul Anghel Rugină știa toate acestea și argumentat, pe seama lor și-a lansat admirabila sa teorie a programului de ,,refacere și stabilitate economică, monetară și financiară” care putea să ducă la un ,,miracol economic românesc”, prin instaurarea unui ,,sistem de economie socială liberală, cu o monedă de argint convertibilă în relațiile cu străinătatea și diferite produse naționale pe piața internă”, cum am mai spus și merită să o repetăm. Din nefericire, și acestei teorii i s-a hărăzit soarta pulberii de către inaptocrații post decembriști, așa cum făcuseră și cu planul economic propus de Ion Rațiu, de privatizare rapidă a unităților economice, prin participarea salariaților și pensionarilor care lucrau sau lucraseră în ele.

Ascultând tot felul de ageamii în ale economiei de piață, puși pe manipulare și înșelăciuni, guvernanții inaptocrați postdecembriști au făcut să plece din țară un savant de renume mondial în domeniul economic, care înainte de toate s-ar fi implicat cu inima în reforma noastră, după o experiență de o viață în economiile avansate ale Germaniei și SUA, o experiență pe care a transmis-o ca profesor și altora, dar nu a putut s-o transmită celor de acasă, de remarcat, într-o tendință care ar fi putut să ducă la ,,un miracol românesc”.

După lipsa de înțelegere a inaptocarților de la București, adaptat bineînțeles la realitățile Republicii Moldova, Anghel Rugină a propus ceva de senzație și rusofililor majoritari de la Chișinău, dar, în înapoierea lor, nici ei n-au putut să-l înțeleagă, astfel că marele economist, recunoscut ca unul care în centrul operei sale pusese OMUL în dauna profitului maxim, s-a întors în SUA dezamăgit.
O dezamăgire care l-a bântuit tot timpul, văzând că ar fi avut destulă vreme să-și pună în aplicare programul său de ,,miracol economic românesc”, moartea prinzându-l abia în 15 decembrie 2008 la Boston.
(Va urma)

Victor PANDURU

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI