Istoria clipei: Turnul Colței – cel mai înalt turn de veghe din țară
Ridicarea acestui adevărat colos pentru vremea lui a început din râvna marelui spătar Mihai Cantacuzino, ctitor al mânăstirii, spitalului și școlii de la biserica Colțea. Construirea a durat multă vreme până în 1715, dar turnul n-avea să poarte niciodată numele ctitorului său, pentru că la un an după terminare, marele spătar a murit în împrejurări tragice, executat de turci la Constantinopol, prins în mijlocul intrigilor și rivalităților vremii.
A fost decapitat împreună cu domnitorul Ștefan Cantacuzino fiul fratelui său stolnicul Constantin Cantacuzino și Radu Dudescu cumnatul domnitorului, după ce spătarul fusese sfetnic domnesc și condusese oastea română în asediul Vienei la 1683, pe timpul domniei fratelui său Șerban Cantacuzino, conducător de oști fiind și în timpul domniei nepotului său, martirul Constantin Brâncoveanu.
În atare împrejurări, turnul și-a luat numele de la mahalaua unde se afla, cunoscută mai ales prin casele neamului Colțea Doicescu, din rândul căruia, cu câțiva ani înainte, în fruntea unui regiment de voluntari, pus sub steagul regelui Carol al XII-lea al Suediei, se ridicase polcovnicul Sandu Colțea, care, după ce fusese prins de ruși, zăcea prizonier în taigaua siberiană.
Cum arăta turnul
Cum arăta aievea Turnul Colței, putem vedea din schița naivă a cojocarului bucureștean Ioan sin Dobre, desenul unui cartograf necunoscut și desenul slugerului Nicolae Oteteleșteanu, făcute la sfârșitul secolului 18, toate reprezentând o construcție în vechi stil gotic, cu ziduri bogate în ștucaturi și decorații de piatră în cel mai curat stil brâncovenesc, alături de pisania și blazonul Cantacuzinilor.
În vârf, turnul avea un glob din care se ridica o cruce de fier, iar în jurul globului se înfășura o tablă cu lacăt. Așezate mai jos, clopotul mare și ceasornicul uriaș ale cărui bătăi la ore fixe se auzeau în toate părțile orașului, șarpanta cu patru turnulețe încadrate de balustrada cu decorații și înflorituri de piatră, susținută prin console capete de leu aranjate de jur-împrejurul turnului, foișorul cu pardoseală de scânduri și lavițe pe margini, pe dinafară vopsit în roșu, întregeau imaginea acestei construcții în patru colțuri, înaltă de 50 metri, cu laturi de 9 metri și bază de 81 metri pătrați. Un adevărat colos pentru vremea de atunci.
Prăbușirea, reconstruirea și demolarea
Într-o zi de marți la 14 octombrie 1802, ora 1, în timpul unui cutremur, turnul se prăbușește parțial, dar este refăcut și, în 1853 pe vremea Războiului Crimeii, un convoi nesfârșit de soldați în retragere, are prilejul să-l admire, moment în care un iscusit gravor dintre ei îl imortalizează din nou și împreună cu alte desene făcute prin țară apare într-un volum Moldo-Valah, ghid politic și pitoresc de traversare a Principatelor Dunărene.
În 1888, spre dezamăgirea bucureștenilor și nu numai, primăria hotărăște să-l demoleze pe motiv că expertizele tehnice atestau o stare avansată de degradare, în realitate, însă, decidenții ajunseseră la concluzia că turnul împiedeca construirea bulevardului modern care urma să fie trasat.
Afectați de această decizie, mulți bucureșteni, prin demersuri scrise și verbale, au încercat să oprească proiectul menit să văduvească Bucureștii de unul dintre cele mai valoroase și vestite monumente arhitecturale istorice ale sale. S-au alăturat protestelor multe gazete ale timpului, alături de ziarul ocazional ,,Turnul Colței”, în toate aceste publicații, intenția edililor vremii, întâmpinând o mare rezistență. Însă, în disprețul sentimentelor și voinței bucureștenilor, care la un moment dat au făcut și un scut uman în jurul turnului, totul a fost zadarnic. Sub loviturile târnăcoapelor stăpânirii, bătrânul turn s-a prăbușit cărămidă cu cărămidă până la temelii și, astfel, cel mai înalt turn de veghe din țară, vestit în toată lumea, hărăzit mai întâi drept clopotniță a bisericii Colțea, dar și pentru veghea străjerilor puși să vadă întâmplări deosebite din multe colțuri ale orașului, dispărea dureros sub poruncile ucenicilor ignoranței, fără cultura ctitorului său spătarul Mihai Cantacuzino școlit în tinerețe la Padova.
Pe temeliile turnului care zac și astăzi sub asfalturile dintre poarta cu lei a Palatului Șuțu (actualul Muzeu de istorie a Bucureștiului) și Biserica Colțea, prin holograme ar putea să fie adus din vremuri, la vedere, ca mărturie de construcție în stilul arhitecturii brâncovenești, cu care, ne-am mândrit și ne mândrim, pe drept cuvânt.
Victor PANDURU
