Sonetul număratului lacrimilor
De-o vreme-n juru-mi tot mai gol se face
și teamă mi-e că mâine sau curând
vei rătăci prin mine ca prin gând
sau ca acea care de mine zace,
căci, de la-o zi la alta, mai ciudată
îmi pare viața, ca un vis târziu,
pe care-oricât aș vrea, nu pot să-l știu,
căci pare ca o moarte răsturnată.
Cândva credeam că ochiul mi-a secat,
dar azi îmi este-n lacrimi mai bogat,
iar dac-ai vrea să te cufunzi într-însul
să i le-aduni și-apoi să-i umpli plânsul,
nici n-ai putea s-ajungi la numărat,
că timpul ți l-ai termina cu strânsul…
Dan ROTARU
