16.7 C
Pitești
16 mart. 2025

Explozie într-un bloc din Pitești. Mai multe apartamente afectate

În jurul orei 03:50 pompierii de la Detașamentul Pitești au fost solicitați să intervină în cazul unui explozii care s-a produs într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Vasile Alecsandri din cartierul Trivale, municipiul Pitești. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

În urma incidentului, proprietara locuinței, o femeie în vârstă de 69 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost preluată și transportată la spital de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Paramedicii SMURD au monitorizat o altă persoană de sex feminin care prezenta atac de panică și nu a avut nevoie de transport ulterior la spital.

Pompierii sunt la fața locului pentru a asigura măsurile specifice de prevenire și stingere ale incendiilor, precum și primul ajutor la nevoie.

Pagube însemnate au fost constatate până acum la patru apartamente situate la parterul blocului, pe casa scării până la etajul 1 și la un autoturism parcat în apropiere.
Totodată, până acum au mai fost afectate ușor alte trei locuințe de la etajele superioare ale aceleiași scări a blocului. Vom reveni.

Poliția transmite: 《Pitești, cart. Trivale, deflagrație la parterul unui bloc de locuințe.

Polițiștii Secției 3 Poliție Pitești asigură măsuri de ordine, pentru sprijinirea intervenției pompierilor.

Au fost luate măsuri de evacuare a locatarilor.

Din primele date, proprietara apartamentului în care a avut loc deflagrația ar fi suferit arsuri, i se acordă îngrijiri medicale, fără alte persoane care să fi suferit leziuni, cu pagube materiale la nivelul altor apartamente de pe aceeași scară (afectate uși de acces).》

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress