Poluare lingvistică
„Cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit aşa de mult să plângă şi n-au putut” (Lucian Blaga).
În epoca online-lui plecăm în weekend, nu la sfârşit de săptămână, facem shopping, nu cumpărături, vedem un show, nu un spectacol, ascultăm hituri noi, nu şlagăre. Căutăm un job, nu un serviciu sau un loc de muncă, dacă nu găsim, ne mulţumim cu jobul de bodyguard, nu de paznic. E shocking, adică e groaznic…
Asistăm la o decadenţă a literaturii noastre din cauza indulgenţei cu care editurile scot pe piaţa culturală plachete şi plachetuţe cărora autorii şi criticii le spun volume (lipsite de valoare literară), în cădere forţată a limbii naţionale.
Utilizăm romengleza, fie din necesitate, fie din snobism, fie din răsfăţ. În replică, întâlnim numeroase reflecţii, maxime şi aforisme, îndeosebi epigrame, înfruntând nedoritul fenomen:
„Dulcea limbă românească
A-nceput să se pocească…
Vom citi şi scrie bine
În pocite limbi străine!”
(Corneliu Sofronie).
„Limba noastră – cruntă soartă
E ucisă zi de zi
De-agramaţi, şi-astfel va fi
Prea curând o limbă moartă”.
(C. Enescu).
Exemplele pot continua.
Să ne-amintim reflecţia poetului Nichita Stănescu: „A vorbi despre limba română e ca o duminică. Pentru mine iarba se numeşte iarbă, pentru mine arborele se numeşte arbore, malul se citeşte mal, iar norul se numeşte nor. Ce patrie minunată este această limbă!”
Regretat de unii, contestat de alţii, poetul, publicistul, omul politic, doctor în filozofia religioasă, Corneliu Vadim Tudor, scria într-una din poeziile sale:
„Oricât am fi de buni sau răi vreodată,
Oricât am fi de falşi sau de fireşti,
Ne regăsim sfioşi cu toţii, iată,
În templul limbii noastre româneşti”.
Gheorghe MOHOR
