Sonetul femeii pustiitoare
Chiar de-ai veni de peste mări și țări,
amestecată c-un puhoi de lume,
te-aș recunoaște și striga pe nume
după parfumul ce ți-l simt în nări,
iar de-o să pleci și înapoi mă lași
când încă nu te știu pe dinafară,
te-oi reconstitui la orice scară,
doar după cum visezi și după pași,
și-oricâți îmi vor urma, rămân întâiul
bărbat care ți-a memorat călcâiul
și mai apoi a smuls din cer un nor
să-ți spele urmele de pe-un picior
cu care ai bătut întreg pustiul
doar cu o lacrimă într-un ulcior…
Dan ROTARU
