Sonetul vieții ca poezie
Dă-mi ascultare mie și prea-calmei
povețe, dacă te îneacă-un nor,
și-ncearcă să-i ajungi pân-la izvor
să i-l astupi de tot cu podul palmei,
sau calcă-l pân-ajunge ca o foaie
pe care-n vorbe doldora de duh,
după ce-ai adunat-o din văzduh,
să scrii un vers cu litere din ploaie!
Atâta timp cât pot să-ți dau de știre
de loc, mă voi ascunde-n mănăstire,
unde-oi dormi-n picioare, între sfinți,
tihnit, ca un copil între părinți,
și-aștept să îmi citești dintr-o Psaltire,
chiar de-mi vei cere niscaiva arginți…
Dan ROTARU
CITEȘTE ȘI:
