Scriu aceste rânduri cu bucuria sentimentelor de admiraţie, respect şi recunoştinţă pe care le port prietenului meu pe viaţă ales, ing. Constantin Samoilă, pentru vituţile sale morale şi artistice cu care divinitatea l-a înzestrat. Este şi scriitor, actor, publicist, poet şi muzician, potrivindu-i-se cuvintele rostite de către compozitorul George Enescu, în „Discursul de Recepţie” din 1933, de la Academia Română: „Poezia şi muzica, cuvântul şi tonul au mers mână în mână, adesea contopindu-se, completându-se. Graţie cuvântului, gândirea se poate formula. Muzica, revărsându-se în adâncimile sufletului, pătrunde, misterios, în cele mai tăcute taine ale simţirii. Din îmbinarea cuvântului şi a muzicii s-au născut şi se vor naşte opere divine, nemuritoare”.
Născut la 18 mai 1938, în satul eroic Poenărei (aici a văzut lumina zilei un alt remarcabil om de cultură, regretatul profesor, etnograf şi memorialist, Grigore Constantinescu, fiul preotului Ioan Constantinescu, ucis în anul 1959, la închisoarea Jilava, învinuit de uneltire împotriva regimului stalinist) eroul relatării de faţă a absolvit Şcoala Tehnică de Arhitectură şi Sistematizare şi Facultatea de Construcţii Civile din Bucureşti. Parafrazând citatul enescian, pot afirma că, din îmbinarea pregătirii profesionale cu harul divin moştenit, neobositul nostru contemporan a creat opere „divine şi nemuritoare”, aflându-se la ora actuală în febra desăvârşirii proiectelor artistice, alegând metaloplastia, ca mod de exprimare, „înrobindu-l” pe viaţă. În anii studenţiei a făcut parte din Ansamblul artistic al Casei Studenţilor „Grigore Preoteasa”, din Bucureşti, alături de alţi cunoscuţi artişti: Dan Spătaru, Pompilia Stoian, Nicu Constantin, Al. Lulescu, Aida Moga, iar după stabilirea definitivă în Piteşti, din formaţiile corale argeşene. În cărţile sale: „Drumeţind prin ţară” (2006), „Grecia – leagăn al zeilor” (2008), „Cântând prin Europa” (2008) „Corul Veteranilor «Mihai Viteazul” (2010), „Cântăm prin Europa” (2011) relatând, ca un adevărat fotoreporter, aspecte din turneele întreprinse în ţară şi peste hotare, în special în Grecia şi Italia, cu prilejul unor festivaluri corale.
O permanentă colaborare a avut-o cu Corala D.G. Kiriac, sub conducerea dirijorală a maeştrilor dirijori: Alfons Popescu şi Georgică Paraschivescu.
Din cuprinsul altor cărţi: „Amintirile de neuitat ale copilăriei” (2006), „Spovedanie la 70 de ani” (2008), „Mărturii la vârsta celor trei sferturi de veac” (2014), răzbate atât nostalgia după anii copilăriei, ai adolescenţei şi ai formării artistice şi intelectuale, cât şi dragostea neţărmurită faţă de părinţi, de bunici, de rude, de colegi, de consăteni, de plaiurile mioritice. Satul natal îi e mai drag decât orice altă localitate, fie ea chiar europeană, sentiment dovedit în mai toate mărturiile sale de suflet.
La vernisajul expoziţiei „Fărâme de iubire”, regretatul scriitor, prof. Marin Ioniţă consemna: „Constantin Samoilă tot pictează legende istorice şi religioase pe pânză, pe lemn, pe sticlă, le ciocăneşte în folii de cupru sau de alamă, făureşte instrumente muzicale din te miri ce, prezintă aranjamente din flori sau din sâmburi de tărtăcuţe, din tigve cultivate în grădina proprie şi alte minunăţii”. Dar opera-i fundamentală constă în imortalizarea personalităţilor culturale, istorice, ştiinţifice şi artistice româneşti din vremuri trecute şi actuale, edificii şi instituţii de cultură, lucrări cu caracter religios: icoane, biserici, îngeri, sfinţi primind binecuvântarea Arhiepiscopului Calinic care i-a conferit „Medalia de Onoare Creştin Ortodoxă a Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului „SFÂNTUL NEAGOE VODĂ BASARAB”, dimpreună cu „Diploma de recunoştinţă”, „Ca semn al preţuirii şi binecuvântării Noastre, pentru dragostea şi vrednicia arătate faţă de Biserica lui Hristos, plecând de la îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care în epistola sa către Timotei ne spune: vrednic este lucrătorul de plata sa” . Vrednicia artistului s-a dovedit înfiinţând, cu ajutorul autorităţilor locale, a primarului Virgil Baciu din comuna Corbi, „Muzeul Satului Poenărei „Constantin Samoilă””.
Aflându-mă prezent la unele expoziţii, am avut bucuria să consemnez în presă acele momente de reală încântare spirituală. Dar să încerc a scrie întreaga-i biografie, m-am întrebat: cum să cuprind în câteva rânduri jurnalistice descrierea unei cariere artistice de o viaţă? De fiecare dată, artistul se ia la întrecere cu timpul şi astfel, comentariile pe seama realizărilor sale devin tardive. M-am bucurat când, sub semnătura reputatului profesor şi publicist Daniel Dejanu a apărut, în revista „Glasul iubirii” (nr. 10/94, oct. 2018), amplul eseu intitulat „Constantin Samoilă –artist şi scriitor memorialist, personalitate proeminentă în viaţa culturală argeşeană”, înfăţişând aproape întreaga traiectorie a vieţii maestrului.
La vârsta revenirii la o nouă tinereţe, artistul Constantin Samoilă, stilat în cuget şi-n cuvânt, e de o înfăţişare voievodală, coborâtor parcă din galeria vrednicilor de laudă oameni ai istoriei şi culturii româneşti. Priviţi-l în imaginile fotografice realizate de către fotoreporterul-poet Alexandru Oprea, martor ocular al mai tuturor evenimentelor şi personalităţilor culturale argeşene şi din ţară, şi vă veţi convinge.
Articolul acesta, pe care-l doresc omagial, ar fi incomplet dacă nu aş menţiona că, pentru podoabele artistice pe care le dăruieşte unor persoane sau instituţii, neostenitul truditor are numai bucuria de a oferi fără a pretinde nimic, deşi materialele le procură pe propria cheltuială.
Sărbătorindu-vă în această lună a florilor, vă dorim, Mărite Domn şi Fiu al plaiurilor argeşene, sănătate şi putere de muncă!
LA MULŢI ANI !
Gheorghe MOHOR
Autorul articolului de mai sus, Gheorghe Mohor, împreună cu artistul Constantin Samoilă, la o acțiune culturală
Foto: Alexandru OPREA
