Pe culmile Parnasului
Fidelă plaiurilor natale, purtând parfumul ierbii, al crângurilor, al păşunilor şi al tuturor darurilor cu care Dumnezeu a înzestrat Grădina Maicii Domnului, poeta Cristina Onofre (Christine Bernadette Rousseau), membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Societăţii Poeţilor şi Artiştilor din Franţa, director la „Popas jurnalistic și literar artistic”’- revistă a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România-filiala Olt şi redactor șef la revista „Cuvântul argeșean” a Ligii Scriitorilor Români-filiala Argeş, conferă cititorilor, criticilor şi istoricilor literari atracţie, admiraţie, bucurie, aprecieri şi respect prin harul scrisului, manifestându-şi talentul şi în critica literară, în publicistică, în pictură. Iar girul unor prestigioase personalităţi i-au prefigurat destinul literar, urcând acum treaptă cu treaptă pe făgaşul creaţiei literare. Beneficiind de prefaţarea primului volum „Poema ’naltei domnişoare” de către acad. Eugen Simion, autoarea avea să răspundă, într-un interviu acordat scriitorului Jean Dumitraşcu:
- Președintele Academiei Române, criticul literar Eugen Simion, a mizat pe talentul dvs. Ați știut să folosiți „cecul în alb” oferit? V-a ajutat cu ceva?
– „Faptul că magistrul critic literar a citit proiectul meu de carte și a mizat pe poezia mea a fost ca un examen pe care eu mi l-am impus de atunci încoace, cu fiecare poem scris, cu fiecare carte concepută, astfel încât să nu îl dezamăgesc. ,,Cecul în alb’’ la care vă referiți suna așa: ,, O poezie elegiacă, vag erotică, discret sentimentală, grupată în jurul ideii de trecere şi petrecere într-un univers construit din suavităţile, inefabilele lumii”. Am știut să îl folosesc în sensul că mi-am dorit să nu scriu de dragul de a scrie, am înțeles că domnul academician mi-a predat o lecție care să-mi ghideze pașii în literatură, că trebuie să citesc și să iubesc literatura mai mult decât îmi iubesc propria ființă, să îmi lucrez cu seriozitate fiecare carte. Pe lângă talent un scriitor trebuie să muncească mult șă știe să aleagă ceea ce este bine scris…” Un răspuns ca o profesiune de credinţă pentru avalanşa autorilor care uitară „voroava” cronicarului Miron Costin: „ nu iaşte alta mai frumoasă, şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor”.
Eruditul critic a mai intuit influenţa poetului de la Lancrăm asupra tinerei autoare: „Poemele pe care le veți citi în această carte sunt scrise de cineva care iubește lucrurile fragile și l-a citit bine pe Blaga”.
Să fie, oare, poemul „Autoportret”, sugestia ‘naltei domnişoare?: „Sunt o fată/căreia îi place/să adoarmă uneori/cu capul pe un vas mare de lut…/Simt prin somn/cum fața, părul și trupul meu/se bucură/de găzduirea ochilor voștri…/Numai vasul mare/de lut/nu-l vedeți./Pe olar nici gând să vi-l amintiți,/nici gând… Mai zice poeta: „Sunt femeia ce seamănă/cu măcrișul,/înfloresc dimineața-n câmpie,/și sunt la fel de liniștită/ca o inimă înainte de somn,/o inimă preschimbată-n cocor,/pe o stampă…
„Lucrurile fragile”, sensibile adică, întâlnim în versurile fiecărui poem, cum, de pildă, în „Aromatul lemn”: „Aromatul și uscatul lemn/al legănului meu/fusese al unei corăbii/rămase la mal/pentru totdeuna./În locul acela, nisipul,/trecut dintr-o palmă într-alta,/din când în când îmi amintește/de o corabie,/de lemnul uscat și aromat/al leagănului meu”.
***
Poemele contemporanei noastre au trimitere la fondul imaginarului românesc, cum observa românul-basarabean, acad. Nicolae Dabija, prefaţatorul cărţii „Templierii lucrurilor simple”: „Cartea Christinei Bernadette Rousseau este un studiu al neantului și al concretului smuls acestuia, pentru a spori cunoașterea realității obiective și a realității imaginarului, la fel de obiectiv”.
Imaginar și sincronizare
Conceptul de imaginar, in contextul afirmării literaturii române în plan european prin modelele arhetipale, folosindu-se miturile, legendele şi tradiţiile noastre, dar şi fascinante izvoare de inspiraţie de pe plaiurile mioritice, e cu precădere întâlnit în procesul de elaborare a operelor literare ale scriitorilor clasici. Regretatul poet Dumitru M. Ion afirma că „poemele Cristinei Onofre sunt pasteluri moderne în care există o parte de clasicism”. Aşadar, trăgându-şi seva din propriile rădăcini, literatura română nu este tributară niciunei alte literaturi, ci se înscrie în circuitul culturii europene.
În volumul de cercetare şi documentare ştiinţifică: „Eugen Lovinescu-ipostaze ale scriitorului” (Ed. Bibliotheca-Târgovişte, 2021), prof. Maria Monica Stoica, critic şi istoric literar, relevă „rolul salutar pe care l-a deţinut Eugen Lovinescu în domeniul literaturii române prin sincronizarea acesteia la standarele europene”, autoarea folosind şi un citat din principiile magistrului critic: „Influenţele şi sincronizările nu vor acoperi fondul nostru etnic, integrarea în tendinţa generală a culturii moderne realizându-se doar cu ceea ce ne este specific”.
***
Titlul cărţii „Templierii lucrurilor simple” nu are trimitere spre Cavalerii curajoşi de pe Muntele Templului meniţi să păzească Ţara Sfântă (Ierusalimul), protejându-i pe vizitatori de năvălirea musulmană, ci, pur şi simplu, sunt meşteşugari tradiţionali autohtoni, înveşmântându-i poeta nu în mantie albă cu cruce roşie la mijloc, ci, pur şi simplu, meseriaşi de toate categoriile (geamgiu, morar, miner, pălărier, cioplitor, lustragiu, măturător, văcar, dogar, bucătar, cioban, fântânar, măcelar, sobar, fochist, croitor, metaforizându-i după menirea fiecăruia: De pildă, pe Miner „Îl ştiau furnicile/ Şi rândunelele/Umbra lui era lumină/Şi fluturii îl urmăreau./Cărbunele era pentru el/Soare cu miros de noapte cu lună./Minerul avea pe buze mereu/gustul unor cuvinte aproape nerostite”. Brutarul „…murmura/ un cântec al spicelor/scoţând rând pe rând/pâinile coapte, aşezate pe lopeţi/ asemenea unor scrieri vechi, neştiute”. Ţesătoarele erau „baghete magice/ împletind poveşti/niciodată sfârşite/pe albul de perlă al pânzei”. Pălărierul: „…Un murmur venind/ din înaltul cer al amintirii/ trecea peste inima pălărierului/ ce visa la panglici, agrafe,/şi corăbii cu fetru./Pe stradă, o femeie/îşi arunca întregul covor al privirilor/spre vitrina pălărierului”.
Poemele din „Ţara scaunului cu trei picioare”, sunt reprezentative pentru modelele arhetipale, în care ne regăsim pe noi, ca popor care-şi cunoaşte tradiţiile, credinţa, portul, obiceiurile. Copacul este arhetipul continuităţii şi al verticalităţii, dătător de lumină, căldură şi aer: „Oamenii vorbeau deseori/ despre un copac tainic,/ceresc,/ce lăsa în fiecare zi să cadă/o frunză peste sat/pentru ca seara să vină/cu tot veşmântul luminilor ei”. Avem toţi amintiri din copilărie, important este cum le încorporăm în arta literară. Poeta îşi aminteşte cum „Bunica se trezea înainte de răsăritul soarelui/ Se îmbrăca în cămaşa ei de borangic,/ cămaşa ei cusută cu dimineţi văratice,/ cu fire alese din şuvoaie de ape.//Bunica mergea la moară/apoi venea acasă/pentru a ne vindeca pe toţi/cu îngerii ascunşi în cămaşa ei de borangic,/îngeri luaţi din stropii/de pe roata morii” (Pe roata morii).
Excepţie de la regula conceptului imaginarului în opera poetică a Cristinei Onofre se manifestă prin volumul: „Să mergi călare. Să întinzi arcul. Să spui adevărul”, trecută tot prin filtrul eminentului Profesor, Critic şi Istoric literar, acad. Eugen Simion. Ce privilegiu, câtă bucurie pe autoare când a citit „Prefaţa”:
„Recunosc faptul că autoarea volumului de faţă a primit multe premii francofone şi că face deja parte din „Societatea Poeților Francezi”. Umblă, deduc, prin lumea francofonă şi, ajungând în Centrul Salonului, scrie poeme în stil „minimalist” cu o substanță exotică.
O „ţară imaginară” în care este vorba de ținutul nuierilor, de războinicii masai, de tribul Wojagga şi de vacile lor care, după cât se pare, sunt vacile cerurilor. Un alt războinic, Quitté, îşi găureşte urechile şi îşi pune un cercel de cupru primit în dar de la un expert în ritualuri („leibon”), după care, împodobit, inițiat şi mulțumit, îşi cumpără o nouă nevastă.
Ce reprezintă liric această geografie exotică şi în ce măsură cititorul român de poezie va primi aceste simboluri tribale, simboluri ale unei alte mitologii culturale? Constat că autoarea (Christine Bernadette Rousseau) pune fantasmele ei nu într-o retorică a selecțiilor lirice tradiționale (versuri muzicale, plastice), ci într-un discurs alb, voit nepoetic, un discurs – cum zicea mai demult un mare poet englez – „cu toate coastele goale”.
Minimalismul postmodern optează pentru această formulă. „Să mergi călare. Să întinzi arcul. Să spui adevărul.” merge în această direcție.
Academician Eugen Simion (2014)
Poemele înfăţişează personaje şi obiceiuri din lumea arabă, poeta dovedind o vastă cultură în privinţa întinderilor sahariene din vremuri străvechi: „Un sat/ascuns în hăţişuri transparente./ Aloe, arbori de gumă, salcâmi, cărţi din toate timpurile. /Ramurile lor fac din locul acela/„locul transparentelor palate” (Un sat). Sau: „Vorbesc de Zaafran. /În locul acesta creşte şofranul. /De aici începe Sahara./Salhim este un om al Saharei. /El are un cal, o caleaşcă şi o nevastă/cu buze groase, străpunse în colţuri de patru cercei./Caleaşca lui e din fier vopsit în albastru »… (În Zaafran). Iată un ritual funebru: „O sabie îi despică trupul./Masud ben Abdallah moare pe câmpul de luptă./De Masud se aproprie un arab cu o sabie mică./Pielea frunţii şi barba, partea proeminentă a nasului, /câte o bucată din fiecare călcâi, îi sunt tăiate şi luate./Arabul, umflat şi negricios se îndepărtează /ţinând în mâna stângă sacul însângerat./Ceea ce rămâne din Masud cade pradă hienelor, vântului…/Ai zice că arabul-vrăjitor are sânge de hienă./Înainte de lăsarea nopţii acesta face un foc./La focul molcom, într-o oală de aramă, /pune rădăcini de smochin, piele de şarpe, /ochi de tigru şi gheară de vultur./Peste toate acestea aruncă să fiarbă părţile din trupul lui Masud./Până în zori amestecă, suflă în foc, /spune cuvinte numai de el ştiute./Înfige din când în când o sabie în fiertură,/apoi îşi apropie limba încercându-i tăişul şi gândind /că mulţi vor fi aceia care vor vrea să bea/din fiertura aceasta, dorind să atingă neînfricarea.(Moartea lui Masud ben Abdallah).
„Cartea, zice autoarea, a apărut la aceeaşi editură (,,Tracus Arte”) ca și cartea ,,Eugen Simion profil spiritual” scrisă de Marin Diaconu. Am avut bucuria ca editura să prezinte cartea mea la Târgul de Carte 2015 alături de cartea domnului Eugen Simion. Am şi fotografii alături de domnia-sa de la lansări”.
Dacă privim nu doar petele de pe lună, ci şi tainica şi blânda ei lumină, observăm originalitatea descrierilor locurilor şi obiceiurilor unei lumi diferite de civilizaţia europeană, purtând veşminte exotice şi accesorii ciudate sau o prozodie sub influenţa poemelor lui Blaga. Volumul despre care vorbim e o premieră absolută în poezia contemporană, fiecare poem meritând aplauze la scenă deschisă în interpretarea unor actori remarcabili. Iar dacă nu a obţinut încă un premiu românesc, îl merită cu prisosinţă.
În consecinţă: Cărţile de până acum i-au asigurat poetei Cristina Onofre notorietatea în lumea literară, drept pentru care i-au fost încununate cu premii literare şi critici pe măsură, menţionate în al domniei sale „Profil de autor”. Scriind cu trudă, pasiune şi har divin, argeșeanca noastră, având şi cetăţenie franceză, se află în plină ascensiune spre culmile Parnasului, unde muzele o aşteaptă spre noi izbânzi literare.
Profil de autor:
– La Concursul ,,Pe aripile poeziei’’-Piteşti 1991, Cristina Onofre câştigă Premiul 1 şi premiul ,,Tudor Arghezi’’-Tg.Jiu, 1992. Publică versuri şi în revista ,,Literatorul’’ a Uniunii Scriitorilor din România.
– 2002, îi apare cartea « Poema ’naltei domnișoare »-2002 – Cuvânt înainte: Președintele Academiei, Eugen Simion-2004, Premiul « Poètes sans frontiéres » Paris, pentru cartea «Le poéme dela haute demoiselle » (« Poema ‘naltei domnișoare »)-premiu care a constat în publicarea sub egida editurii « Nouvelle-Pléiade » și lansarea cărții la Paris în 2005.
– 2004, cartea « Generalul sau o iarbă înălțată până la cer », (« Casa de editură Tipoart »). Cu o Prefaţă semnată de prof. univ. dr.Cornel Ungureanu.
-Premiul « Prix de la Francophonie-2007 »(Paris) desemnat de către Societatea Poeților Francezi pentru cartea « Mon Général ».
– 2007, apare cartea « Poeme din țara scaunului cu trei picioare » (Casa de editură Tipoart). Ediția bilingvă (franco-italiană) în Italia, în traducerea prof. univ. Giovanni Dotoli, cartea « Autoportrait-Autoritratto »(-Schena Editore).
– În 2008, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
– 2010, pentru a doua oară Premiul « Prix de la Francophonie » la Paris oferit de Societatea Poeților Francezi pentru cartea « Poeme din țara scaunului cu trei picioare ».
– 2011, cartea « Templierii lucrurilor simple » (Editura Universității Pitești). Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România-filiala Pitești.
– 2015 , Premiul revistei ,,Art et Poesie’’ din Franța. Apare şi cartea « Să mergi călare. Să întinzi arcul. Să spui adevărul.» Prefaţă Eugen Simion și postfață semnată de poetul Marian Drăghici.
– 2016, a doua ediție a cărții ,,Templierii lucrurilor simple’’ (Ed. « Detectiv Literar), prefață de acad. Nicolae Dabija și o postfață semnată de doctorul în filozofie și critic literar Marian Nencescu. În versiune franceză apare cartea ,,Les templiers des choses simples’’ (Ed. ,,La Nouvelle Pléiade’’(Paris), respectiv la editura ,,7écrit-edition Paris’’ 2018.
– Din 2018 este membru al ,,Société des Poètes et Artistes de France’’.
– În 2019, Premiul Diplomé d’honneur la concursul anual al Societății Poeților și Artiștilor Franței care s-a desfășurat la Metz.
– 2018 – La festivalul internațional ,,Vrancea literară’’desfășurat la Focșani și al cărui președinte este scriitorul și criticul literar Ioan Culiță Ușurelu, primește Premiul special al juriului pentru carte străină ,,Les templiers des choses simples’’.
– 2019 la Festivalul Internațional de Creație ,,Vrancea literară’’ câștigă permiul I cu cartea ,,Unde ești, domnule Tamkin?’’ la secţiunea TEATRU (Ed. Salonul literar.)
– 2020, Premiul juriului la concursul regional Lorraine GRAND EST (Franţa).
– 2021, câștigă Diplôme d’Honneur au Grand Prix du Jury decernat de Societatea Poeților și Artiștilor Franței și Diplôme d’Honneur- Grand Prix de la Delegation Lorraine Grand. Devine membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România-Filiala Olt. La ,,Toamna bacoviană’’-140 de ani de la nașterea lui George Bacovia, Uniunea Scriitorilor-Filiala Bacău, îi oferă premiul special de poezie ,,Tristan Tzara’’. Este director la ,,Popas jurnalistic și literar artistic’’- revistă a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România-filiala Olt şi redactor șef la revista ,,Cuvântul argeșean’’-
– 2022. Teatru: „În noaptea asta nu e lună. În noaptea asta este lună” (Ed. Ateneul scriitorilor) după scriitorul chinez Lu Xun.
I-au fost publicate versuri sau cronici literare în revistele: Literatorul, Luceafărul, Poesis, Orizont, Zburătorul, Calende, Convorbiri literare, Cafeneaua literară, Echinox, Argeş, România literară, Curtea de la Argeș,Tomis, Poezia, Ramuri, Litere, Apostrof, Salonul literar, Caiete Silvane, Amurg sentimental, Săgetătorul, Cuvântul argeșean, Glasul iubirii, Popas jurnalistic și literar artistic, Vatra veche, Mișcarea literară, Plumb, Cervantes, versuri și recenzii în următoarele reviste din Franţa şi Italia: Comme en poésie, La porte des poetes, Poésie premiere, Aujourd’hui poèmes, ARPA, 2000 Regard, Rive neuve continent, L`Etrave, Il Giardino delle Muse, Art et poésie, Région Centrale ş.a.
Gheorghe Mohor
