Știusem că pe urmele femeii,
fie că-s pe zăpadă sau nisip,
nu pot călca bărbați de niciun chip,
când e îndrăgostită, ci doar zeii,
și totuși eu m-am pus la încercare,
crezând că nu-mi va fi așa de greu,
să-ți fiu, urmându-te în lume, zeu,
că-s locuri libere, iar ceru-i mare…
Că n-ai putut când pleci, să mă anunți,
deși dormiserăm lipiți de frunți,
când m-am trezit, cuprins de-nsingurare
ca naufragiatu-n larg de mare,
mi-am dezlipit, să pot așterne punți
spre tine, urmele de pe picioare…
Dan ROTARU
