De Sfântul Ion, în comuna Cetățeni, o tradiție străveche continuă să dăinuie prin oameni care cred în valorile satului românesc. Ajunsă anul acesta la cea de-a V-a ediție, tradiția Ciurlezilor din Cetățeni a fost dusă mai departe cu bucurie, respect și multă recunoștință.
„Vrem să le mulțumim din suflet tuturor oamenilor care ne-au deschis porțile și ne-au primit în casele lor. Datorită lor, această tradiție merge mai departe și prinde viață în fiecare an”, transmit organizatorii.
Cum a luat naștere inițiativa
Întrebat de ARGESPRESS cum a început totul și de unde a venit ideea plecării prin sat cu Iordănitul, George Ungureanu, inițiator și organizator al evenimentului, a declarat:
„Eram cu toții la o petrecere și ne uitam la poze vechi cu părinții și prietenii noștri. Atunci le-am spus prietenilor mei: ce-ar fi să ducem și noi tradiția mai departe? Și uite că, prin bunătatea lui Dumnezeu, ne-a ținut sănătoși atât pe noi, cât și pe gazdele primitoare, și am ajuns la cea de-a cincea ediție.”
Urări și recunoștință
Cu acest prilej, organizatorii transmit urări de multă sănătate, bucurii alături de cei dragi și tot binele din lume tuturor celor care poartă numele de Ion, Ioana, Ionela și Ionuț.
Mulțumiri speciale se îndreaptă către toți cei care susțin și respectă tradițiile satului Cetățeni, pentru ospitalitate, căldură și sufletul pus în această sărbătoare. Împreună, identitatea locală rămâne vie.
Ce sunt „ciurlezii”
Ciurlezii – sunt un obicei de Bobotează care păstrează vie identitatea satelor de sub munte
În satele de sub munte din Muntenia și Oltenia, ziua de Bobotează nu însemna, odinioară, doar sfințirea apelor, ci și desfășurarea unui obicei spectaculos și plin de semnificații: „Ciurlezii”. Tradiția, transmisă din generație în generație, reflectă un amestec de credințe creștine și practici arhaice, menite să aducă sănătate, belșug și noroc în noul an.
După slujba de Bobotează, tinerii necăsătoriți ai satului se organizau în cete și porneau pe ulițe, ridicând în aer, de trei ori, pe toți cei întâlniți în cale. Gestul era urmat de un „botez” simbolic: stropirea cu apă sfințită din găleata împrumutată de la biserică, folosind un buchet de busuioc, însoțită de urări de sănătate și prosperitate. Cei „botezați” ofereau bani, care erau adăugați în găleata cu apă.
În unele zone, stropitul era însoțit de o formulă populară rostită cu voce tare: „ciurlez-bobotez, vară peste vară, capu’ să nu te doară”, urare ce îmbina dorința de sănătate cu speranța unui an roditor. Colindătorii, cunoscuți în general drept iordănitori, dar numiți „ciurlezi” în satele de sub munte, intrau cu precădere în gospodăriile celor care purtau numele de Ion, unde erau ospătați cu mâncare și băutură.
Cetele aveau o structură bine definită. Un rol esențial îl avea conducătorul – numit popa sau starostele – responsabil cu strângerea banilor, alături de „Mutul”, un personaj mascat, care purta o frigare pe care aduna carnea primită de la gazde.
Celebrul istoric al religiilor Mircea Eliade considera ritualul formării cetelor de feciori pentru colindat un exemplu elocvent de sincretism păgâno-creștin.
Obiceiul nu se încheia odată cu seara de Bobotează. A doua zi, ciurlezii participau la slujba religioasă, iar apoi reluau ritualul în fața bisericii, întâmpinându-și din nou consătenii cu aceleași gesturi și urări.
„Ciurlezii” rămân astfel nu doar o sărbătoare a comunității, ci și o punte vie între trecut și prezent, între credință și tradiție, între sat și identitatea sa culturală profundă.
