O tânără a murit pe munte.
Salvamont Prahova a anunțat aseară că o nouă tragedie s-a petrecut ieri după-amiază în Bucegi. Un grup de 4 persoane a intenționat să străbată Brâna Aeriană. La intrarea în brâna, o fată a alunecat și a căzut aproximativ 300 metri.
„Am solicitat sprijin aero la POA Brașov. Un salvator montan a recuperat întâi, prin troliere, a doua fată care a suferit un atac de panică și nu se mai putea deplasa. Ulterior, doi salvatori montani au fost inserați și au recuperat trupul neînsuflețit.
Cei 2 băieți din grup au coborât până la Refugiul Costila, de unde au fost recuperați de către salvamontiști.
Condoleanțe familiei îndoliate!🙏”, au transmis aceștia.
Dincolo de durerea oricărui om atunci când pierde pe cineva drag și de durerea salvatorului care e silit să recupereze trupul neînsuflețit al victimei, rămâne întrebarea: merită să îți pierzi viața pe altarul unei pasiuni?
Am cunoscut multe situații în care pasiunea cuiva fie pentru sporturi extreme, fie pentru activități riscante sau mai puțin „înțelese” de oamenii normali, cum ar fi alpinismul, motociclismul, sporturile nautice etc. au dus la pierderea celui mai de preț bun care ni s-a dat, viața. O viață trăită cu intensitate, dar scurtă. Oare merită? Unii cred că da. Că acei oameni simt o chemare, de a-și depăși limitele, și că dacă nu și-ar urma chemarea, viața nu ar fi la fel de frumoasă. Cu alte cuvinte, ei își asumă acest risc. Se pregătesc continuu, spre a-și trăi viața la cote maxime. Au adrenalina în sânge și se simt confortabil cu ea.
Pentru cei interesați de detalii tehnice, așa arată traseul ce se dorea a fi parcurs de cei patru tineri (sursa Aventuri pe Creste/YouTube):
Comentarii sunt și pro, și contra. Oamenii citesc o știre, după care își dau cu părerea. E firesc, pentru că de fapt acesta este rolul unei informații, să stârnească opinii, să învățăm ceva din aceste tragedii:
„E un traseu pe care nu se duce oricine, deci avea experiență. Încercați să înțelegeți că unii oameni au și alte pasiuni decât cele realizate în zona de confort. Cu siguranță cunoștea riscul și cu siguranță si-a asumat ce face. Muntele – pentru cine știe – e ca un drog. Știi ce te așteaptă, dar nu poți sta departe de el. Dumnezeu să o ierte!”
„Muntele înseamnă asumare, echipament corespunzător, trasee marcate….! Dintotdeauna oamenii au urcat pe munte, dar responsabili și au respectat regulile… natura îți oferă, dar are și reguli! Regretabil incidentul, o viata curmată, dar în ultimul timp prea mulți tineri mor în diverse situații… viața este unică, mai multă gândire și înțelepciune nu strică!”
Dumnezeu să o odihnească în pace pe Cătălina! Condoleanțe familiei!
