Viața bate Poezia: Lacrima sufletului
Fac ce fac – nici eu nu știu cum și de ce anume – și, deși medicii care-mi știu trupul mă atenționează că dacă nu-mi potolesc sufletul, dacă nu mă opresc din ritmul acesta „drăcesc” (eu i-aș zice divin) de a scrie zilnic, o voi „mierli”, vorba unuia dintre ei, prieten de scris și de suflet, Tiberiu Stănescu, tot o fac!…
Păi, ce altceva?
Să mă apuc de ceva ce „nu mă prinde”, să mă plimb ca bezmeticul sau, parafrazându-l pe Cioran, să mă consum, în parcuri sau prin centrul Piteștiului, în „conversații ca un epileptic în crizele lui”?
Pentru că, da – inexplicabil lui însuși – atunci când scrie, poetul intră într-o „criză a sufletului” numai de el cunoscută, numai lui „rezervată”, ca un „apucat”, în „starea de grație” căreia, oricât ar încerca, nici el nu-i găsește sorgintea.
Scriind, își readuce, într-un fel numai de el cunoscut, sufletul în acel echilibru care-l face să trăiască asemenea oricărui om, poezia aducându-i, la urma urmei, „dăinuirea”.
Obișnuiesc să nu-mi citesc, imediat ce le-am transcris, cele „dictate de Dumnezeu”, cum îmi place să numesc eu poemele, fiindu-mi așadar ultimul cititor.
Și totuși, după ce-mi parcurg, „cu sufletul în ochi”, poemele (în ultimii ani, sonetele), simt că devin altul față de cel care fusesem cu o zi înainte, că sunt cu adevărat eu, răzvrătitul asupră-și.
Când scriu eseuri precum acesta, sunt un „înrobit al spiritului”, când scriu poeme, sunt „rob al lui Dumnezeu”…
Condiția mea de „om” e una, cea de „poet”, alta.
Spațiul în care mi „se mișcă” trupul este totdeauna altul față de cel în care-mi „urcă” sufletul.
Trupului îi este dată, spre a o urma, totdeauna, orizontala, sufletului, adâncul, verticala…
Sunt, cum s-ar spune, o expresie a „unității coordonatelor” pe care viețuiesc, anume verticala și orizontala.
Și, oricât aș încerca să stau, „să hibernez” în viață, totdeauna mai rămâne ceva de „gândit” sau de „pătimit”…
Pentru că, da!, Poezia e „divina pătimire a sufletului”!
Și, oricât s-ar părea, nimic din ce-i „lumesc” nu-i e îngăduit.
E lacrima sufletului …
Dan ROTARU
