INAPTOCRAȚIA = un sistem de guvernământ în care cei mai incapabili de a guverna sunt aleși de către cei mai incapabili de a produce și care împreună cu ceilalți membrii ai societății – cei mai puțini în stare să se întrețină singuri sau să se realizeze – sunt recompensați cu bunuri și servicii care au fost plătite prin confiscarea avuției și muncii unui număr de producători aflat în scădere continuă. (Dicționarul Larousse)
DEZAMĂGIRILE ALTOR PROMISIUNI DEȘARTE
(Continuarea editorialului din 27 martie 2024)
Deși toate partidele politice au adunat capital electoral pe seama promisiunii aflării adevărului despre Revoluția Română din decembrie 1989, în realitate nu s-a întreprins mai nimic semnificativ pentru ajungerea la aceasta, mai mult, prin tot felul de surogate procedurale, cu sprijinul unor procurori și judecători militari aserviți politic, au ascuns realitatea și chiar au deturnat-o, după cum le dictau interesele. Mulți români de bine au ajuns la convingerea că, departe de mentalități elevate, niciodată inaptocrații politici nu au dorit să se afle exact ce s-a întâmplat în acel decembrie sângeros, pentru că mulți, într-un fel sau altul, au fost și sunt legați de trecutul comunist, sau al organelor represive ale securității niciodată efectiv dezactivate.
Aflarea adevărului despre întâmplările de atunci, trebuia să reprezinte o constituție morală a neamului românesc, dar cum niciodată călăul nu-și va ascuți satârul pentru doborârea propriului cap, decenii întregi s-a împiedecat cunoașterea realelor împrejurări dramatice care zguduise țara.
În schimb, mișcarea revoluționară din decembrie 1989 a produs ceva anacronic: zecile de mii de revoluționari falși, care, pentru extrem de multe beneficii materiale, nu s-au sfiit să mintă grosolan, în complicitate cu geambașii de certificate de revoluționar, apărând ,,revoluționari” și în localități unde nu a fost nicio mișcare și nu s-a tras niciun glonț. Falșii revoluționari, care nu au vrut să piardă ocazia de a trage beneficii majore pe seama unei drame și tragedii suferite de mulți, sunt o rușine națională. Împotriva lor trebuie să se întreprindă toate măsurile legale pentru spălarea de această mizerie morală, pentru că, altfel, se întorc în morminte adevărații eroi căzuți pe câmpurile de luptă pentru neam și țară, văzând ce specimene de indivizi viețuiesc pe pământul udat de sângele lor.
În numele milioanelor de pensionari au vorbit toate partidele politice, dar ceva semnificativ pentru îmbunătățirea vieții unora dintre aceștia s-a întreprins prea puțin. Continuăm, în mod inechitabil, să avem pe mai departe, mai multe modalități de pensionare, în scopul practicării avantajelor pentru anumite categorii. În plus, s-au creat sistemele de pensionare speciale pentru magistrați, polițiști, militari, securiști, adevărate discriminări comparativ cu masa mare a pensionarilor proveniți din industrie, agricultură, învățământ, cercetare în domeniul științelor etc.
După ce li s-a promis înlăturarea discriminării, mulți bătrâni, de bună credință, și-au dat votul masiv celor care făgăduiau, însă au ajuns repede înșelați, discreditați, batjocoriți, un fel de paria ai societății, pensionarii obișnuiți fiind categoria socială cea mai defavorizată.
Nu există politician român postdecembrist să nu fi apărut, în campaniile electorale, alături de copii și, cu nerușinare, să se folosească de inocența acestora, în a le promite lor și părinților tot felul de schimbări în bine. Numai că, odată ajunși în parlament, bine plătiți și cu tot felul de avantaje personale, au uitat de multe, iar copiii au continuat să crească lângă părinți, înfruntând neajunsurile și greutățile tranziției, care parcă nu se mai termină.
Abandonul școlar, datorat lipsurilor de tot felul din familii, a dus la un adevăr rușinos pentru România și, anume, apariția analfabetismului în cea mai mare rată din Europa, adevăr crud, căruia nu i se încearcă din nefericire remediul care se impune. Prin bulversarea instruirii și pregătirii copiilor, nu s-a conștientizat, în măsura care se cuvenea, importanța lor pentru viitorul societății, ajungându-se în mod cu totul de neconceput, ca prin sistemele de instruire de stat și private, să se producă, în mare parte, pe bandă rulantă, doar posesori de diplome. Desființarea școlilor profesionale a dus la apariția absolvenților fără instruire de bază practică, în vreme ce domeniile producției acuzau gravă lipsă de calificați, manifestată evident.
În școli educația civică și pregătirea culturală au fost trecute pe planul doi, după lipsa educației în familie și, astfel, în spațiul public se pot vedea mulți tineri ,,rebeli sociali”, care nu dau nici doi bani pe respectarea bunelor moravuri, înapoierea lor fiind, pentru mulți români de bine, cea mai cutremurătoare dovadă că prin ei societatea românească se depărtează de civilizația adevărată. Trebuie făcut totul ca acești tineri needucați să ia exemplul eminenților tineri români care an de an obțin medalii la olimpiadele internaționale, desfășurate la diferite materii, după ce, de regulă, au fost instruiți prin meditații, mai ales cu banii părinților.
Deprecierea învățământului românesc s-a produs, în special prin apariția unităților de învățământ private, multe universități de acest gen devenind adevărate ,,fabrici de diplome”, care au făcut să apară în mediul social tot felul de licențiați, masteranzi și doctori în științe, fără o instruire temeinică și care, odată ajunși în funcții, n-au făcut altceva decât să-și demonstreze analfabetismul profesional.
Cel mai cutremurător lucru care se întâmplă în ziua de azi este acela că, datorită deprecierii morale a lumii românești, mulți copii și tineri nu mai au repere și nici nu sunt ajutați de părinți, învățători sau profesori să-și găsească.
Dar cea mai grea soartă au avut-o și o au copiii instituționalizați și mai ales copiii străzii, imaginile cu aceștia oripilând lumea civilizată, când în realitate ar trebui întreprinse toate măsurile să fie eradicată această rușine socială națională.
În plus, uneori chiar cu acordul tacit al unor inaptocrați, s-a practicat și se practică abominabilul trafic de copii, nefăcându-se tot ce se impunea pentru eradicarea acestui flagel de tip medieval, spre rușinea țării, ajungându-se până la scandalurile de adopții internaționale.
S-a întreprins destul de puțin și în ceea ce privește condiția socială a femeilor, punerea în aplicare a unor legi pentru afirmarea acestora fiind întârziată prin manifestări nejustificate de discriminare, cu toate că, în multe cazuri, femeile aveau instruire adecvată, cu grad superior multor bărbați.
Românii de bine au fost „aruncați” în dezamăgiri și prin faptul că nu s-a întreprins mai nimic semnificativ împotriva rețelelor de crimă organizată și prostituție, a săvârșirilor de infracțiuni în cadrul procesului electoral, a proastei administrării de care au avut parte fondurilor de pensii private, încăpute pe mâna unor administratori dovediți penali, și a apariției sistemelor de asigurări cu încasarea unor sume exagerat de mari, în mare parte fraudate, până la faliment, chiar.
În domeniul elevat al culturii, ceea ce s-a realizat notabil este rezultatul unor inițiative private sau muncii de voluntariat a unor oameni deosebiți, sau sponsorizărilor obținute cu mare dificultate, în România fiind încă iluzoriu traiul din activități literare sau artistice, în primul rând datorită neimplicării statului, prin regii specializate, susținute financiar, care să aibă drept obiect de activitate, crearea și funcționarea unor rețele ale promovării și vânzării de carte sau obiecte artistice, această implicare fiind imperios necesar să devină politică de stat. Nesusținerea culturii adevărate va duce în continuare la creșterea și apariția unor curente artistice și literare de joasă speță, dovadă de necontestat în acest sens fiind ,,manelizarea” care a cuprins și cuprinde din ce în ce mai multe categorii sociale, ajungându-se până acolo încât să fie ignorate și valori literare, artistice incontestabile sau ale vechiului nostru folclor apreciat de mult pe toate meridianele, considerat unul deosebit fără tăgadă.
Nesusținut de bază de programe naționale fundamentale și încăput pe mâna unor profitori, care prin implicarea în sport nu au urmărit altceva, în primul rând, decât să spele bani murdari, în beneficiu propriu, corupția a cuprins și sportul în toate domeniile sale, fiind compromis, în mare, unul dintre cei mai de necontestat ambasadori ai cunoașterii țării în lume. Rezultatele sportive care s-au mai obținut din când în când, au fost posibile datorită unor cheltuieli personale ale sportivilor sau ale apropiaților lor, sau unor investiții făcute de finanțatori care au vizat câștiguri de pe urma acestora.
Rând pe rând au dispărut brenduri sportive naționale de prestigiu, noilor forme de organizare fiindu-le necesară multă vreme să ajungă la notorietate, în condițiile în care să nu aibă parte de eșecuri.
Dacă, cu mici excepții, rezultate deosebite în sport nu s-au mai înregistrat, în schimb, înapoierea a creat ceva care nu mai existase la noi și anume galeriile de huligani plătiți care devastează stadioanele și sălile de sport, se încaieră, se bat cu forțele de ordine, strigă vulgar și discriminatoriu, se manifestă asemenea drogaților, mulți oameni civilizați ajungând să ocolească manifestările sportive, trivialitatea fiind greu de suportat.
Înlăturarea jandarmeriei de la menținerea ordinii la manifestările sportive, pentru a face loc firmelor de guarzi ale unor foști securiști sau polițiști, a dus la distrugeri materiale, chiar pe stadioane nou construite, punerea în pericol a integrității corporale a participanților la fenomenul sportiv, în special a copiilor sau femeilor, manifestările huliganice cu spectacole pirotehnice primejdioase fiind un mod elocvent, prin care se poate vedea lipsa de civilizație, față de stadioanele adevărate temple, bijuterii arhitectonice, care se văd în occident.
(Va urma).
Victor PANDURU