17.2 C
Pitești
13 apr. 2024

ISTORIA CLIPEI: Venirea lui Carol I

ISTORIA CLIPEI: Venirea lui Carol I

După abdicarea (n.r. forțată) a lui Cuza Vodă, la 22 februarie 1866, mișcarea antiunionistă de la Iași – diversiune pusă la cale și întreținută de Imperiul Țarist, condusă de omul rușilor, Calinic Miclescu, Mitropolitul Moldovei, ajuns deja să fie sprijinit de soldați țariști aflați pe străzi – a luat îngrijorător amploare. Cum Mica Unire era în pericol, camerele Parlamentului s-au reunit de urgență și au votat alegerea lui Filip I, comite de Flandra și duce de Saxonia, ca domn al Principatelor Unite, numai că, în mod neașteptat, acesta refuză să vină pe tron.

Atunci, Curtea Franței sugerează candidatura prințului Carol Hohenzollern Sigmaringen, cunoscut încă din copilărie de Împăratul Napoleon al III-lea, marele susținător al unirii făcute de români. La această alegere, contribuția doamnei Hortansa Cornu, o devotată prietenă a mamei prințului, dar și a împăratului, nu a fost una de neglijat, atâta timp cât în saloanele pariziene ale acesteia se întâlneau mulți reprezentanți ai popoarelor din Orient, aflați în lupta pentru emanciparea propriilor țări.

Alegerea prințului Carol se impunea să fie agreată de marile puteri Europene, astfel că Ion C. Brătianu și Bălăceanu începeau negocierile cu acestea și, cum totul a mers bine, la sfârșit de martie, Locotenența Domnească, formată din generalul N. Golescu, colonelul N. Haralamb și Lascăr Catargiu, publică proclamația către popor, recomandând alegerea lui Carol ca domnitor cu drept de moștenire și, prin plebiscit, se votează favorabil cu peste 99% din voturile exprimate.

Pentru că Prusia era în prag de război cu Imperiul Habsburgic, sublocotenentul Carol din Regimentul II Dragoni de Gardă, dar mai ales din cauză că era și membru al unei familii domnitoare, nu putea părăsi țara fără asentimentul regelui Wilhelm I. Regele este de acord, dar cu plecarea în taină și la despărțire îi urează să-l aibă în pază Providența.

Cancelarul Bismark la rândul său îl încurajează, asigurându-l chiar că, în caz de nereușită, este binevenit înapoi acasă. Numai că, atât pe rege, cât și pe cancelar, cel mai mult îi deranja că un descendent al familiei de Hohenzollern va ajunge vasalul unui sultan musulman; erau însă convinși că o asemenea supunere nu putea să dăinuie.

Așa se ajunge la întâlnirea secretă de la Zurich, unde Carol este așteptat de Sergiu Leș, un tânăr locotenent român pregătit să-i predea documentele care confirmau identitatea omului de afaceri elvețian Karl Hettingen, aflat în călătorie până la Odesa. Sub această identitate prințul își începe călătoria incognito spre noua sa patrie.

Ajuns la Baziaș – călătorind separat de Ion C. Brătianu, boierul care, pentru cheltuielile de a-l aduce în țară, vânduse o moșie a soției, primită de zestre – se cazează la hotel două zile, până la îmbarcarea pe vapor, nevoit să aștepte, prioritate la transport având trupele habsburgice aflate în pregătire de înfruntare cu armata prusacă.

Pe vapor, separat de prinț, se urcase și Ion C. Brătianu, musafirul familiei lui de la Dusseldorf și, conform convenției, și-au vorbit abia după coborârea pe debarcaderul din Turnul Severin, din cabinele de clasa a II-a, așteptați fiind de grupul personalităților locale îmbrăcate elegant, în frunte cu prefectul județului.

Cum Ion C. Brătianu dăduse ordin ca trăsurile să fie pregătite deja de călătorie, după o scurtă masă și odihnă, împreună cu Carol s-a urcat într-o trăsură cu opt cai înhămați, mânați de vizitiu, încadrat pe margini de doi surugii pocnind din bice, în strigăte grăbite, toți știind că pentru pecetluirea faptului împlinit se impunea ajungerea grabnică la București.

Prin toate locurile pe unde treceau, bărbați și femei îmbrăcați cu haine albe de pânză, pline de cusături cu fire colorate, mai mult roșu și negru, lângă mulți copii curioși, însoțeau alergând convoiul până se pierdea în zare.

Ajunși la Jiu, îl trec cu podul plutitor și, la Stația de Poștă Craiova, plină de poștalioane, fac un mic popas, să primească salutul oficialilor. După care, cu cai de schimb odihniți, s-au îndreptat spre Olt, trecut și el tot cu podul, să poposească la o familie din Slatina, unde împreună cu Brătianu urmau să stea pentru odihnă ceva mai multe ore. Carol ajungea astfel oaspetele primei familii românești, una în care, spre surprinderea lui, se vorbea impecabil franțuzește, iar băiatul de casă oferit să-l ajute pentru pregătirea de masă știa limba germană.

Și la Pitești sunt întâmpinați de oficialități cu mare bucurie, mai ales că toți știau că principalul artizan al venirii prințului în țară nu era nimeni altul decât un argeșean de-al lor.
Seara târziu, după ce Brătianu s-a retras la conacul său din Ștefănești, Carol rămâne la conacul Goleștilor, primit de generalul Nicolae Golescu, membru al Locotenenței Domnești. Alături de familie, generalul îl întâmpină în cel mai cordial mod, invitându-l în conacul, luminat ca ziua, cu tot felul de lămpi și lumânări, în care masa aleasă era pregătită deja de soția generalului, o gazdă desăvârșită.

După reconfortare și servirea mesei, bărbații s-au retras în marele salon al conacului, să pună la punct toate detaliile intrării în București, programată a doua zi. La finalul discuțiilor însă, seara târziu, generalul Golescu îi propune lui Carol să aprobe decretul de grațiere și repunerea în drepturi a mitropolitului Moldovei, cel care se așezase cu crucea în mână în fruntea manifestanților separatiști de la Iași, incitați de puterea țaristă. ,,Domnia Voastră va începe, Măria Ta, cu iertare și înțelegere” i s-a zis și prințul a fost întrutotul de acord.

A doua zi dimineața, în curtea conacului, plină de oameni, erau pregătite mai multe trăsuri și, emoționat, Carol a pornit la drum, convoiul fiind condus de un pluton al dorobanților, care urma să fie schimbat la fiecare zece kilometri. Trăsurile oficiale erau încadrate de tineri militari sau civili călări, înaintând ușor prin mulțimea de bărbați, femei și copii îmbrăcați de sărbătoare, la convoi adăugându-se căruțe de tot felul, echipaje elegante trase de cai minunați, sau tineri călări.

Convoiul s-a oprit la Găești, Titu și la moșia lui Ion Ghica din Ciocănești, unde Carol și-a schimbat hainele de călătorie cu fracul. Aici, după ce a fost așteptat de Dimitrie Ghica, ministrul de interne, a plecat spre Băneasa, unde a fost întâmpinat de o mulțime de treizeci de mii de oameni, în frunte cu Dumitru Brătianu, primarul Bucureștiului, care-i predă cheia orașului. Prințul a mulțumit în franceză, exprimând dorința să aibă puterea aducerii fericirii românilor, după care marea de oameni a început să înainteze ușor spre capitală.

Mulțimea îl aștepta peste tot cu flori, în special trandafiri, și după ce a trecut pe Podul Mogoșoaia și pe lângă malurile Dâmboviței, a ajuns pe Dealul Mitropoliei, unde mitropolitul Nifon ține un Te Deum prelungit pe fastul ortodox, după care prințul intră la Cameră, întâmpinat cu discursuri de bun venit, la care răspunde cu depunerea jurământului de credință. Apoi, în ovațiile oficialilor, continuă cu rostirea declarației de loialitate către poporul român.

Așa începea domnia de 48 ani a celui care a pus România în rândul statelor moderne.

Victor PANDURU

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI