18.2 C
Pitești
08 oct. 2024

Ceremonial de Ziua Pompierilor

Ceremonial de Ziua Pompierilor

Astăzi, 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş a organizat şi desfăşurat un ceremonial militar și religios, dar și o expoziţie de tehnică şi materiale de intervenţie, cu prilejul sărbătoririi Zilei Pompierilor din România.

Semnificația acestei zile de o importanță deosebită în istoria pompierilor militari români vine de la bătălia petrecută pe Dealul Spirii la 1848, când pompierii conduși de către căpitanul Pavel Zăgănescu au luptat eroic împotriva numeroasei oștiri otomane, demonstrând curajul și devotamentul salvatorilor sub jurământul sacru față de țară.

S-a rememorat astfel sacrificiul înaintașilor noștri celebrând istoria, gloria și tradiția militară a acestei arme, alături de noi regăsindu-se personalități reprezentative ale autorităţilor publice judeţene, foștii comandanți ai instituției, dar și pompieri militari rezervişti, preoți militari, precum și reprezentanți ai mass-media.

Printre cele mai emoționante momente desfășurate cu acest prilej, se regăsesc avansările în grad înainte de termen și trecerile în rezervă.
Astfel, pentru profesionalismul, devotamentul şi curajul de care pompierii noștri au dat dovadă în misiunile pe care le-au desfășurat, au fost avansați în gradul militar următor după cum urmează:
– de la gradul de maior, la gradul de locotenent colonel, Berevoianu Marius-Octavian;
– de la gradul de căpitan, la gradul de maior, Chircu Valentin-Lucian;
– de la gradul de maistru militar clasa a III-a, la gradul de maistru militar clasa a II-a, Mirică Adrian;
– de la gradul de plutonier adjutant, la gradul de plutonier adjutant șef, după cum urmează: Constantin Adrian, Cîrneală Ionuț-Cristian, Dumitru Constantin–Mugurel și Dună Marius;
– de la gradul de plutonier major, la gradul de plutonier adjutant, Stroescu Bogdan-Cristian.

Totodată, a avut loc și citirea ordinului de trecere în rezervă a domnului plutonier adjutant șef Raicu Adrian, unul dintre pompierii noștri argeșeni.

De asemenea, inspectorul șef al ISU Argeș a înmânat diplome de apreciere și plachete de onoare foștilor comandanți ai instituției și reprezentanților Instituției Prefectului și Consiliului Județean Argeș.

„Mulțumim pe această cale tuturor participanților și vă asigurăm că purtăm cu onoare mai departe curajul și devotamentul înaintașilor noștri.”, a transmis ISU Argeș.

Articolul precedent
Articolul următor

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site