Sonetul punții de gând
Mi se-ntâmplase de mai multe ori
să-mi lași, când ai plecat, pe-un bob de rouă,
răvaș, ori chiar pe apă, dacă plouă
sau, ca pe-o filă de caiet, pe nori.
Îmi coborâse-un înger pe pământ
să vadă fără tine cât mă doare,
c-aveam chiar și pe inimă sudoare
cât cuprindea și nu știam s-o zvânt.
De-acuma, de la frunte pân-la frunte,
te mai înduri să faci în zori o punte
pe care amândoi, un timp, pe rând,
cu sufletul s-o trecem șchiopătând,
căci chiar de tac ca mutul și nu-ți spun, te
privesc cum ai încărunțit la gând.
Dan ROTARU
CITEȘTE ȘI:
