La Centrul Cultural Mioveni a avut loc astăzi ultima dezbatere publică privind proiectul de buget al orașului Mioveni și lista de investiții propuse pentru perioada următoare. Întâlnirea a reunit reprezentanți ai administrației locale și cetățeni interesați de modul în care vor fi alocate resursele financiare în anul 2026.
Proiectul de buget a fost elaborat într-un context financiar încă incert, în condițiile în care legea bugetului de stat nu a fost încă adoptată. Pentru anul 2026 sunt estimate venituri totale de 217.093 mii lei, dintre care 165.280 mii lei reprezintă venituri proprii, administrația locală urmărind menținerea echilibrului financiar, dar și susținerea investițiilor și a serviciilor publice esențiale.
Primarul orașului Aurel Costache a prezentat proiectul de buget și principalele investiții propuse pentru anul viitor, subliniind că dezvoltarea orașului se bazează în mare măsură pe atragerea fondurilor europene, esențiale pentru implementarea proiectelor majore.


În cadrul discuțiilor au fost aduse în atenție mai multe teme importante pentru comunitate. Printre acestea s-au numărat amenajarea și organizarea adăposturilor de protecție civilă, dar și identificarea unei a doua surse de apă, subiect considerat esențial pentru siguranța și dezvoltarea orașului.
Un alt punct important al dezbaterii a vizat starea clădirii Casei de Cultură din oraș. Edilul a explicat că imobilul se află într-o stare precară și are nevoie de lucrări de întreținere și reparații, în special la nivelul acoperișului. Situația este însă una particulară, întrucât terenul aparține Unității Administrativ-Teritoriale Mioveni, în timp ce clădirea este în proprietatea Sindicatul Dacia, ceea ce impune identificarea unor soluții legale și administrative pentru realizarea intervențiilor.
În cadrul întâlnirii au fost discutate și alte propuneri de investiții, printre care amenajarea unor terenuri multifuncționale pentru activități sportive și recreative, realizarea unor parcări supraetajate, precum și modernizarea Pieței Agroalimentare Dacia.
De asemenea, administrația locală analizează posibilitatea accesării unor fonduri pentru dezvoltarea Bazei de Agrement Bemo, pe componenta de turism, cu scopul de a valorifica acest spațiu și de a-l transforma într-un punct de interes pentru oraș.
Un alt anunț făcut în cadrul dezbaterii vizează achiziționarea, în perioada următoare, a unui microbuz pentru societatea de transport local, măsură care ar urma să contribuie la îmbunătățirea serviciilor de mobilitate urbană.
La finalul întâlnirii, primarul Aurel Costache a subliniat importanța dialogului cu cetățenii, precizând că toate propunerile formulate în cadrul dezbaterilor publice vor fi analizate în procesul de definitivare a bugetului și a listei de investiții pentru anul în curs.


