Romanian Science Festival revine, pentru o nouă ediție! Young Researchers – RSF Argeș: tinerii liceeni devin cercetători, în Piața Primăriei din Pitești!
Vineri, 18 septembrie 2026, începând cu ora 12:00, Piața Primăriei din Pitești devine spațiul în care curiozitatea, creativitatea și pasiunea pentru cercetare ale liceenilor prind viață!
Publicul este invitat să descopere expoziția proiectelor realizate din cadrul programului Young Researchers, inițiativă organizată de Romanian Science Festival (RSF), dedicată liceenilor pasionați de cercetare și de explorarea unor domenii diverse ale cunoașterii.
Primăria Municipiului Pitești sprijină, în calitate de partener, alături de voluntarii și tinerii cercetători din școlile și liceele piteștene, această nouă ediție a unui eveniment educativ și spectaculos, în egală măsură.
Expoziția marchează finalul unui program de mentorat desfășurat pe parcursul ultimelor trei luni. Ghidați pas cu pas de mentori RSF – cercetători și profesioniști din țară și din diaspora academică – elevii înscriși au parcurs toate etapele dezvoltării unui proiect de cercetare, de la formularea unei idei de cercetare sau a unei ipoteze până la testarea, analiza și prezentarea rezultatelor.
Pornind de la propriile idei și interese, tinerii au dezvoltat proiecte interdisciplinare, pe care le vor prezenta în fața comunității piteștene. Vizitatorii vor putea interacționa direct cu tinerii cercetători, vor asista la demonstrații experimentale, vor explora prototipuri și postere și vor putea pune întrebări pentru a afla ce înseamnă, în mod concret, să faci cercetare încă din liceu.
În cadrul expoziției vor fi prezentate 23 proiecte din domenii precum astronomie, biologie, medicină, fizică, psihologie, economie și matematică, realizate de 19 mentori și 46 elevi de liceu.
Organizatorii Young Researchers din cadrul Romanian Science Festival subliniază impactul acestei experiențe asupra participanților:
„Young Researchers a fost pentru liceeni mai mult decât un program de mentorat; a fost o experiență de descoperire a unor idei noi și de dezvoltare personală. Noi, echipa de organizare, i-am văzut evoluând de la elevi curioși cu multe întrebări, la tineri cercetători capabili să dezvolte proiecte complexe, învățând să gândească asemenea oamenilor de știință. Colaborarea cu mentorii din diaspora academică şi din țară le-a demonstrat că nu există limite pentru curiozitatea lor. Vineri, Piteștiul va putea descoperi că viitorul cercetării românești este deja aici, reprezentat de acești tineri extraordinari.”
Pe parcursul programului, acești elevi au învățat că științele exacte, cât și umaniste, nu înseamnă doar teorie din manuale, ci presupun curiozitate, formulare de întrebări și ipoteze, experiment, analize și descoperiri concrete. Lucrul alături de cercetătorii din diaspora academică și din țară le-a oferit nu doar îndrumare tehnică, ci și o perspectivă asupra oportunitățile de studiu, arătându-le că pasiunea lor se poate concretiza într-o carieră într-un domeniu de care sunt pasionați.
Evenimentul se adresează tuturor: elevi, profesori, părinți sau pur și simplu curioși să descopere ideile tinerei generații. Vizitatorii vor putea pune întrebări, testa prototipurile și descoperi poveștile din spatele fiecărui proiect creat de tineri.
Scopul principal al inițiativei este de a dezvolta gândirea critică, gândirea analitică și lucrul în echipă în rândul tinerilor, oferindu-le o platformă în care pasiunea lor pentru știință este încurajată și valorificată. Prin Young Researchers, RSF construiește o punte directă între comunitatea academică și viitoarea generație de cercetători din România.
Vă așteptăm vineri, 18 septembrie, între 12:00 și 15:00, în Piața Primăriei din Pitești, pentru a-i întâlni și a-i susține pe acești tineri cercetători, pentru a le descoperi proiectele și a ne lăsa inspirați de curiozitatea și de entuziasmul lor!
PARTENERI: Parteneri locali – județul Argeș: Primăria Municipiului Pitești, Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „CPT. Puică Nicolae” al Județului Argeș, Poliția Locală Pitești, Școala Gimnazială „Marin Preda” Pitești, Colegiul Național „Ion C. Brătianu” Pitești, Liceul Tehnologic „Dimitrie Dima” Pitești, Liceul de Arte „Dinu Lipatti” Pitești, Colegiul Tehnic „Armand Călinescu” Pitești, Liceul Tehnologic Nr. 1 Mărăcineni, Școala Gimnazială „Petre Țuțea” Boteni, Bookland Vulturești, Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” Curtea de Argeș, Liceul Tehnologic „Ferdinand I” Curtea de Argeș, Școala Gimnazială „Regina Maria” Curtea de Argeș, Școala Gimnazială „Carol I” Curtea de Argeș, Liceul Tehnologic „Constantin Dobrescu”, Liceul Tehnologic Auto, Liceul Tehnologic „Regele Mihai” Curtea de Argeș, Politehnica București – Centrul Universitar Pitești;
Sponsor național: Romanian American Foundation;
Sponsori locali: Noy, Garden Pub.
Despre Romanian Science Festival:
Fondat în 2019, Romanian Science Festival (RSF) este o inițiativă care conectează cercetători, studenți și profesioniști români din diaspora academică cu elevii și mediul educațional din România, cu scopul de a stimula interesul pentru știință și de a oferi tinerilor modele profesionale și oportunități de orientare în carieră.
Comunitatea RSF reunește peste 140 de mentori, iar de la lansare programul a ajuns în peste 150 de școli și la peste 100.000 de elevi din România. În 2022, Romanian Science Festival a fost desemnat câștigător la Berlin, în cadrul Falling Walls Foundation – Science Engagement, fiind selectat dintre peste 1.350 de proiecte internaționale de promovare a disciplinelor STEM.
Detalii despre eveniment: www.romaniansciencefestival.ro


