Primarul Gentea: „Poliția locală a devenit un fel de azil de bătrâni bolnavi”. Afirmația a fost făcută la întâlnirea primarului cu administratorii din zona centrală.
Astăzi a avut loc ultima întâlnire a primarului Cristian Gentea cu reprezentanții asociațiilor de proprietari, din prima serie a intâlnirilor organizate în acest an, pe cartiere. După 6 astfel de întruniri în cartierele orașului, de data aceasta a fost rândul asociațiilor de proprietari din zona centrală a Piteștiului.
Întâlnirea a avut loc în sala de sport a Școlii nr. 1, la ea participând circa 80 de administratori și președinți de asociații. Ca de obicei, primarul a venit împreună cu factorii de răspundere din primărie și directorii serviciilor și ai societăților subordonate.
Față de precedenta întâlnire cu reprezentanții asociațiilor de proprietari din zona centrală, problemele ridicate de piteșteni au fost de data aceasta mult mai puține. Majoritatea celor prezenți au recunoscut că probleme care trenau de ani de zile au fost rezolvate în urma întâlnirilor precedente, dar unii au semnalat punctual probleme cu platformele de gunoi, cu capacitatea de preluare a canalizării, cu toaletarea vegetației din zonele lor, sau cu parcările. Au fost și cerințe mai „speciale”, de modificare a circulației pe o stradă, de a o face cu sens unic, dar aici lucrurile sunt puțin mai complicate pentru că această propunere, făcută la precedenta ședință, nu a fost aprobată în comisia de circulație, primarul menționând că reprezentantul Poliției Circulație nu ar fi fost de acord. În acest sens, a invitat-o pe doamna care a făcut propunerea să vină la următoarea ședință a comisiei, pentru a-și susține acolo cauza, cu argumente.
Nemulțumit de activitatea poliției locale
„La precedenta întâlnire, a fost vorba că vom vedea mai mulți polițiști locali pe străzi. Nu prea s-a schimbat acest lucru!”, a spus o doamnă prezentă în sală. La care primarul a replicat: „Poliția locală a ajuns un fel de azil de bătrâni și de bolnavi. De când am cerut să iasă mai mulți în stradă, majoritatea dintre ei brusc s-au îmbolnăvit, au început să vină cu certificate medicale, nu pot face decât muncă de birou„, a spus, cu umor, dar și ironic, primarul. Se știe că această problemă îi frământă pe mulți piteșteni, poliția locală având mult „de recuperat” în ceea ce privește eficiența activității sale.
„99% problemele s-au rezolvat”
O doamnă președintă de bloc a spus că îi mulțumește primarului „pentru că 99% din problemele ridicate anul trecut s-au rezolvat, dar a mai rămas una: deși s-a rezolvat inclusiv problema parcărilor – cea mai grea! – la blocul Teiuleanu, există unele persoane, străine de blocul respectiv, care își parchează mașinile pe locurile alocate asociației, doamna dând exemplul unei mașini nemișcate de pe loc de câteva luni și care nu aparține vreunui locatar. Primarul a trimis șefii poliției locale, prezenți în sală, cerându-le ca până mâine să rezolve situația.
Pe lângă problemele prezentate, au fost și multe propuneri din partea administratorilor de bloc pentru îmbunătățirea unor lucruri care, în viziunea lor, nu s-au dovedit bune. Doi administratori au cerut desființarea „gropilor de nisip” construite în urmă cu mai mulți ani prin proiectul de regenerare urbană, gropi care în viziunea lor nu își îndeplinesc rolul din proiect, acela de loc de joacă pentru copii, devenind în timp un loc de „folosință” al câinilor și pisicilor din zonă.
S-a mai cerut montare de camere video în zone cu potențial infracțional, plantarea de gard viu în unele zone și toaletarea pomilor de pe spațiul verde.
Propuneri mai neobișnuite
O doamnă a venit cu o propunere inedită: valorificarea din punct de vedere turistic a „florarului-poet” (majoritatea piteștenilor îl cunosc pe cel care vinde flori spunând poezii), la Simfonia lalelelor, dând exemplul orașului Sighișoara, care a angajat un „vornic al orașului” pentru atracția și distracția turiștilor.
O alta a cerut primarului să se construiască un supermarket Lidl în cartierul său, iar un domn a cerut sprijin primăriei să „iasă din condominiu” pentru că nu mai vrea să fie în aceeași asociație de proprietari cu cei care nu sunt de acord cu anveloparea blocului.
Primarul și-a notat toate problemele, dar și propunerile făcute, și le-a trasat sarcini șefilor de servicii, promițând că va urmări rezolvarea lor. Iar pe final a fost răsplătit cu aplauze de către cei din sală, urmate de cuvinte de apreciere pentru implicarea sa și pentru ceea ce a făcut pentru oraș.