O veste cum nu se poate mai tristă pentru toți cei care l-au cunoscut, l-au iubit si l-au respectat pe Preotul MIHĂILESCU GHEORGHE, de la Richițele, comuna Cocu. Sufletul său bun a plecat la Ceruri, după o luptă cu o boală necruțătoare, pe care nu a reușit să o învingă. Trupul neînsuflețit va fi depus la Biserica din Richițele, iar slujba de înmormântare va avea loc joi, 10 noiembrie, la ora 12.
A fost un preot de mare har, a slujit cu dragoste și credință atât pe Dumnezeu, cât și pe oamenii din sat. Cu aproape 40 de ani în urmă a ajuns la Richițele, un sat situat la 30 de km de Pitești, venit tocmai de la Rm.Vâlcea, unde își avea casa natală, un preot tânăr care, după ce a cunoscut oamenii din sat, nu a mai vrut să plece. De-a lungul anilor, a cunoscut însă și noroaiele din Richițele, și greutățile pe care le întâmpină orice preot care își dorește să facă mai mult în parohia sa, dar nu poate pentru că oamenii nu au posibilități materiale. Dar cu vorba bună, cu înțelegerea situației, cu smerenie, cu înțelepciune, a știut să atragă alături de biserică și fii ai satului mai înstăriți, care au fost mereu cu inima alături și au ajutat când a fost mai greu.
A avut în grijă două biserici, din care una, cea din Valea Scroafei – monument istoric din vremea lui Mircea cel Bătrân. Pe ambele a reușit să le renoveze și să le resfințească. Pe lângă toate astea, a făcut multe alte lucrări necesare – construcții anexe, clopotniță nouă, bucătărie dotată cu toate cele necesare, garduri, alei, dotări în interior. Se termina o lucrare, trebuia începută alta. Și tot așa.
Și-a adus familia la Pitești, apoi în sat, la Richițele. Au venit pe lume și cei doi băieți, din care unul i-a urmat în harul preoțesc. A continuat cu îndârjire să reziste. Și a făcut-o cu multă dragoste. Poate zeci de kilometri parcurși la pas, zilnic, din Cotmenița până în Dealul Bogdanului sau până în Valea Scroafei, prin păduri și pe drumuri neasfaltate, ar fi fost îndeajuns să descurajeze pe oricine, mai ales pe un tânăr crescut la oraș, dar pe el nu. Oricât de obosit ar fi fost, găsea puterea să ne încurajeze la o bucurie, sau să ne mângâie la un necaz.
Ne vor lipsi cuvântările sale de după slujbe. Era cel mai așteptat moment pentru toată suflarea din parohie. Când cuvânta părintele, toată lumea asculta. Toată lumea tăcea. Îi sorbea cuvintele.
Mereu ne-a spus că aici s-a simțit iubit, că din acest motiv nu a mai vrut să plece. „Mi-aș dori ca Dănuț, fiul meu, să aibă parte în parohia unde va fi, măcar de jumătate din dragostea pe care mi-au arătat-o mie oamenii din Richițele”, a spus odată părintele Mihăilescu, după o slujbă, și oamenii nu pot uita asta. Acum fiul lui, Dănuț Mihăilescu, va sluji ca preot în parohia noastră, continuând lucrarea părintelui său și suntem siguri că va primi de la oamenii din sat aceeași dragoste ca și tatăl său.
Dumnezeu să te aibă în pază, Părinte Mihăilescu! Nu te vom uita niciodată! Vei rămâne veșnic în inimile noastre!
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate.
