AMINTIRILE POETULUI DAN ROTARU: „Ceaiul ziariștilor”

„Ceaiul ziariștilor”

Nu mi-au plăcut niciodată nici „zvonerii”, nici „răspândacii”!
Cei care, atunci când te întâlnesc, ai sau nu ai chef, încep discuția cu „Ai auzit că…?” sau cu „Știi că…?”.
Și încep „să-ți îndruge atâtea verzi și uscate” despre cineva, de parcă din cauza acestuia ar fi fost cutremurul din ’77 sau el ar fi declanșat războiul din Ucraina…
„Zvoneri” și „răspândaci” care „din asta trăiesc” și, dacă n-ar face-o, ar simți că n-ar mai avea rost în lume, într-atât de împătimiți sunt în „a înflori lucrurile”…
Pentru că, da!, dacă inițial ceea ce-ți „încredințează” – din respect, chipurile – a fost o simplă presupunere pornită de la vreo reacție a celui despre care-ți vorbesc, se poate ca în final acesta să ajungă „să fie făcut din țânțar armăsar”…
Sau invers, totul depinde dacă e iubit sau „iubit”…
Pentru că, din gură-n gură, prin „telefonul fără fir”, fiecare mai adaugă ceva de la el, din dorința de a face subiectul cât mai atractiv…
Îmi repugnă și azi, deși până acum aș fi putut deveni imun la spusele lor, cei care-și fac din aceasta un fel de a se impune și de a rămâne în atenția semenilor.
Tocmai de aceea, atunci când, venit de la ziarul „Oltul” din Slatina la revista „Argeș”, ajungându-mi la urechi, cu mult timp înainte, o întâmplare căreia-i fusese „erou”, l-am rugat pe domnul Al. Cerna-Rădulescu – omul căruia i-am intrat în suflet de la primul schimb de priviri – să-mi spună care e de fapt realitatea, cum a fost întâmplarea cu „ceaiul cu grade” pe care era gata-gata să-l bea la acea cofetărie din centrul orașului de pe Olt.
Așa că, stând, într-o dimineață cețoasă de toamnă, ca de obicei, la o „mămăliguță cu brânză și smântână” și „la o sana” în „expres-ul de pe Victoriei” din Pitești (unde azi e Complexul „Fortuna”), domnul Cerna a început să-mi spună „care și cum a fost tărășenia”…

Să nu-ți vină să crezi…

– Auzi, Dănuțule, (așa-mi zicea mereu), să asculți și să nu-ți vină să crezi!
În drum spre redacția „Oltului”, pe „Corso”-ul Slatinei, m-am oprit, singur, mai devreme decât de obicei, la cofetăria unde-mi beam zilnic, cu „băieții de la ziar”, ceaiul…
N-am apucat să mă așez bine, că, recunoscându-mă, a și apărut o fată și m-a întrebat: „Un ceai, nu, domnule ziarist?”
Am dat din cap a aprobare și am continuat să răsfoiesc presa zilei, cumpărată de la chioșcul de lângă „Telefoane”.
Adâncit în lectură, nici n-am simțit când mi s-a adus ceaiul, și, cu ochii pe ziar, am întins mâna spre ceașca din fața mea și am tras o înghițitură de ceai…
Ceai care nu era ceai, ci „ceaiul ziariștilor”, coniac adus de aceștia cu o zi înainte…
Pe moment, trezit din lectură, am avut o reacție anormală pentru mine, om blând cum mă știi, și am chemat „șefa”, căreia i-am zis: „Ce e porcăria asta?”
„E ceaiul dumneavoastră, al celor de la ziar, pe care-l beți în fiecare dimineață, domnule!”, mi s-a răspuns.
M-am dumirit repede: în fiecare dimineață, George Enache, Ion Zorocliu, Costel Dârnescu, Florin Stama, Octav Pârvulescu, Nicu Diaconu, Teo Trășculeasa, Aurică Gagiu și cei pe care-i știi, coborând în șir indian din „orașul de sus”, se opreau aici și, până venea Marius de la Pitești (Marius Diaconescu, care fusese adus de Constantin Sandu, primul secretar al județului, ca redactor-șef), „se încălzeau” cu un coniac turnat în cești de cafea, „să nu se prindă ceilalți din jur”…
… Cam asta a fost, mi-a spus domnul Cerna, și și-a sorbit ultima înghițitură de „sana”…

Dan ROTARU