Operațiune dramatică și extrem de dificilă în Munții Făgăraș, unde salvamontiștii argeșeni au muncit ore întregi pentru recuperarea trupului unui turist polonez care și-a pierdut viața după o cădere de aproximativ 160 de metri. O misiune care arată, încă o dată, cât de nemilos poate fi muntele și cât de mare este prețul pe care îl plătesc cei care aleg să-i înfrunte pericolele pentru a-i salva pe alții.
Tragedia s-a produs în zona Vârfului Mircii, la aproximativ 2.470 de metri altitudine. Victima, un bărbat de 53 de ani, cetățean polonez, se afla într-un grup de 19 persoane atunci când a căzut într-o zonă extrem de dificilă.
Salvamontiștii au fost alertați în cursul zilei de 12 septembrie și au pornit imediat spre locul indicat. Numai că, în munți, „imediat” nu înseamnă câteva minute. Înseamnă rucsac greu în spate, echipament tehnic, stâncă, pante abrupte, frig, vânt și ore întregi de mers. Înseamnă să înaintezi acolo unde un om obișnuit s-ar opri. Și, mai ales, înseamnă să știi că fiecare pas făcut de salvator poate fi la fel de periculos ca cel făcut de omul pe care încearcă să-l salveze.
Elicopterul nu a putut interveni. Vântul a închis și această cale
Condițiile meteorologice au făcut imposibilă intervenția aeriană. A fost încercată inclusiv folosirea elicopterului SMURD de la POA Brașov, însă vântul puternic a obligat aeronava să se retragă.
Pentru salvamontiști, asta a însemnat un singur lucru: drumul urma să fie făcut la pas. Și nu pentru câteva zeci de minute.
„Va fi încă o noapte petrecută pe munte”, era mesajul transmis sâmbătă seară pe grupul de comunicare al Salvamont. Erau estimate cel puțin alte 10 ore de intervenție.
În timp ce pentru cei mai mulți oameni noaptea înseamnă casă, căldură și odihnă, pentru salvatorii montani a însemnat continuarea unei misiuni începute cu multe ore înainte, într-un masiv în care vremea se poate schimba în câteva minute.
Când nu mai pot salva o viață, începe o altă misiune
În cazul turistului polonez, leziunile suferite după căderea de aproximativ 160 de metri au fost incompatibile cu viața.
Dar pentru salvamontiști, tragedia nu a însemnat sfârșitul intervenției. A urmat partea poate la fel de grea: recuperarea trupului și coborârea acestuia dintr-o zonă montană extrem de dificilă.
Este una dintre realitățile despre care se vorbește prea puțin. Salvamontiștii pleacă în munte pentru a salva oameni. Își asumă riscuri uriașe pentru ca un turist rănit să poată ajunge viu acasă. Dar atunci când nu mai există nicio șansă, ei nu abandonează omul acolo. Se întorc.
Îl recuperează. Îl coboară. Îl predau autorităților. Și fac toate acestea în aceleași condiții în care, cu câteva ore înainte, încercau să-i salveze viața.
O muncă supraomenească, făcută de oameni
În jurul salvamontiștilor există uneori imaginea eroică a celor care apar în fotografii pe creste, cu echipamente și corzi. Realitatea este însă mult mai dură.
În spatele fiecărei intervenții sunt ore de efort fizic extrem, nopți nedormite, frig, ploaie, vânt, teren accidentat și riscul permanent ca salvatorul să devină, la rândul său, victimă. Pentru ei nu există varianta „nu se mai poate”. Dacă există o șansă, merg. Dacă elicopterul nu poate zbura, merg pe jos. Dacă se lasă noaptea, continuă atât cât le permit condițiile de siguranță. Iar dacă omul nu mai poate fi salvat, fac tot ceea ce este omenește posibil pentru ca trupul său să fie adus înapoi.
În această intervenție, salvamontiștii argeșeni au petrecut încă o noapte în munte. La 1:14, în noaptea de 13 spre 14 septembrie, a venit mesajul care a închis operațiunea: „Am predat cadavrul la IML.” După ore de luptă cu muntele, misiunea era în sfârșit încheiată.
Muntele nu iartă
Tragedia de pe Vârful Mircii este încă un avertisment pentru toți cei care urcă pe munte. Făgărașii sunt spectaculoși, dar frumusețea lor ascunde un adevăr pe care nimeni nu ar trebui să-l uite: muntele nu iartă greșelile. O clipă de neatenție, o alunecare, o alegere greșită a traseului sau ignorarea condițiilor meteo pot transforma o excursie într-o tragedie. Iar când se întâmplă, salvamontiștii sunt cei care urcă după noi. Uneori ziua. Alteori noaptea. Uneori pe vreme bună. Alteori în mijlocul furtunii și al vântului. Și uneori pentru a salva o viață. Alteori pentru a recupera un om care nu mai poate fi salvat.
Pentru fiecare turist coborât în siguranță, există ore de muncă pe care publicul nu le vede. Iar pentru fiecare trup adus înapoi de pe munte există o echipă de salvatori care a mers până la capăt, chiar și atunci când muntele a câștigat.
