ISTORIA CLIPEI: Clopotul de la Cotmeana.
Puțini știu că la Mânăstirea Cotmeana se află cel mai vechi clopot din Țara Românească, unul de dimensiuni mijlocii, dar cu o inscripție care oricând poate fi considerată izvor istoric de incontestabilă valoare documentară. În traducere, inscripția sună în felul următor: ,,În zilele dreptcredinciosului Ioan Dan voievod, a făcut acest clopot jupan Dragomir, fiul egumenului Dragomir, în anul 6893, indiction 8”. Clopotul încununa strădaniile meșterilor români pentru găsirea unor soluții specifice, în vederea adaptării la necesitățile mânăstirești ale vremii, care presupuneau zidirea unor biserici de formă trilobată în locul construcțiilor tradiționale de formă dreptunghiulară, larg răspândite în veacurile XIII-XIV atât în lumea satelor cât și pe la curțile boierești.
Asupra stabilirii datei înălțării mânăstirii, mai întâi s-a crezut a fi cea menționată pe o inscripție a pronaosului, datată 9 august 1711, care amintește că a fost ridicată din temelii de ,,domnul Țării Rumânești Io Mircea voievod la leat 6897 (1388-1389)”, însă, după descifrarea inscripției de pe clopot, a denotat altceva.
Controversa a fost elucidată după interpretarea comparativă a primului document de cancelarie în care este menționată mânăstirea, un hrisov alcătuit din porunca lui Mircea cel Bătrân, considerat inițial a fi actul de atestare a începerii înălțării acesteia. Cercetarea aprofundată a inscripției de pe clopot a dus la concluzia că acest hrisov nu este altceva decât închinarea mânăstirii ca metoc al Mânăstirii Cozia, ceea ce duce la concluzia că așezământul monahal de la Cotmeana fusese ridicat înainte de data hrisovului. Inscripția de pe clopotul Cotmenei, după cum susține istoricul Ștefan Andreescu, care amintește numele lui Dan I, fratele mai în vârstă și predecesorul lui Mircea cel Bătrân în scaunul domnesc al Țării Românești, denotă că biserica a fost ridicată în vremea domniei lui Dan I, una despre care nu există prea multe izvoare istorice românești, cele mai multe referiri provenind din documente externe. A fost o lungă discuție între istorici cu privire la împrejurările și data morții domnitorului, în final ajungându-se la concluzia pieririi sale, la 23 septembrie 1386, în luptă cu țarul Șișman de la Târnovo.
Dificultățile cu privire la descrierea cât mai exactă a perioadei domniei sale sunt determinate și de faptul că din aceasta se știe doar dintr-un hrisov pentru mânăstirea Tismana, emis la Curtea de Argeș, la 3 octombrie 1385. În raport cu acest înscris, clopotul de la Cotmeana păstrează cea mai veridică inscripție, care-l atestă pe Dan I ca domn al Țării Românești. Textul de pe clopotul mânăstirii Cotmeana arată, fără echivoc, că a fost turnat între 1 septembrie 1384 și 31 august 1385, deci în zilele când în scaunul Țării Românești se afla voievodului Dan I. În plus, clopotul aduce cea mai veche probă incontestabilă a existenței mânăstirii, care, la rândul ei, poate fi considerată pe drept cuvânt, cea mai veche din Țara Românească, după cum cel mai vechi este și clopotul său.
De menționat sunt și împrejurările când mânăstirea a fost scena luptei sângeroase pentru domnie, în februarie 1510, dintre Mihnea cel Rău și boierii Craiovești, în timpul căreia Mircea, fiul domnitorului a fost înfrânt, iar domnul a scăpat cu viață după ce a fugit printr-o ușă secretă.
În timpul Primului Război Mondial, aliații german-maghiari au strâns multe clopote din bisericile și mânăstirile românești, să fie topite pentru nevoile luptelor.
Rămas în București pe timpul ocupației germane, când Casa Regală și Guvernul României se mutaseră la Iași, istoricul Dumitru Drăghicescu, cu inima sfâșiată de durere, a inițiat multe demersuri disperate pentru salvarea lor, în final, obținând aprobarea să fie cruțat doar unul. Și, istoricul a ales, clopotul de la Cotmeana.
Așa s-a ajuns ca după mai bine de 600 ani, sunetul lui să se audă și astăzi, la ,,bătrâna doamnă a mânăstirilor valahe”, semn al biruinței împotriva păgânilor.
Nu pot să închei fără să spun că, în 1919, când armata română a cucerit Budapesta, din fericire au fost găsite multe clopote, încă nedate la topit fabricilor de armament ungurești, clopote care au fost suite din nou în clopotnițele de suflet ale neamului nostru. Victor PANDURU
