Vi-l mai amintiţi pe Apolodor, dragi cititori? Era un pinguin, tenor la circ, purta cămaşă albă, papion şi aripi în loc de mâini, era „grăsuţ, curat, atrăgător”/în fracul lui strălucitor”, aşa cum l-a creat poetul, eseistul, romancierul şi dramaturgul român Gellu Naum (1915-2001) în „Cartea cu Apolodor”(1959), „A doua carte cu Apolodor”(1964), „Cărţile cu Apolodor”(1975). „Apolodor, un mic pinguin călător”(1988).
Eroul lui Gellu Naum insufla celor mici curaj în depăşirea oricărui obstacol în stingerea unui dor, iar dorul lui Apolodor nu era altul mai mare, decât să-şi vadă fraţii din Labrador: „A spus aşa: – Sunt foarte trist!/Îmi place viaţa de corist, /Dar ce să fac?/ Mi-e dor, mi-e dor/De fraţii mei din Labrador…/O de-aş putea un ceas măcar/Să stau cu ei pe un gheţar!…” Au rămas în amintirea cititorilor peripeţiile îndrăgitului erou în drumul său spre împlinirea visului dorit.
După ani şi ani, l-am întâlnit în cartea „Noi întâmplări cu Apolodor, povestite din pridvor”, în replică la creaţia lui Gellu Naum, în cadrul unui exerciţiu de creativitate literară susţinut cu elevii de către doamna profesoară de limba română şi latină, Maria Monica Stoica. O creaţie poetică îmbogăţită cu elemente arhetipale ale imaginarului românesc, îmbinând ficţiunea cu realitatea.
(În general, scrierile doamnei Maria Monica Stoica, eseistă, poetă, critic şi istoric literar, au ca fundament documentarea aprofundată a istoriei literare, contribuind la cunoaşterea vieţii şi operei scriitorilor clasici şi contemporani. Iată câteva titluri semnificative: „Carmina Latina” (comentarii critice -2003), „Aetas aurea” – feţele unui veac” (comentarii critice-2008), „Cronici în vitralii” (comentarii critice-2012), „Lumina adâncurilor” (proză-2014), „Ritmuri solare” (poezii-2016), „Theatrum in fabula”(teatru-2016), „Cosmos grăbit” (2017-poezii), „Nu stinge flacăra”! (proză-2018), „Pecetea memoriei. Ziua când tata a devenit nemuritor”(memorii-2019), „Paradigme literare” (critică literară, eseuri şi recenzii-2021), „Eugen Lovinescu, ipostaze ale scriitorului” –2021).
În „Noile întâmplări…”, îndrăgitul personaj călătoreşte pe plaiuri autohtone, până în satul de origine al autoarei, Vulcana Băi, întâlnind personaje reale, copii talentaţi şi decoruri confortabile stării lui de pinguin, obişnuit cu temperaturi scăzute şi aer curat. Dacă Apolodor-ul lui Gellu Naum a depăşit serioase obstacole ale călătoriei peste mări şi ţări, de data aceasta nu i-a fost teamă de nimeni şi de nimic. Dificilă a fost doar aterizarea cu balonul pe „coama verde a pădurilor de sub arcul carpatin”:
„A tras Apolodor de sfori, s-a străduit/ S-aterizeze lin, în parcul liniştit/ Dar s-a-ncurcat în crengi şi s-a oprit/ Pe un tăpşan înalt, din codrul adormit”…
Balonul spărgându-se, călătorul a pornit pe jos găsind cărarea ce duce de la schitul Bunea, spre izvor! O privelişte însufleţită avea să i se-arate: „Pe câmpul (cu flori multe smălţuit),/ Tocmai ieşeau bărbaţii, la cosit./ Neveste îi urmau, grăbind la risipit,/ Copii se hârjoneau, prin fânul tăvălit!”
Ajungându-l o maşină în care se afla un fecior „cu ochi curaţi ca apa de izvor” (superbă comparaţie!), l-a luat până în satul căutat, şi nu doar în sat, ci chiar la el acasă, ospătându-l. Era Vlăduţ iubitor de literatură, scria şi poezii. I-a arătat oaspetelui biblioteca plină cu cărţi, tot nume englezeşti, spunându-i că îi mai citeşte şi pe clasicii literaturii române când i se face dor de ei.
„Se lumină Apolodor: „Oh, dar ce bine că mi-ai spus!
Acum m-am liniştit. Chiar mi-a fost teamă c-au apus
Vremuri de aur din scripturile române
Când mari poeţi ne-au dat la toţi, un nume!”
I-a confirmat Vlăduţ talentul de poet citindu-i poezia „Chemare”, un îndemn pentru ca nimeni să nu-şi părăsească patria în care sunt atâtea bogăţii şi frumuseţi, iar cei care au plecat să se reîntoarcă la vatra lor.
„O, dulci meleaguri, plaiuri vulcănene,
Colţul de Rai înfiripat prin visele perene,
Frumosul nu ţi-l pierde… şi cheamă-i înapoi
Pe cei care te-au îndrăgit cândva, ca noi!”
Fără o apropiere cu sătenii şi fără a se integra în obiceiurile, credinţa şi tradiţiile lor, fără a se împrieteni cu noua generaţie de tineri, pe Apolodor l-ar fi aşteaptat izolarea. Era prezent la toate evenimentele lumii satului: la biserică, în parcul „luminat de soare”, la serbările comunei unde fete şi flăcăi „purtau costume din Vulcana-Băi”, pe scena parcului, la „Clubul Victorioşilor”…
„Şi-n grupul lor veni curând o copiliţă,
Cu mers uşor şi chip îmbujorat
Flori roşii îşi cususe pe altiţă:
Zâmbea prietenos. Un suflet minunat!
“Mai ţii minte măi, dragă Mărie,”
Cânta Antonia, cu mâna prinsă-n ie.
Şi îl privea pe-Apolodor, mlădie,
Vorbindu-i despre strugurii necopţi, din vie!”
………………………………………………………………
Intrat în graţia elevilor, a profesorilor, a altor intelectuali, în primul rând în atenţia doamnei profesoare de română şi latină, Maria Monica Stoica, Apolodor a fost invitat la o emisiune cu copiii pe postul „Columna TV”, din Târgovişte, nelipsind Antonia, Vlad, Răducu, Rareş şi alţi copii talentaţi, capabili a se afla oriunde: „în Muntenia, Moldova, Ardeal şi peste hotare, să-ncânte Europa” . S-a pus la cale înfiinţarea unei „Şcoli de vară”, conducerea având-o Apolodor care, „cum a gândit programul, aşa a şi făcut!”
Dorul de colegii de circ pune iar stăpânire pe sentimentalul pinguin. Nu venise să stea cu lunile, cu anii. De aceea, hotărî să plece. A luat-o pe drumul asfaltat dar, poposind la Mânăstirea Bunea, gândul a luat altă întorsătură. S-a odihnit peste noapte, iar când s-au ivit zorile, privirea i s-a oprit la divinitatea naturii:
„În fiecare fir de iarbă, ori frunzele lucind în soare,
Nucii bogaţi şi perii, flori de pe-ntinsele ponoare,
Livada mare-a pomilor, cu fructe rotunjind în pârguire,
Natura-ntreagă revărsa ideea de Dumnezeire!”
Cu îngăduinţa stareţului şi-a petrecut Apolodor multe zile în ambianţa sfântului lăcaş, dar într-o seară, „plimbându-se romantic pe alei”, unul dintre monahi l-a întrebat cine l-a botezat şi de unde vine. I-a răspuns Apolodor:
„Eu ştiu că-s personaj din carte,
Gellu Naum m-a inventat,
Şi m-a plimbat cândva până departe”…
Monahul l-a îndemnat să-şi cunoască obârşia, deoarece după nume, pare a-i fi tată anticul arhitect al Columnei şi al podului lui Traian. I-a surâs artistului-pinguin ideea, ştiind el că şi românul de peste munţi, Badea Cârţan, a plecat pe jos la Roma să vadă Columna lui Traian.
„Luându-şi rămas-bun de la monahii ospitalieri,
Plecă Apolodor la fraţii săi, italieni…
Lăsând în urmă satul, copiii din Vulcana –Băi”…
Ajuns la Roma, s-a fotografiat la Colloseum, a trecut prin Piaţa Spaniolă, a admirat Fontana di Trevi, apoi în vechiul For, Columna lui Traian. A vizitat Palatul Dogilor, s-a oprit în Piaţa San Marco, plimbări cu gondola în vestita Veneţie, concertând apoi la Scala din Milano.
„Dar nu-i tihneau succesul, şi nici banii
Tot mai adesea-l întristau sărmanii
Trudind pentru o pâine mai gustoasă,
Oftând de dorul ţării, lăsată-n depărtări, acasă”.
„Fie pâinea cât de rea, e mai bună-n ţara mea!”, gândea Apolodor, iar gândul a devenit faptă: s-a reîntors printre vulcăneni, iar de aici, încă mai călătoreşte, dar nu spre Labrador, ci pe meleaguri natale, iar românii să rămână ACASĂ, în patria lor, după cum reflecta savantul Nicolae Iorga: „un om care-şi părăseşte ţara, e la fel cum a-şi înlocui mama care l-a făcut, cu alta mai bună” (Nicolae Iorga).
Volumul „Noi întâmplări cu Apolodor, povestite din pridvor” (tehnoredactare computerizată şi desen digital: Andreea Larisa Pătraşcu, desen color: Lorena Ana Bota) rămâne emblematic atât pentru lectura copiilor, cât şi a părinţilor.
„E o carte care demonstrează fericit că imaginația, candoarea, zâmbetul senin, bucuria faptei și a visului mai sunt prezente printre noi”, conchide prefaţatorul cărţii, distinsul nostru contemporan, poetul-actor, eseist şi critic literar, Adrian Munteanu.
Gheorghe MOHOR
