Astăzi a fost avalanșă de accidente cu bicicliști, în județ, numai în această dimineață fiind înregistrate trei astfel de evenimente. Din păcate, unul dintre ele soldat cu moartea persoanei care se deplasa pe bicicletă.
1) Recea – sesizare accident rutier între un autoturism și un biciclist, evenimentul rutier anunțând a fi grav.
Din păcate, în urma accidentului, biciclistul, un bărbat de aproximativ 70 de ani, a decedat. Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești s-a stabilit că, un tânăr de 19 ani, din Recea, care conducea un autoturism pe DJ 504, din direcția Popești către Costești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a accidentat, mortal, un bărbat, de 66 de ani, din Recea, care se deplasa pe bicicletă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
2) Tot azi, la ora 8.40, pompierii de la Garda de Intervenție Topoloveni au fost solicitați să intervină la un accident rutier, în care un autoturism a lovit un biciclist.
La fața locului, paramedicii SMURD au identificat o victimă, biciclistul cu vârsta de 44 de ani, care a primit îngrijiri medicale și a fost transportat ulterior la spital.
Pacientul acuza dureri la nivelul coloanei cervicale și prezenta traumatisme la cap și membrul inferior drept.
3) Al treilea eveniment rutier, în care a fost implicat tot un biciclist, a avut loc în Pitești. „Accident cu victimă biciclist, conștient, în municipiul Pitești, zona Stadion. A intervenit un echipaj SMURD de prim ajutor calificat”, au transmis pompierii piteșteni.
Ce concluzie putem trage? Vremea friguroasă de afară nu este tocmai potrivită pentru a te deplasa pe bicicletă. Faptul că e necesar să te îmbraci gros, glugă, fular sau căciuli voluminoase care îți pot obtura câmpul vizual, mâinile înghețate care nu te ajută să faci manevrele curente de trafic, carosabilul alunecos, acoperit de polei sau zăpadă etc. sunt câteva argumente la cele spuse mai sus. Puneți bicicleta la păstrare până la primăvară sau până revine timpul frumos. Mai bine mergeți pe jos!