INAPTOCRAȚIA = un sistem de guvernământ în care cei mai incapabili de a guverna sunt aleși de către cei mai incapabili de a produce și care împreună cu ceilalți membrii ai societății – cei mai puțini în stare să se întrețină singuri sau să se realizeze – sunt recompensați cu bunuri și servicii care au fost plătite prin confiscarea avuției și muncii unui număr de producători aflați în scădere continuă (Dicționarul Larousse)
ÎNȘELAREA ÎNCREDERII ELECTORALE
(Continuarea Editorialului din 13 martie 2024)
Convinși că politica este pungășie de vorbe, guvernanții postdecembriști inaptocrați, văzând că deși nu și-au respectat promisiunile electorale, au fost totuși realeși și readuși la putere prin votul sistematic al alegătorilor, participanți, totuși, minoritari la alegeri (mulți cetățeni cu drept de vot practicând antipolitica) au crezut și cred în mod ferm în dictonul latin ,,Mundus vult decipti, ergo decipitur” adică ,,Lumea vrea să fie păcălită, deci să o păcălim” și drept consecință, fără scrupule, după alegere, au întreprins acțiuni aproape exclusiv în interes propriu, întemeiatele nevoi generale, de fiecare zi, ale multora, provocându-le silă.
Prin practicarea furtului electoral al încrederii alegătorilor, s-a ajuns la un parlament cu număr exagerat de membri – mai mare ca al unor state precum SUA – senatorii și deputații pierzându-se, de multe ori, în discuții contradictorii fără temei, care au dus la adoptarea multor legi dovedite ulterior neviabile, ajunse la scurt timp susceptibile de abrogări sau modificări, pentru că deveneau greu sau deloc aplicabile.
Un parlament care, de multe ori, când i s-a cerut ridicarea imunității parlamentare a unor deputați și senatori corupți, ne-a făcut de râsul lumii civilizate, opunându-se anchetării, judecării și condamnării acestora, făcând scut în jurul acestora, când în mod legal se impunea să fie dați pe mâna justiției. Departe de așa ceva, pentru apărarea unor asemenea infractori, în nenumărate rânduri, parlamentarii au atentat pe față la subminarea statului de drept, stârnind îngrijorarea statelor euro-atlantice, periclitând, fără niciun fel de reținere, interesele majore ale neamului nostru, atât în detrimentul contemporanilor, cât și al generațiilor viitoare.
Cu îndemnizații speciale și alte drepturi pentru membrii săi, situate deasupra tuturor drepturilor românilor, drepturi nediminuate nici măcar în cazul chiulul de la lucrările sale, așa cum se impunea, parlamentarii au fost, de multe ori, străini de obiectivele deosebite care puteau să propulseze țara ca să se apropie cât mai mult de statele avansate.
Mulți români de bine au rămas oripilați când s-a aflat că, profitând de statutul de primă putere în stat, rata de infracționalitate dovedită în cadrul parlamentului a ajuns oficial, într-un timp, chiar la 20% din numărul parlamentarilor.
Anacronismul numărului exagerat de mare al membrilor parlamentului se evidențiază și prin faptul că deși funcționează în a doua clădire a lumii ca mărime, aceasta a devenit practic neîncăpătoare pentru grămezile de senatori și deputați, în vreme ce multă lume se zbate în lipsuri.
Cu toate că s-a desfășurat legal un referendum popular, prin care cetățenii au fost de acord ca numărul parlamentarilor să fie redus la 300, dorința românilor a fost voit încălcată în mod deplorabil, în vreme ce bugetul statului suferea neîntemeiat pierderi uriașe. Pentru îndemnizațiile parlamentarilor, lefurile celor din guvern și funcționarilor acoliți, guvernanții inaptocrați postdecembriști au instituit o fiscalitate nemaipomenită, România ajungând țara cu cele mai multe taxe și impozite din Europa. Asemenea politică fiscală, cum era de așteptat, a lovit greu în contribuabili, cu toate că așa-zișii economiști, acoliți ai guvernelor inaptocrate, garantau că impactul asupra maselor largi de contribuabili urma să fie unul nesemnificativ.
Taxele și impozitele au lovit, din nefericire, și în noii întreprinzători autohtoni, cinstiți, neprotejați de politicieni, capitalul lor acumulat pe căi legale, topindu-se fără să poată fi dezvoltat. Prin favorizarea unora în detrimentul altora, societatea românească a ajuns una extrem de polarizată, împărțită între cetățeni foarte bogați și alții foarte săraci, lipsită de clasa de mijloc prosperă și, cum aceasta reprezintă coloana vertebrală a oricărei societății avansate, este mai mult decât evident că societatea românească este încă șubredă.
Metodele la care au recurs parlamentarii pentru a fi aleși au fost preluate și de ceilalți participanți la campaniile electorale sau de aleșii pe plan local, consiliile locale și județene devenind copii ,,în miniatură” ale parlamentului, întrunite de multe ori în ședințe ineficiente, dezvoltarea unităților administrative, atât cât s-a realizat, făcându-se foarte încet, punându-se la grea încercare răbdarea locuitorilor.
Una dintre cele mai grave pierderi pentru multe comunități, după intrarea în UE, a fost neaccesarea la timp a unor finanțări europene, nerambursabile, pierzându-se termene datorită incompetenței la întocmirea dosarelor, dar și disputelor între antreprenori pentru ajungerea la finanțarea lucrărilor efectuate cu bani europeni, lucrări atribuite, de regulă, până la urmă, preferențial, pe bază de susținere politică nu pe criteriile economiei de piață.
Inaptocrații postdecembriști din toate domeniile, au provenit, în cele mai multe cazuri, din familii cu membri având legături cu vechile structuri, care au visat îmbogățirea încă dinainte de căderea vechii societăți și, cum ocazia mare pentru aceasta li s-a ivit prin nenorocitele practici ale tranziției, au profitat din plin, fără nicio mustrare de conștiință că printr-o corupție transpartinică distrugeau țara. Lor li s-a potrivit de minune caracterizarea dată, fripturiștilor ajunși la putere, de filozoful Alexandru Dragomir, elev al lui Heideeger, între anii 1941-1943, la Universitatea din Freiburg, care spunea că sunt cei care vorbesc tare și se montează singuri, invocă surse de informații neștiute, necontrolabile, sau surse știute dar deformate, nu se exprimă în opinii, ci în discursuri (cuvântări), ori de câte ori vorbesc ,,în principiu” ridică tonul, au o doză triplă de ură în opiniile lor pentru toți cei ce nu sunt de aceeași părere, alunecă spre trivialitate, calomnie și insulte gratuite, dacă nu-i aprobi ești prost, regăsindu-se doar cu toți de părerea lor, nu urmăresc decât puterea, respectiv privilegiile, coagulează în clică, mafie sau privilegiați, având un dispreț suveran pentru neprivilegiați.
Fanatici nedialogabili sincer nu aveau nimic comun cu politicienii aparținând unei clase politice pozitive, profesioniste, culte, capabile să guverneze pe principii democratice, cu adevărat specifice marii civilizații.
Strângeau averi, prin tot felul de coterii, în afara legii, în vreme ce antipolitica cuprindea mulți cetățeni, din nefericire, manifestată doar printr-un mare absenteism la vot, nu prin egală măsură și printr-o neacceptare de masă a corupției, prin acțiuni organizate, lipsind convingerea că doar prin domnia legii într-un stat cu adevărat de drept, se poate ajunge la practicarea unor modalități concrete, pe plan individual, dar mai ales general, care să ducă la ridicarea spre o societate dezvoltată. O asemenea ridicare nu se va putea întreprinde niciodată prin iertarea politicienilor care nu și-au onorat promisiunile electorale. Nu trebuie lăsați să profite, că mulți români zgribuliți de spaima zilei de mâine, acceptă păcăleala, neimplicarea, cocoșați de neamprostia inaptocratică.
(Va urma)
Victor PANDURU
