24.3 C
Pitești
25 sept. 2023

VIAȚA BATE POEZIA: „Până când nu e prea târziu…”

Viața bate poezia: Până când nu e prea târziu…

„Munca l-a creat pe om, spunea un filosof. Și lenea îl va distruge, zic eu!” Așa voiam să-mi încep ceea ce îmi propusesem să vă aduc sub priviri azi, dacă o întâmplare nefericită și dureroasă, petrecută exact pe 8 martie, alaltăieri adică, zi în care noi, bărbații, ne sărbătorim mamele, soțiile, iubitele, surorile, nu mi-ar fi „întors pe dos sufletul”, și așa chinuit de gripa care mă țintuise câteva zile la pat.
Și, vai, era a doua care-mi amăra viața într-o săptămână!…
Pe prima o „expediez” în câteva fraze, pentru că, într-un moment lipsit de puterea de a-mi îndura singur durerea, am făcut-o deja cunoscută prietenilor de pe Facebook, tocmai pentru că venea din partea unuia dintre ei…
Obișnuiam, încă de când intrasem în rețeaua de socializare, să-mi salut prietenii, dimineața și seara, din dorința de a-i asigura de sprijin sufletesc, la nevoie…

Așa făcusem și cu o zi înainte, numai că de data aceasta – surpriză! – cineva mă admonesta și mă amenința, printr-un sms trimis pe telefon, că „dacă îi mai deranjez, pe el și pe doamna lui, va apela la poliție”…
Scurt – și edificator – mod de a răspunde unui salut..
Să citești și să te crucești!..
Atât.
Concluzia o trageți dumneavoastră, învățămintele – eu!

… Poate că n-aș fi dat prea mare importanță celor de mai înainte dacă situația nu s-ar fi repetat, puțin altfel, cum spuneam, de Ziua Femeii.
Tocmai în acea zi în care ea, Femeia, trebuia să ne bucure cu trecerea prin față sau prin memoria în care ne-o aduceam, ca o sărbătoare.
Îmi propusesem cu o zi înainte ca, atunci când, sătul de atâta „lene impusă și indusă”, voi ieși din casă, să salut prima femeie întâlnită, cunoscută sau nu, și să-i spun „La mulți ani!”
Ceea ce am și făcut.
Dar…

SUPLICIUL DE A FI… POLITICOS

Cum în mai toate situațiile există și un „dar”, buna mea intenție avea să se transforme într-un „supliciu de a fi”, cum numesc eu asemenea situații…
Se-nțelege că mi-am respectat gândul, și primei femei întâlnite pe aleea din fața blocului i-am spus – plecându-mă puțin și cu mâna la inimă în fața ei – „La mulți ani!”
Dar, spre surprinderea mea, ceea ce mi s-a întâmplat depășea orice „așteptare negativă”, cum obișnuiesc eu să spun unor asemenea neplăcute posturi în care „sunt împins” câteodată …
Dacă aș fi admonestat-o, dacă aș fi certat-o, dacă i-aș fi reproșat ceva, dacă aș fi înjurat-o, și tot n-aș fi „meritat” o asemenea disprețuitoare și ucigătoare privire!.. Una peste alta, mi-am stricat singur ziua…

… Ce se întâmplă cu noi, Doamne, ce ni se întâmplă?
Mi-amintesc din nou cum, în copilăria mea, acolo, la țară, când un om trecea pe uliță, te saluta și îi răspundeai, chiar dacă nu-ți era cunoscut.
Ce blestem s-a abătut asupra acestui popor?, mă întreb uneori.
Știam că „românul e născut poet”, nu hoț, bandit sau ucigaș, (așa cum citesc în ultimul timp în presă) purtând în suflet „iubirea de frate”, nu ura, „frate cu codrul” , nu distrugător al lui…

Îmi veți spune, probabil, readucându-mă în lumea zicalelor, că „nu e pădure fără uscături”…
Da, așa este, dar de o vreme încoace, de atâtea uscături, nu mai putem vedea pădurea!..
Ca atare, cât nu e prea târziu, cât ne mai putem vindeca de boala „neputinței de a fi oameni”, cât încă mai sunt printre noi unii care se bucură de salutul celorlalți, nu e totul pierdut.

„Nimic nu poate fi redus la unitate…. contradicția nu e numai sensul vieții, dar și al morții”, spunea Emil Cioran.
Așa că, atâta timp cât încă „nu am murit” cu toții, sluțindu-ne, urâțindu-ne existența, „să ne iubim aproapele”, chiar dacă, într-un exces de dăruire totală, „am înnebuni de iubire”, cum zice Cioran!

Ne-a îmbătrânit planeta?
Începe să se veștejească lumea?
Cât timp printre noi mai există oameni care să ni se alăture, să o salvăm!
Pentru tratarea unor asemenea „boli lumești”, cum ar fi neputința de a fi om, nu sunt medici de specialitate: doar noi, singuri, ne putem trata unul pe celălalt…

Iertați-mi, vă rog, tonul de „dădăceală”, aparent intenționat, dar mi-e teamă să nu ajung să apuc, cât voi trăi, ziua în care să-i dau dreptate filosofului și „tot mai mult să mă conving că oamenii nu-s decât obiecte: bune sau rele”!…
Pentru că atunci ar putea fi prea târziu…

Dan ROTARU

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI