O „bătălie” câştigată pe „câmpul” de la Montpellier
De la o vreme a luat amploare bătălia pe frontul „noii ordini mondiale” dintre tabăra aşa numiţilor globalişti şi apărătorii identităţii naţiunilor, aceştia având ca fundament valorile tradiţionale ale culturii, artei şi spiritualităţii fiecărui popor.
În această a doua alianţă se află şi naţiunea română, câştigătoare a oricărei bătălii istorice, luptând nu pentru cucerire, ci pentru a-şi apăra glia străbună, cu tot ce-i aparţine, apărându-şi, totodată, limba ce-o vorbim şi o scriem. În acest context, să ne-amintim că în anul 1878, „Societatea limbilor romanice” a organizat, în oraşul Montpellier, din Franţa, un concurs, pentru cea mai bună poezie a latinităţii, la iniţiativa poetului catalan Albert Quintana. Juriul l-a avut ca preşedinte pe Frederic Mistral. „Bătălia” a fost câştigată de către românul moldovean Vasile Alecsandri, cu celebra-i poezie „Cântecul gintei latine”. Ce versuri minunate pentru un viitor imn naţional, presupunând că românii s-au deşteptat „din somnul cel de moarte”!
Gheorghe MOHOR
„Cântecul gintei latine”.
Latina gintă e regină
Între-ale lumii ginte mari;
Ea poartă-n frunte-o stea divină
Lucind prin timpii seculari.
Menirea ei tot înainte
Măreț îndreaptă pașii săi.
Ea merge-n capul altor ginte
Vărsând lumină-n urma ei.
Latina gintă e vergină,
Cu farmec dulce, răpitor;
Străinu-n cale-i se înclină
Și pe genunchi cade cu dor.
Frumoasă, vie, zâmbitoare,
Sub cer senin, în aer cald,
Ea se mirează-n splendid soare,
Se scaldă-n mare de smarald.
Latina gintă are parte
De-ale pământului comori
Și mult voios ea le împarte
Cu celelalte-a ei surori.
Dar e teribilă-n mânie
Când brațul ei liberator
Lovește-n cruda tiranie
Și luptă pentru-al său onor.
În ziua cea de judecată,
Când față-n cer cu Domnul sfânt
Latina gintă-a fi-ntrebată
Ce a făcut pe-acest pământ?
Ea va răspunde sus și tare:
„O! Doamne,-n lume cât am stat,
În ochii săi plini de-admirare
Pe Tine te-am reprezentat!
Vasile Alecsandri, Mircești, 1878
Foto: evenimentulistoric.ro
