7.6 C
Pitești
23 mart. 2025

Naționala României – un „munte negru” de neputință

România – Muntenegru 0-3. Încă o umilință istorică. „Tricolorii”, pulverizați de o echipă de mâna a doua

România a fost demolată de Muntenegru, la scor de neprezentare, 0-3, chiar în Giulești, într-un meci din etapa a patra din grupele UEFA Nations League.

„Tricolorii” nu au jucat absolut nimic și au fost blocați cu ușurință de o echipă modestă, în fața căreia se înclinaseră și în tur, la Podgorica, 0-2. De această dată, în fața propriilor fani, a fost și mai rău.

La finele unei prime reprize încâlcite, în minutul 43, oaspeții au lovit prima dată. Mugosa, fotbalist care evoluează în Coreea de Sud, s-a desprins de marcaj și a marcat cu capul, după un corner. România ar fi putut să egaleze în prelungirile primei reprize, la o fază la care i-a lipsit și șansa. Mihăilă a tras de la 13 metri, portarul Mijatovic a respins în bară, iar mingea a sărit în fața lui Ștefănescu, dar acesta l-a luat la țintă pe goalkeeperul muntenegrean.

Și tot oaspeții au fost vioara întâi și în partea a doua a jocului. Mai întâi în minutul 56, Jankovic a centrat excelent, iar Mugosa a făcut 2-0, nemarcat.

Cinci minute mai târziu, Pușcaș a reușit să trimită în plasă, dar reușita sa a fost anulată pe motiv de ofsaid. De marcat au marcat însă tot muntenegrenii, în minutul 63, când același Mugosa s-a distrat cu defensiva română și a stabilit scorul final, 3-0 pentru oaspeți.

„Tricolorii” au părăsit terenul în huiduielile unui stadion întreg, care i-a aplaudat cu fair-play pe oaspeți. România rămâne ultima în grupă, cu doar 3 puncte. Bosnia e liderul grupei cu 8 puncte, urmată de Muntenegru, care are 7 puncte, și Finlanda, cu 4 puncte.

Fostul căpitan al echipei naţionale, Gică Popescu a analizat partida la microfonul Prima TV și nu şi-a putut ascunde dezamăgirea pentru acest rezultat catastrofal.

„Este o seară exact ca vremea de afară, tristă, una dintre cele mai triste. Am fost învinși acasă de o echipă de categoria a treia. Dacă în tur am fi putut spune că nu meritau victoria, azi am pierdut fără drept de apel”, a tunat „Baciul”.

A continuat în aceeași notă, deazmăgit profund de jocul slab al „tricolorilor”.

„Mai trist e că nu am arătat nimic, nu am avut șut pe poartă. Ne-am creat puține ocazii. Ne-au fost superiori și din punct de vedere al agresivității. E o seară pe care o vom uita cu greu! Nouă ne lipsește atitudinea! Am remarcat o fază în care fundașul lor central se lupta cu trei de-ai noștri.

La 0-2, remarcam că România era o echipă blazată. Jucătorii așteptau finalul meciului, parcă voiau deja să meargă în vacanță. E greu să faci rezultate cu o asemenea atitudine. Părea o echipă formată din jucători pe finalul carierei, care așteptau finalul meciului, apoi să se retragă din fotbal”, a mai spus Gică Popescu.

Sursa PrimaSport.ro

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress