Sonetul vieții din vis
Mereu sfioși că nu ne-ajunge timpul,
și somnul între noi îl împărțeam
egal, și tu visai, când eu dormeam,
din zori în asfințit, pe rând, cu schimbul.
Dar se-ntâmpla mereu ca jumătate
să îl dormim pe dungă-nghesuiți
și să visăm că suntem hăituiți
în pat, ca-n țarc, de fiare-nfometate,
și tot fugeam, ca niște somnambuli
precum lăstunii fugăriți de uli,
sau precum peștii cățărați pe-o stâncă,
de unde marea pare mai adâncă,
rămași, ca-n somn, și-n viață, doi creduli
ce pot jura că visul se mănâncă…
Dan ROTARU
CITEȘTE ȘI:
