ISTORIA CLIPEI: Cuceritori ai Lumii Noi (II) – Continuare din ediția trecută
Născut în 1480, într-o modestă familie de țărani, SEBASTIAN DE BELALCAZAR și-a luat numele de la orașul spaniol în care văzuse lumina zilei, situat în provincia Cordoba. Rămas orfan, s-a descurcat destul de greu până la 24 ani, când, în căutarea altor rosturi, se hotărăște să plece în Lumea Nouă.
Găsit acolo, după un deceniu, de Francisco Pizarro și Diego de Almagro, s-a arătat dispus să-i însoțească, în câteva expediții, participând printre altele, în 1524, al cucerirea teritoriului de astăzi al statului Nicaragua, iar nouă ani mai târziu, la invadarea Perului.
Din proprie inițiativă, fără a-l anunța pe Pizarro, cu 200 de soldați, a pornit spre nord să cucerească regatul Quito, Ecuadorul de azi și, cum campania i-a reușit, drept răsplată ajunge viceguvernator general al noii posesiuni spaniole.
După ce întemeiază orașul Guayaquil în 1535 și, pe mai departe, își îndeplinește cu rezultate lăudabile atribuțiile de viceguvernator date de casa regală, hotărăște să urce spre nord, să cucerească Columbia de azi, dar, de cum a pătruns în teritoriu, pe neașteptate, a găsit acolo alți conchistadori spanioli, care l-au înfruntat vehement. Intrat în conflicte cu ei, de teama că va fi ucis, se întoarce în patrie și în 1551 moare în orașul Cartagena.
Ajuns în Lumea Nouă era și un alt tânăr JUAN DE AYOLAS având 20 ani, născut (după probabilități) în 1510, dar lucru sigur la Briviesca, situată în provincia spaniolă Burgos.
Juan de Ayolas, de cum a auzit că Pedro de Mendoza punea la cale expediția până la estuarul fluviului Rio de la Plata, a cerut să intre în rândul însoțitorilor acestuia și, astfel, învață multe despre depășirea greutăților înfruntării unor ținuturi necunoscute. Din expediție se întoarce cu o mare încredere în sine și hotărăște să devină conchistador. După ce reușește formarea unui grup de soldați abili să-l însoțească, în 1536, pleacă din Buenos Aires spre nord-vest de-a lungul râului Parana, până în Paraguayul de azi, pentru ca apoi să se îndrepte spre vest prin zona de stepă și podișuri Gran Chaco.
De-a lungul expediției, reușește, prin cruzimi, să adune de la băștinași imense cantități de aur și argint. Mulțumit, hotărăște să se întoarcă, însă, armata indienilor îl întâmpină. A urmat o înfruntare sângeroasă în care Juan de Ayolas piere împreună cu mulți dintre însoțitorii săi, indienii reușind să-și recupereze tot aurul și argintul.
Printre cei scăpați cu viață din luptă a fost și unul din locotenenții lui Ayolas, pe nume Juan de Salazar, cel care, nu după multă vreme, a pus bazele orașului Assuncion, devenit ulterior capitala Paraguayului.
Originar din provincia Extremadura era și FRANCISCO DE ORELANA, născut la Trujillo în 1511, plecat tot de foarte tânăr în Lumea Nouă să participe la cucerirea Perului.
Ca rudă îndepărtată a lui Francisco Pizarro, după moartea acestuia i-a însoțit fratele – Gonzalo Pizarro – în căutarea legendarului Eldorado (,,țara aurului”) despre care se credea că s-ar afla la est de Anzi.
Până la urmă, în fruntea unui corp format din 200 spanioli și 4000 indieni auxiliari, Orellana începe scormonirea pădurilor virgine din Bolivia de azi, în speranța descoperii unor mari comori, dar totul a fost zadarnic. Atunci Gonzalo Pisarro dă ordin să i se construiască o corabie și Francisco de Orellana acceptă îmbarcarea, pentru o navigare pe râul Coca. Plutind pe acesta, cu nenumărate dificultăți, ajunge la confluența râurilor Negro și Madeira, afluenți ai Amazonului, dar nu descoperă nicio comoară, putând doar să consemneze descoperirea unor teritorii noi, bune de cartografiat. Satisfacția acestor descoperiri îl determină să continue expediția pe ape și în 1542 atinge coasta Atlanticului în dreptul Guyanei, după care, navigând spre nord-vest, de-a lungul acesteia, fără compas și fără pilot, a izbutit să ajungă, după două săptămâni, în largul Venezuelei.
Înapoiat în Spania, a primit sprijinul să organizeze o nouă și amplă expediție de cercetare a Amazonului, însă, abia ajuns din nou pe malul giganticului fluviu, pe negândite, în 1546, îl surprinde moartea.
Conchistadorii nu au fost numai spanioli, după cum se știe, printre cuceritorii Lumii Noi fiind, mai ales, portughezi. Dintre aceștia se distinge MARTIN ALONSO DE SOUSA, născut la o dată care nu se cunoaște, în localitatea portugheză Villa Viscosa. De numele său este legată organizarea expediției spre Brazilia, agreată cu entuziasm de regele Portugaliei invidios pe marile posesiuni dobândite de Casa regală spaniolă.
Străbătând Atlanticul, Martin Alonso de Sousa a descoperit golfurile Todos del Santos și Rio de Janeiro, cel din urmă fiind botezat astfel în cinstea lunii ianuarie, în timpul căreia avusese loc descoperirea. De Sousa a fondat pe litoralul atlantic al Braziliei așezarea Sao Vicente și orașul Piratiminga, care a luat apoi numele de Sao Paulo.
Refuzând postul de căpitan-general al teritoriului Rio de Janeiro, pe cere i-l oferise regele Portugaliei, de Sousa a dus pe mai departe o aventuroasă existență de navigator, devenind, în cel din urmă, guvernator al coloniilor portugheze din Africa Orientală și din India. După toate probabilitățile, a murit la Lisabona, în anul 1564.
(Va urma)
Victor PANDURU
