În actualul context în care infecția cu virusul SARS-Cov-2 este tot mai vehiculată, neexistând până în acest moment un tratament specific aprobat la nivel internațional, cercetătorii din toată lumea caută soluții de tratament, fac studii cu privire la eficiența unor plante în combaterea coronavirusului și își publică rezultatele în reviste de specialitate.
Sunt mulți oameni care nu vor să se vaccineze (și nu îi poate obliga nimeni, atâta vreme cât nu li se garantează siguranța vaccinului pentru sănătate, nici măcar de către producător), dar dacă ajung la spital din pricina agravării bolii, sunt tratați tot cu medicamente și injecții. Cine vrea însă să încerce alternative naturale poate să o facă (s-au tot vehiculat: ceapa, usturoiul, alcoolul!!, tot felul de „picături care puse în nas ard virusul”), adică se preferă tratamentele empirice, dar naturale, fiind în concepția unora mai sigure decât cele recomandate de medici.
Iată că s-a descoperit o plantă care are efecte benefice asupra organismelor infectate cu coronavirus, scrie evz.ro (Evenimentul Zilei). PELINUL, prin componentele sale, unul dintre ele numit Artemisia, fiind în opinia cercetătorilor care derulează studiul, foarte eficient.
Noi nu suntem medici, nu recomandăm tratamente minune și nici nu credem tot ce se vehiculează pe internet despre coronavirus. Sunt păreri și păreri, noul virus fiind încă o necunoscută și pentru specialiști. Dar până una-alta, e bine să aveți în casă un ceai de pelin. Băut preventiv, imediat cum simțiți simptome de răceală, poate ajuta.
Cine vrea să se informeze despre această plantă și despre beneficiile ei, dar și contraindicații (dacă sunt), o poate face din prospectul ceaiului respectiv, sau de pe site-urile de specialitate. Noi vă recomandăm: