Un gând pios pentru scriitoarea Vavila Popovici
Toate cărţile regretatei noastre compatrioate, stabilită din anul 2008 în S.U.A. (Carolina de Nord), au apărut doar în limba română, la edituri româneşti, iar articolele şi eseurile din publicaţiile occidentale (Lumea Românească- Michigan, SUA, Armonia – Carolina de Nord, SUA, Occidentul românesc – Spania, Pro Diaspora – Germania, Observatorul – Canada, Clipa – California, SUA) tot în limba lui Eminescu au fost scrise, deşi compatrioata noastră, în BASARABIA născută, era cunoscătoare imbatabilă de limba engleză.
„Voi scrie româneşte pentru că aşa m-am născut şi aşa voi muri, vorbind şi scriind pe limba sufletului meu. Limba română este spaţiul în care mă simt bine. Încerc pe cât e posibil să fiu utilă, să amintesc prin scrierile mele adevăratul spirit românesc care poate fi exemplar în lume”, se destăinuia autoarea celor 70 de cărţi şi a mii de articole şi eseuri, într-un interviu pentru revista „Mesagerul Românesc”.
Când dorurile şi amintirile legate de părinţii care i-au asigurat o copilărie fericită şi ferită de răutăţile vremurilor, dor şi de locurile şi oamenii pe care i-a cunoscut, dădeau năvală în casa sufletului său, scria poezii, fiindcă „poezia alină, îmblânzeşte trecerea anilor, face viaţa mai suportabilă”. Când tristeţile o copleşeau, sunetul muzicii îi mângâia inima, interpretând la pian melodii romantice din repertoriul românesc şi universal.
Având educaţie creştină, doamna Vavila participa la liturghiile Bisericii Ortodoxe din oraşul Durham NC, alături de comunitatea românească. Într-o sfântă zi de duminică, în ianuarie 2014, le-a vorbit enoriaşilor despre viaţa şi opera lui Eminescu. Recitând în liniştea sfântului lăcaş din versurile marelui poet, ne putem închipui că şi îngerii îi vor fi dat ascultare, şi tot îngerii o înconjoară de când, în ianuarie 2023, a intrat la ceruri. Trebuie să o şi recunoască, deoarece, după cum şi-a amintit tot într-un interviu, şcolăriţă fiind, a recitat o poezie la o serbare, îmbrăcată într-o rochiţă albastră dotată cu aripi de înger…
După o bogată corespondenţă cu subsemnatul, la care a aderat şi compozitorul-muzicolog Doru Popovici, mi-a transmis un mesaj, care avea să fie ultimul.
《 LA MULȚI ANI, 2023!
Dragă domnule Mohor,
Nu stau bine cu sănătatea. Am fost internată în spital și voi reveni acolo după Anul Nou. Sper totuși să fie totul bine și rezolvat curând. Mă rog Domnului să fie bine, să mai pot lucra, fiindcă am încă multe planuri pentru anul următor. Am scos cea de a 70-a carte intitulată CUGETĂRI 2023 și mai sper…》
A sperat „să fie mai bine”, dar zadarnic. Dumnezeu a dorit-o, aşezându-i sufletul alături de al marilor truditori ai culturii româneşti.
Mi-e dor de Dumneavoastră, dragă Doamnă Vavila !
Gheorghe MOHOR
Nota redacției: Pe lângă faptul că a fost o poetă și o scriitoare desăvârșită, Vavila Popovici a fost mamă și bunică. Pentru fiicele și nepoata sa a luat drumul străinătății la 73 de ani. Și-a dorit să fie împreună cu ele. Și a fost, până la ultima ei suflare. Iată cât de frumos a descris-o singura sa nepoată, după marea despărțire. La urma urmei, opera și amintirea sunt cam tot ce rămâne după noi:
《 Ce înseamnă să fii bunică? Pentru mine, semnificația are mai multe fațete. Viața Vavilei Popovici, sau așa cum era cunoscută cu afecțiune între noi, Mama Vavi, a fost definită de o dorință profundă și uneori urgentă de a-și exprima conținutul sufletului. Așa cum o pasăre este obligată să zboare, tot așa a fost destinată bunica mea să devină scriitoare.
Bunica mea a tras prima suflare acum 87 de ani, într-o regiune a României numită Bucovina. În copilărie, ea a gravitat către activități artistice – să învețe să cânte la pian clasic și cum să danseze balet – dar totuși, fiind persoană complexă, a ales ingineria ca profesie. Ca studentă, a cunoscut un student de medicină – bunicul meu, Anghel. Povestea lor de dragoste a durat treizeci de ani frumoși, prin multe orașe și regimuri politice. Au adus pe lume două fiice: Anca Maura și Ioana. În loc să fie inginer șef la Uzina Petrochimică din Pitești, bunica mea a ales să-și petreacă timpul crescându-și copiii, iar în timpul liber și-a consemnat meticulos gândurile în jurnale. Bunica mea iubea să preia mai multe roluri, simultan: mamă, fiică, soție, scriitoare, traducătoare, bucătăreasă, vecină. Activ este o subestimare. Ea a prosperat în haos.
Când m-am născut eu, singura ei nepoată, era deja publicată în reviste locale și a fost activă în mai multe cenacluri. În mod neașteptat, la vârsta ei, și-a preluat cu bunăvoință rolul de mamă din nou, când părinții mei au emigrat din țară. Cele mai frumoase amintiri ale mele sunt că îmi citea cu răbdare povești înainte de culcare, eu ținând-o de mână, mergând prin parcul local în drum spre școală, sărind fericită în jurul meselor de petrecere pe care le-a pregătit pentru prietenii ei, mirosind usturoi proaspăt tocat înainte de masă și ascultând clinchetul mașinii de scris până târziu în noapte.
La vârsta de șaptezeci și trei de ani, bunica mea însăși a emigrat în SUA, pentru a fi mai aproape de fiicele și nepoata ei. A fost o alegere curajoasă, dar nu neașteptată. Asa era bunica mea: condusă de iubire, întărită de curaj. Unii ar putea spune chiar că a fost indestructibilă. Aici, pe pământ străin, și-a întins cu adevărat aripile. Sensibilitatea ei extraordinară amestecată cu tenacitatea i-au permis să scrie peste șaptezeci de cărți de poezie și proză, câștigându-i numeroase premii. Prin munca ei prolifică, bunica mea a reușit să facă ceea ce puțini nu pot: să-și arate sufletul la toată lumea. Prezența bunicii mele aici (n.r. în SUA) ne-a învățat să fim atenți la mișcările naturii, la trecerea ireversibilă a timpului, la frumusețea divină. A fost o onoare să o văd luându-și zborul.
Într-un citat din ultima ei carte pe care am ajutat-o să o editeze, sentimentul este exprimat perfect: „Orice om simte nevoia să se destăinuie cuiva, cumva. Să-și golească sufletul preaplin. Sinceritatea lui uneori este împinsă până la durere. Unii o fac în scris.”
Sper să fie mereu amintită pentru înțelepciunea ei elegantă distinctivă.》
În ceea ce privește redacția noastră, cu siguranță, așa va fi! Am prețuit-o mult pe doamna Vavila și nu vom lăsa să se aștearnă uitarea peste opera și viața sa, mai ales că a fost una dintre cele mai prolifice colaboratoare a publicațiilor din Argeș. Cărțile sale le vom păstra la loc de cinste, iar amintirea sa va fi veșnic vie în memoria noastră. Dumnezeu s-o odihnească!
