15.8 C
Pitești
29 mart. 2024

Istoria clipei: Un aromân – erou grec

Istoria clipei: Un aromân – erou grec. În rândul comunității elene din Pitești și împrejurimi, asemenea altora din țară, circulă cu satisfacție, de mai multă vreme, povestea adevărată a poetului Rigas Feraios, dovadă a legăturilor dintre greci și români în istoria lungă balcanică.

Din neamul Trușină al păstorilor de capre așezați în Băneasa Pindului, cu turmele transhumate aduse iarna în câmpia de lângă Velestin sat al Tesaliei, din apropierea orășelului Volos, a plecat în lume un tânăr, pe numele său Antonie, neștiutor de carte, dar care, încă din vremea când era copil și alături de ai săi păzea turmele,  în taină, compunea versuri.

Plecat de jos…

Născut în 1753, tânărul Trușină – în dialectul aromân al limbii române, cuvântul ”trușină” însemnând „frânghie pentru capre” – de cum s-a apucat să învețe carte printre străini și-a luat porecla de Riza Velestinul, după care și-a elenizat numele, prin schimbarea valahului ”Velestin” cu  grecescul ”Ferai” și astfel Antonie Trușină ajunge să fie numit Feraios (Pheraios) Rigas. Grecizarea numelui a venit după ce tânărul își grecizase cu mult înainte sufletul, gândind să plămădească unirea tuturor grecilor, într-o vreme când diferiți potențați eleni purtau disensiuni grave între ei, fără să se gândească la crezul național.

Deși numai poet, Rigas Feraios a fost sufletul care a simbolizat cel mai bine zbuciumul poporului grec în dorul lui de libertate. Valoarea artistică a versurilor lui, fără să fie totuși una deosebită, i-a făcut pe mulți greci să se rupă de la casele lor și să pornească pe drumul dăruirii vieții pentru ideile emancipării de sub dominația turcească. Cu toate că versurile lui Rigas Feraios de regulă încălcau regulile prozodiei, mulți le-au ”sfințit” cântându-le înaintea jertfei sufletelor date morții pentru reînvierea neamului grec.

Înainte de 1780, tânăr de vreo 25 ani, Rigas, vine la București. Atunci, nu Atena ci Bucureștii, Iașii și alte târguri (Piteștiul avea chiar o stradă a grecilor, plină cu prăvăliile lor, întinse pe actualul traseu al Str. Griviței) erau centrele de cultură, trai bun și liberă afirmare a grecilor, pentru că rând pe rând, odată cu îmbogățirea grăbită pe care le-o aducea domnia, multor domni fanarioți, li se înfiripau visuri de libertate pentru neamul lor.

După ce dorința primară a îmbogățirii proprii le era satisfăcută, interesul personal lua înfățișarea interesului neamului grec. Atunci, schimbau arghirofilia banilor în visuri de glorie, văzând că decăderea împărăției turcești plină de metehne lăuntrice, apărea de necontestat, așa cum le spuneau dragomanii greci din Fanar, ajunși de asemenea dregători după ce turcilor le era interzisă învățarea limbilor străine, și ei deveniseră translatori oficiali ai Înaltei Porți Otomane, nelipsiți de la discuțiile și jocurile făcute cu multe cancelarii străine.

Visurile de glorie ale grecimii se aflau într-un București, care putea să pricopsească pe oricare tânăr grec, după ce intra în slujba unui boier bogat din Valahia, sau, mai bine, în slujba domnului fanariot și, după îmbogățire, sincer sau nu, mai toți se puneau în slujba marilor visuri naționale grecești.

Frământat de idealul de libertate al neamului grec pe care-l socotea și al său, aromânul Rigas Feraios vine la București și intră grămătic, în slujba boierului cărturar Grigore Brâncoveanu. Foarte curând, însă, știința de carte îi este remarcată și prețuit trece la curtea domnitorului Alexandru Ipsilanti, când abia împlinise 25 de ani.

Nu trece prea mult timp și aici la București – cu mulți ani înaintea Eteriei înființată în Odesa la aproape 30 de ani după moartea sa – Rigas Feraios pune temelia primei ,,Eterii” sub forma unei simple tovărășii prietenești a grecilor, chiar asta însemnând în traducere. Această organizare vizibilă, dar blândă, era menită să adoarmă vegherea ei de către turci, strategie care s-a dovedit viabilă o perioadă de vreme, părând că această primă Eterie nici nu merita să fie luată în seamă, asemenea altor tovărășii (eterii) negustorești ale grecilor cu care Istanbulul era deprins. Turcii nu și-au dat seama că tovărășia înființată de Rigas Feraios era una menită să aducă iarăși la viață o Grecie ștearsă secole de pe hartă.

A înțeles calea…

Timp de zece ani, poetul rămâne numai la București și cu sprijinul grecilor bogați, pe timpul domniilor lui Nicolae Caragea, Mihail Șuțu și Nicolae Mavrogheni desfășoară activități în favoarea Eteriei, pe timpul domniei ultimului fiind grămătic la cancelaria acestuia, după care, când izbucnește războiul dintre austrieci și turci domnul îl numește chiar guvernator militar al Olteniei, caimacan al banului Craiovei.

Timp de zece ani, activitatea de eterist a lui Rigas Feraios, rămâne necunoscută de otomani, așa cum se impunea, vreme în care, doar cântecele lui pline de patriotism elen, răsună în multe colțuri de comerț ale lumii, unde negustorii greci se așezaseră. Versurile lui, multe puse pe muzici, trezesc zvârcolit în gândirea multor fii ai Eladei, conștiința puterii și unității grecimii, dezaprobând palicarii care se dădeau viteji, fără să întreprindă mai nimic, și mizau pe ajutorul Împărăției Țarilor, fără să vadă că aceasta își schimba des susținerea în funcție de propriile interese.

În 1790, revoluția franceză face să se aprindă spirite revoluționare în bătrâna Europă și Rigas Feraios nu rămâne străin de ele, convins că dacă o mână de ideologi au făcut să se prăbușească unul dintre cele mai solide tronuri ale lumii, Tronul Franței, pot fi smulse Padișahului unei împărății bolnave ca a turcilor, multe pământuri stăpânite de ei, precum era Grecia. Credea că, pentru ruperea lanțurilor robiei, nu este nevoie de sprijinul altor seminții, atâta timp cât  proclamații înălțătoare și cântece înflăcărate vor ajunge la toți elenii.

Eliberarea Greciei prin cântece

Și Rigas pornește ofensiva eliberării Greciei, prin cântece. Numai că turcii nu le luau în serios. Ba mai mult, fără să înțeleagă cuvintele, ceea ce era foarte bine, plăcându-le mult liniile melodice, cereau chiar să le fie cântate la petreceri.

Convins că Marseieza contribuise mult la izbânda revoluției franceze, Rigas Feraios compune Imnul Eteriei, în care primele cuvinte, nu sunt altceva decât aproape o traducere a celor franceze:

          ”Sculați, copii ai Grecilor,

          Timpul gloriei a sosit!”

Cântecul lui a rămas până în prezent unul dintre acelea care trezesc în sufletul oricărui grec fiorul dragostei de neam, fiorul jertfei pe care au dus-o înaintașii pentru libertatea de azi.

Cum revoluția din Franța avea tot felul de proclamații, negustorii francezi Pellet și Hortolan, proprietarii unui mare magazin din București, prin lăzi cu fund dublu, sub mătasea și catifeaua pentru împodobirea boieroaicelor fanariote, îi aduc lui Rigas tot felul de manifeste ale revoluției, din care schimbând ici și colo câte un cuvânt, traduce în grabă multe, convins că ar avea formule magice, după care le trimite protipendadei din Grecia ,,să răscoale poporul”, deja cucerit de cântecele sale.

Harta Greciei, ziar, manifeste

Tot în timpul șederii sale la București, după ani grei de muncă, prin foarte multele biblioteci grecești din oraș și discuții cu miile de greci veniți din toate provinciile elene care furnicau prin târg, Rigas Feraios realizează o altă operă deosebită: redactarea marii hărți a Greciei, una foarte detaliată pentru vremea aceea, cuprinzând nu mai puțin de 12 foi, sortită în concepția lui nu numai să dea sentimentul unității grecești, ci să folosească și campaniei militare care trebuia să urmeze. Pentru imprimarea acestei hărți, în 1790 împreună cu serdarul Kirlian pleacă la Viena, unde era o mare și bogată colonie grecească, alcătuită mai mult din negustori aromâni. Rigas este ajutat de aceștia așa cum se aștepta și spre surpriza lui plăcută frații Puliu (Puiu) cad de acord, după ce cumpără o tipografie, să scoată și primul ziar grecesc, în două ediții, una destinată grecilor de pretutindeni și alta destinată grecilor din Împărăția Turcească, ediție curățită de tot ce putea fi neplăcut turcilor.

În 1797, la tipografia fraților Puliu, împreună cu alți conjurați, Rigas, crezând că o face în mare taină, tipărește trei mii de manifeste menite să răscoale grecii. Trimite o parte la București să fie răspândită printre grecii din Principate, dar cele mai multe le ia cu el să meargă în Grecia împreună cu tovarășii lui. Ajunși în Triest, la 19 Decembrie 1797, tocmai când se pregăteau să se îmbarce pe corabie, sunt arestați. Zețarul austriac Francisc Hungele, cu care lucraseră, neavând deloc chef să-și pună în joc pielea pentru greci, îi denunțase poliției austriece. Cum momentul politic cerea Austriei liniște deplină din partea Turciei, era prilej nimerit să-i fie făcută acesteia o amabilitate și când corabia ajunge la Belgrad, Rigas Feraios cu ai lui sunt predați turcilor, care nu se ostenesc să-i ducă la Istanbul pentru judecată. Hotărăsc pe loc moartea prin ștreang.

Rând pe rând, Rigas și-a văzut tovarășii legănându-se în spânzurători. Când i-a venit rândul, însă, s-a smuls din mâinile călăului și l-a rostogolit în țărână, dar glonțul unui ofițer turc l-a curmat și, căzând la pământ, într-o ultimă încordare a strigat: ,,Așa mor uriașii! Eu am semănat, alții vin să secere!”

Victor PANDURU

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI