Sonetul țurțurelui de foc
Când cade bruma peste ea, și-o doare,
nu știu, asemeni ființelor ce zac,
nicicând cam ce-aș putea să-i dau de leac,
că n-are glas să-mi spună cât, și moare.
Când tocmai, vrând să-ți împlinesc buchetul,
îmi învățasem ochii de ales,
și mâna-mi pregătisem de cules,
pe rând mor toate-ncetul cu încetul,
și-oricât de mult aș vrea, nu pot, deloc,
nicicum, să-mi pun iubirea sub obroc,
încerc și în această dimineață,
de am noroc și mâna nu-mi îngheață
pe flacără, un țurțure de foc
să-ți dăruiesc întâia dată-n viață..
Dan ROTARU
CITEȘTE ȘI:
