Ieri, la inaugurarea podului de la Mihăești, ne-a fost dat să asistăm la un moment mai puțin plăcut, dacă nu de-a dreptul penibil. Toată lumea preocupată, primărița comunei bucuroasă, își întâmpina oaspeții de la județ, veniseră mulți locuitori, câțiva copii îmbrăcați frumos în costume naționale, presa foia în jur filmând și fotografiind evenimentul, când… un preot dintre cei prezenți a început să facă scandal. Motivul: nu fusese invitat la eveniment, la care veniseră ceilalți preoți din alte sate, în număr de 6. Că ce caută ceilalți preoți din comună la sfințirea podului, că e parohia lui și el nu i-a invitat!
L-am abordat, întrebându-l ce nemulțumire are, că „dă bine” un astfel de subiect în presă. Când a vazut că ne îndreptăm atenția spre el, s-a potolit. Am aflat ulterior că preotul se numește Popa Constantin Marcel și este într-un război permanent cu primăria, ocupându-se numai de reclamații.
Lăsând la o parte penibilul situației, oricât de acrit ai fi și oricât de lezat în drepturi te-ai simți, nu faci scandal la un eveniment, nu te duci la nuntă și faci tevatură în curtea mirilor că nu te-au invitat. Există căi mai ortodoxe să-ți faci dreptate, dacă tu crezi că o ai și te cramponezi de ea. Deși dreptatea ți-o dă Dumnezeu, nu oamenii.
Ca preot trebuie să fii iubit și acceptat de comunitate, nu există altă cale. Ca preot, să te superi pe comună, e ca și cum s-ar supăra văcarul pe sat. E ca în Grădina Domnului: nu ești primit de Dumnezeu, te ia Dracul… sau mai bine zis ca în viață. Nu tot ce ne dorim e realizabil.
Acest eveniment a fost organizat de Primăria comunei, podul fiind un obiectiv care aparține comunei. Comunei, nu parohiei. Ori, organizatorii evenimentului aveau dreptul să invite la această inaugurare pe cine voiau. Alegerea este a fiecăruia. Singur decizi pe cine chemi “în casă” să îți slujească. Dacă eu nu îl agreez pe popa Cutare, nu mă poate obliga nimeni să îl invit să îmi facă slujba în propria gospodărie. Nici măcar biserica nu îi aparține preotului, ci comunității. El este doar un slujitor vremelnic în acea Casă a Domnului, pe care este obligat să o sfințească. Or, aici (podul) este un domeniu public al comunei, nu este al lui. “Parohie” nu înseamnă bunurile comunei, ci enoriașii pe care ar trebui să îi păstorești cu credință în Dumnezeu, cu bunătate. Comportamentul de om mărunt, ros de invidie și măcinat de răutate nu face cinste niciunui slujitor al Domnului. Amin!
CITEȘTE ȘI:
