INAPTOCRAȚIA (VI): Fondul funciar – ținta nelegiuirilor
INAPTOCRAȚIA = un sistem de guvernare în care cei mai incapabili de a guverna sunt aleși de către cei mai incapabili de a produce și care, împreună cu ceilalți membri ai societății – cei mai puțin în stare să se întrețină singuri sau să se realizeze – sunt recompensați cu bunuri și servicii care au fost plătite prin confiscarea avuției și muncii unui număr de producători aflat în scădere continuă. (Dicționarul Larousse)
Fondul funciar – ținta nelegiuirilor
(Continuarea Editorialului din 6 martie 2024)
Distrugerea economiei românești a vizat și agricultura, nu numai industria, o agricultură dotată cu sisteme de irigații funcționale pe mari suprafețe comasate, în care lucrările specifice erau efectuate mecanizat cu mașinile și utilajele din dotarea Agromec-urilor, toate de producție românească. Această stare de lucruri i-a determinat pe inaptocrații guvernanți postdecembriști să clameze pripit, triumfalist, că ,,pariul cu agricultura” a fost câștigat, când în realitate puneau la cale procesul de pierdere a acestui pariu, prin începerea fărâmițării suprafețelor agricole, dezafectarea stațiunilor de mașini și tractoare sau distrugerea prin furturi de proporții a marii rețele de irigații ,,la cheie”.
Țara, în mare, prin produsele agricole exportate, reușise admirabila performanță să-și plătească datoria externă și se pregătea să-și mențină piețele de desfacere, în vederea ajungerii la excedentul valutar care să-i permită înscrierea în rândul creditorilor internaționali.
Se spune că, imediat după revoluție, în decembrie 1989, la ministerul francez al agriculturii a avut loc o întrunire de urgență cu scopul declarat să se ajungă la identificarea măsurilor de contracarare a pătrunderii produselor agricole românești în apusul european, în detrimentul celor franceze. Însă, la nici o lună, în același minister a avut loc petrecerea prin care se serba realitatea, că nu mai era nevoie de niciun plan de distrugere occidental, pentru că începusem singuri să ne distrugem agricultura, sub toate formele posibile, pradă fiind, în primul rând, țevile de aluminiu și motopompele sistemelor de irigații, clădirile zootehnice, mașinile agricole și alte dotări funcționabile.
Occidentalii din agricultură, nu numai francezii, care dominau piața agricolă europeană, și-au râs în barbă, văzând că planul lor de distrugere a agriculturii românești a fost întreprins mult mai repede de unii români adepți ai furtului înapoierii, lăsați în pace de inaptocrați, fără nici cea mai mică manifestare de împotrivire și astfel au fost distruse investiții de valoare, performante, care puteau să ne ducă, în scurt timp, pe locul din perioada interbelică, atunci când România era grânarul Europei, iar Bursa europeană a cerealelor funcționa la Brăila.
Prima condiție, prin care se putea reveni la acest statut era menținerea comasărilor compacte de terenuri, iar proprietatea privată, la țară, să fi fost reconstituită doar ,,pe hârtie”, fără retrocedările fizice efective, unele care au dus la tot felul de situații conflictuale, multe nesoluționate de justiție nici până astăzi. În general, retrocedările efective fizic au prilejuit hoților neamului gândirea a tot felul de subterfugii, pretabile încălcării legilor, nerespectării vechilor acte de proprietate și ajungerii chiar la abuzuri străine în primul rând bunului simț.
Datorită necunoașterii în amănunt a agriculturii occidentale de sfârșit de secol 20, care se practica performant economic doar pe mari suprafețe (fiind trăitori în țară), de menținerea întemeiată a comasărilor agricole nu și-au dat seama nici așa-zișii național-țărăniști și liberali, care, voiau să facă un viitor agricol țării, reînviindu-i trecutul, fără să fie convinși că, această orientare însemna de fapt un regres, o direcție spre ceva înapoiat, nepracticat în nicio societate occidentală avansată a vremii.
Și-au dat seama de asta, și ei și alții, abia când, după aplicarea legilor fondului funciar, a început să fie vehiculată ideea rentabilității agricole doar urmare a efectuării lucrărilor agricole pe suprafețe asociative, aceasta fiind, înainte de toate, chiar și condiția de accesare a subvențiilor europene.
Orientarea funciar-seculară, a multora de la țară, spre sacralitatea proprietății private și dezaprobarea orientărilor asociative, crezută similară cu situația vechiului ,,C.A.P.”, a întârziat inevitabil apariția asociațiilor agricole și, drept urmare, pierderile materiale au fost enorme. Reticența în a deveni membru al asociațiilor agricole a fost determinată și de modul cum procedau cei din conducerea lor – în special ingineri agronomi ai fostelor CAP-uri rămași fără slujbe – care, asemenea întreprinzătorilor lansați în alte domenii de activitate, încercau să prioritizeze câștigurile personale în detrimentul proprietarilor de terenuri, lipsiți de mijloace mecanizate pentru efectuarea lucrărilor agricole. Spre deosebire de ei, noii arendași puseseră stăpânire pe utilajele Agromec-urilor luate în locație de gestiune, favorizați și în obținerea de credite bancare pentru finanțarea lucrărilor agricole sezoniere.
Această lipsă de dotare tehnică i-a făcut pe mulți, dintre cei cărora li se reconstituise dreptul de proprietate, să lase multă vreme suprafețele nelucrate, până să treacă la convingerea arendării terenurilor, în cadrul asociațiilor, în final fiind chiar de acord cu vânzarea acestora, în special către străinii cu bani, care au devenit mari latifundiari fără prea mari opreliști. Pământuri au cumpărat și noii fermieri autohtoni, proveniți în special din vechii specialiști agricoli, care, alături de străinii cumpărători de terenuri, au trecut, ce este drept, la practicarea unei agriculturi performante, reflectată, în primul rând, prin creșterea exporturilor agricole, dar cu beneficii în special pentru ei, vânzătorilor de terenuri pe nimic rămânându-le uitatul cu jind.
Funciarmente situația terenurilor agricole nu a putut fi desprinsă de cea a celor forestiere, regimul juridic al reconstituirii dreptului de proprietate asupra acestora făcând parte din aceeași lege, una care a dat posibilitatea întreprinderii unor mari abuzuri, urmare cărora s-a ajuns la apariții de împroprietăriri în beneficiul unora care nu aveau dreptul, după ce s-au practicat aberante transferuri de terenuri forestiere dintr-o localitate în alta, în complicitate cu unii notari publici, puși pe autentificări false de înscrisuri și măsluiri ale unor proceduri de succesiune în favoarea unora.
Un fapt aparte sunt reconstituirile abuzive, fără acte de proprietate, făcute pe suprafețe forestiere montane vizate de investitorii care le considerau pretabile unor programe pentru dezvoltarea turismului, însă, cum multe dintre ele au rămas la stadiul de proiect, după abandonare, au devenit ținta abominabilelor defrișări, care au distrus mediul ambiental.
După reconstituirea drepturilor de proprietate asupra pădurilor, în complicitate cu noii proprietari, sau din lipsa eficienței pazei organizate de stat asupra acestora, a avut loc marea crimă asupra spațiului românesc, cea a defrișării barbare a codrilor patriei, dealuri și munți întregi fiind ,,cheliți” de hoți carnasieri, al căror jaf a fost întreprins fără posibilitatea prinderii și tragerii lor la răspundere penală, jandarmeria, poliția, pădurarii ocoalelor silvice fiind depășiți de modul violent în care acționau jefuitorii, nu de puține ori protejați de unii inaptocrați suspuși, beneficiari de comisioane, fără niciun fel de reticență.
Cazurile care au ajuns în fața instanțelor au fost soluționate cu întârzieri nepermise, iar condamnările nu au fost finalizate cu începeri și finalizări de executări silite, astfel că sechestrele puse pe bunurile personale ale hoților nu au putut fi valorificate. E drept că în multe cazuri s-a angajat răspunderea contravențională a făptuitorilor, prin aplicare de amenzi, însă, cum cuantumul acestora era destul de mic sau de multe ori amenzile nu au fost puse în executare, stoparea furturilor din fondul forestier a fost un eșec. An de an amploarea lor a cunoscut o creștere îngrijorătoare și abia într-un târziu inaptocrații guvernanți și-au dat seama că se impunea înființarea Gărzii Forestiere. Dar și această măsură s-a dovedit, în mare parte, la fel de ineficientă ca sistemul de pază anterior, doar într-o mică măsură reușindu-se stoparea jafului pădurilor.
Cazurile autorizării marilor exploatări pe suprafețe forestiere întinse au fost privilegiul afacerilor oneroase ale unor potențați, susținuți politic de mediul inaptocratic. Marile exploatări forestiere au vizat mai întâi exportul masiv de lemn brut, din care prin prelucrare firmele occidentale au obținut profituri de sute de ori mai mari, după ce exportau produsele prelucrate inclusiv în România. Acest import putea fi unul dintre cele mai evitabile pentru țară, de vreme ce prelucrările materialului lemnos erau posibil să fie organizate la noi, în unitățile industriei lemnului deja existente. Însă au fost oameni de afaceri, în domeniu, susținuți politic sau de serviciile secrete, care punând pe prim plan câștigul valutar imediat, și-au dat seama că la acesta puteau ajunge mult mai repede, prin export de material lemnos brut, decât să investească în producție.
Aflați aproape neîntrerupt la guvernare, pentru crearea majorităților parlamentare, puse la cale de PSD, defrișarea barbară a codrilor a fost orchestrată, în mare parte, de reprezentanții minorității maghiare, însă trebuie să o spunem cu regret că dușmănia maghiară a fost depășită cu mult de dușmănia unor români față de ,,fratele” nostru de sute de ani – CODRUL – zeci de mii de hectare, unele cu păduri virgine, cele mai mari din Europa, căzând pradă hoției; una practicată de mulți cetățeni ai noștri, părtași la crima de mediu a codrilor, ce a lovit și lovește ființa națională, fără ca mai nimeni să fie tras exemplar la răspundere.
Până și norocul care se credea abătut asupra noastră, prin intrarea în patrimoniul UNESCO a pădurilor seculare de fag, s-a dovedit a nu fi atât de benefic, pentru că, înainte de toate, s-a manifestat incapacitatea protejării în totalitate a acestora față de atacurile celor care aveau dispreț total față de lege și, indiferent de regimul lor juridic, toate pădurile au fost ținta jefuirii, în complicitate cu inaptocarții sistemului de stat, lucrători la toate nivelele, cu simț al răspunderii foarte scăzut. (Va urma.)
Victor PANDURU
Sursa foto: Ziarul Financiar (zf.ro)
