Nepieritor prin muzică
Petrecându-mi tinereţea în climatul bucureştean al veacului trecut, mă declar norocos că am cunoscut oameni a căror imagine îmi luminează azi sufletul- scriitori şi artişti pe care i-am văzut, i-am admirat ori i-am aplaudat, având conştiinţa măreţiei lor. Printre aceştia, muzicologul George Sbârcea.
Era frumos la chip şi la suflet, elegant şi galant, educat în spiritul adevărului şi al dreptăţii, compozitor şi dirijor, scriitor, critic muzical şi jurnalist; cunoştea perfect şase limbi de largă circulaţie: maghiară, germană, italiană, franceză, engleză, suedeză, a compus muzică de teatru, muzică vocală şi muzică uşoară, a scris articole şi eseuri, cronici teatrale şi muzicale, recenzii şi studii de muzicologie, de etnografie şi folclor în revistele de cultură: Actualitatea muzicală, Gazeta ilustrată, Rampa, Neamul românesc, Universul literar, Viaţa, Tribuna, Cronica, Argeş, Astra, Flacăra, România Mare etc. autor a peste 80 de cărţi, în majoritate monografii (Giacomo Puccini, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Johann Strauss, Darclee, Gică Petrescu, Mihail Jora, Tiberiu Brediceanu ş.a.).
Licenţiat al Conservatorului „George Dima” şi al Facultăţii de Drept din Cluj, maestrul George Sbârcea a ales arta – „singura flacără care a aprins tot ce putea atinge în mine”, şi arta literară, făcând lumii cunoscute viaţa şi cariera artistică a slujitorilor Euterpei. O pagină tristă a vieţii a trăit-o după instaurarea regimului stalinist în România. În 1947, învinuit că scrisese împotriva „noii democraţii” şi a statului sovietic, incisivul jurnalist George Sbârcea a fost judecat şi condamnat de către Tribunalul Poporului la 15 ani temniţă grea (Jilava, Aiud, Gherla). A ispăşit doar 8 ani graţie insistenţelor ambasadelor străine acreditate în Bucureşti de a fi eliberat, rămânând, în schimb, în vizorul Securităţii comuniste. Anii de tortură au lăsat răni adânci în sufletul muzicianului-scriitor: „Eram invadat de şobolani, dar am avut noroc de un fizic rezistent. Rugăciunea şi furia m-au făcut să trec peste aceşti ani”, mărturisea supravieţuitorul inchiziţiei staliniste într-una din cărţile sale.
George Sbârcea este autorul cântecelor pe veci nepieritoare: Nana, Anişoara, De ce-ai plecat, Nu vreau să ştii cât te-am iubit, Inimioară, inimioară, Fir-a-i tu să fii de dragoste, Un tango de adio, Ionel, Ionelule, semnând versurile cu pseudonimul Claude Romano.
Învingând rigorile vremurilor, George Sbârcea şi-a dedicat viaţa cântecului şi poeziei, obţinând numeroase distincţii: Premiul Academiei Române (1963), Ordinul Muncii cl. I (1964), Premiul Uniunii Compozitorilor din România (1964, 1974), Ordinul Meritul Cultural (1969).
Fie-i numele nepieritor, ca şi cântecele sale! George Sbârcea, nume drag şi de referinţă în inimile iubitorilor culturii şi artei muzicale româneşti.
Gheorghe MOHOR
