JOC PE TELEFON
Simplu exercițiu de uitare
E-un lux să plec, un chin e să rămâi,
am sufletul cârpit și-ntors pe dos:
dintre iubiri de ieri, tu, cea dintâi,
mă sărăcești, dar uită-mă frumos!
Nu mai e vreme, poți să-ncepi acum
sentința cu uitarea să-mi semnezi!
Rămân umilul cioplitor în fum,
și, în noapte, traficantul de amiezi.
Din ochi, când se cabrează pe-al tău trup,
arzându-mi fața iar, nu lacrimi curg,
ci, din adâncul cerului, se rup
rotunde indulgențe de amurg.
Aruncă-un zar, dar uită-mă întâi,
nu mă-ntreba nici cum, nici până când:
chiar dacă n-ai să pleci, și-ai să rămâi,
la joc ne-om pierde, reciproc, pe rând.
Doar umbră îți voi fi: într-un târziu,
târându-mă, m-oi amăgi că zbor,
în vene îmi va curge doar pustiu,
nu sânge, ca oricărui muritor.
Nu tremura, hai, uită-mă senin,
dar, un minut, respiră-mă frumos,
și lasă-n urmă obsedantul chin,
chiar de va fi să te târăști pe jos!
Vei rătăci un timp în subiubiri,
te vei împrăștia, prin urme, în cer,
înveșmântată-n arșițe subțiri,
cusute-artizanal cu fir de ger.
Va fi din nou devreme-ntr-un târziu,
va fi înaltu-un drum de mers pe jos,
și hrană pentru simțuri o să-ți fiu,
ca și acum, de-o să mă uiți frumos…
Dan ROTARU (2017)
