ISTORIA CLIPEI: Un fost ceferist trage în Ionel Brătianu
În 24 ianuarie 1909, avea loc schimbarea majoră la vârful conducerii PNL, bătrânul liberal Dimitrie Alex. Sturza, lăsând locul unui politician mai tânăr, care spunea că ,,politica este ceva grav, grav de tot, pentru că politicianul are în mâini viața lui și a viitorului țării. Oamenii politici trebuie să fie modești pentru persoana lor, dar să nu fie modești cu poporul pe care-l reprezintă. Politica îți poate da din când în când satisfacții și onoruri, dar, pentru un om iubitor de țară, conștient de răspunderile sale politice, este un șir neîntrerupt de griji și jertfe, un drum pe care ești sortit să culegi, mai multă nedreptate decât răsplată. Cei mai mulți își închipuie că politica este un fel de distracție cu foloase și onoruri. Politica este ceva grav de tot. Ai în mână viața ta și viitorul țării”.
Cel care avea asemenea crez politic, nu era nimeni altul decât Ionel (Ion I.C.) Brătianu, continuator al politicii ilustrului său părinte Ion C. Brătianu, decedat la 4 mai 1891.
Ascultat de întreaga clasă politică, chiar și atunci când se afla în opoziție, Ionel Brătianu nu și-a atras doar laude, ci și multe critici dure, toate culminând cu atentatul la viața sa, din ziua de 8 decembrie 1909.
Atentat la viața premierului
Se întorcea de la ședința Senatului, când, chiar în fața Școlii de Război, aproape de casa sa din Str. Colței, un individ care-l urmărise, a tras asupra lui trei focuri de revolver, gloanțele atingându-i umărul, spatele și baza toracelui. Urmărit de trecătorii martori la atentat, făptuitorul a fost prins în fața hotelului Union. Predat unei secții de poliție, s-a constatat că era un fost lăcătuș la căile ferate, în vârstă de 27 ani, cu nivel de pregătire redus, rămas șomer în urmă cu vreo două săptămâni. Se numea Gheorghe Jelea, după alții Gheorghe Stoenescu (Stoianovici) Jeleca, originar din Oltenița, născut din tată bulgar și mamă româncă, înainte de intrarea la căile ferate, fiind sergent în armată.
Ca membru al Sindicatului muncitoresc, fostul ceferist îl considera vinovat pe primul ministru de scumpirea traiului, dar mai ales de expulzarea din țară a lui Christian Rakovski, inițiatorul unor manifestații socialiste considerate de autorități ca unele de tulburare gravă a ordinii publice, dezaprobate de mulți bucureșteni, care nu credeau compatibile cu țara noastră ideile noi venite din Rusia.
În urma percheziției făcute la domiciliul atentatorului, pe lângă broșuri socialiste, s-a găsit și planul atentatului, gândit în cele mai mici amănunte, în felul acesta dovedindu-se fără dubii premeditarea.
Societatea civilă din acea vreme, a reacționat prompt, dezaprobând cele întâmplate. Numeroase telegrame și scrisori de solidaritate fiindu-i expediate lui Ionel Brătianu, încrederea în justețea orientărilor sale de a continua mărețele fapte ale părintelui său Ion C. Brătianu fiind una deplină. Corpul didactic și chiar angajații la CFR au condamnat cu indignare atentatul. Emoționante au fost și mesajele de dincolo de Carpați, prin care se dorea reînsănătoșirea victimei pentru fericirea întregului neam românesc, ardelenii știind că una din preocupările deosebite ale lui Ionel Brătianu era și crearea conjuncturii istorice favorabile pentru aducerea Transilvaniei la sânul patriei mame România.
Prognosticul medicilor societăților medicale din acea vreme, dat în urma consultării rănilor, s-a dovedit, din fericire, a fi unul evaluat corect, primul ministru revenindu-și destul de repede și, doar după două săptămâni de convalescență a reluat activitatea.
Procesul împotriva lui Gheorghe Jelea a început în mai 1910 și, la terminarea judecății a fost găsit vinovat de tentativă de omor cu premeditare, drept pentru care a primit pedeapsa maximă prevăzută de lege, 20 de ani muncă silnică, la stabilirea pedepsei contribuind și faptul că premeditat întocmise planul atentatului, urmat de achiziționarea pistolul folosit la săvârșirea lui.
Peste numai 8 luni, pe 31 august 1910, Ionel Brătianu sosea pe Dunăre cu vaporul DOMNIȚA FLORICA, să facă o vizită de lucru la Călărași, însoțit de Anghel Saligny, în vederea inspectării portului și clădirii Căpităniei, tocmai construită după planurile celui din urmă.
Cel mai longeviv premier
La debarcader, fără primire oficială, a fost întâmpinat de prefect, primar, medicul primar al județului, medicul localității și polițaiul orașului, vizita sa din incinta portului continuând, în aclamațiile locuitorilor, prin piață, pe câteva străzi, la primărie, prefectură și Corpul Regimentului 5 Cavaleri, atașamentul concetățenilor atentatorului față de victima sa și aprobarea pedepsei date de justiție, fiind ceva emoționant.
Omul politic proeminent Ionel Brătianu este cunoscut în istorie ca fiind cel mai longeviv premier, de cinci ori președinte al Consiliului de Miniștri, de trei ori ministru de interne, de două ori ministru al apărării naționale, de două ori ministru al afacerilor externe, care timp de peste două decenii a făcut și desfăcut guverne, ajungând să aibă un rol primordial în înfăptuirea Marii Uniri de la 1918.
Mâna de fier a politicii românești din acea vreme – cel despre care se știa că era înzestrat cu simț al responsabilității rar întâlnit: niciodată, așa cum spunea Octavian Goga, nu hotăra repede, ci după lungi chibzuințe – s-a stins subit la 24 noiembrie 1927, când avea numai 63 de ani, în urma unor complicații date de o simplă laringită, fapt ce i-a făcut pe mulți să considere moartea suspectă. Pierderea sa s-a adăugat la cea a Regelui Ferdinand Întregitorul, la fel de suspectă și, din nefericire, după aceste două mari pierderi de personalități, pentru țara noastră au urmat ani tot mai complicați, care au dus, nu după multă vreme, la prăbușirea actului Marii Uniri, pentru înfăptuirea căruia cei doi cheltuiseră multă minte și inimă.
Victor PANDURU
