Istoria clipei: UN REGE SUEDEZ LA PITEȘTI
După victoriile din 1700 de la Copenhaga și Navara la începutul Marelui Război Nordic, prin care Danemarca și Rusia au fost scoase din luptă pentru o vreme, regele Carol al XII-lea al Suediei nu s-a priceput să tranșeze soarta conflictului în favoarea sa, fiindu-i necesari nu mai puțin de încă 6 ani să-l învingă și pe Augustus al II-lea, regele Saxoniei și Poloniei, ultimul combatant rămas în luptă.
În felul acesta Petru I, țarul Rusiei, a avut un nesperat răgaz să-și reorganizeze armata pe principii moderne, punând bază în special pe o infanterie dotată cu arme de ultimă generație și, în plus, să fondeze orașul Sankt Petersburg în Ingria, chiar pe teritoriu suedez, dobândind astfel un mare capital de imagine.
Incitat de aceasta, în 1707, Carol al XII-lea, într-o tentativă de a pune capăt războiului, a dat ordin ca o armată de 44000 de soldați să plece spre Vistula, dintr-o bază de atac din Polonia, pentru a ajunge în centrul Rusiei, cu misiune clară să fie cucerită Moscova. Trecerea Vistulei însă a fost posibilă abia la sfârșitul lui decembrie,l când apa a înghețat, în felul acesta campania fiind mult întârziată. A cucerit doar Hronda, abandonată de ruși, ocupați cu înăbușirea revoltei cazacilor de pe Don, cunoscută sub numele de răscoala lui Bulavin, înăbușire care a reușit cu sprijinul Hatmanatului Căzăcesc în frunte cu Ivan Mazepa.
În acest timp suedezii, pentru cartiruirea de iarnă, au continuat înaintarea spre zonele Smarhonului și Minskului, însă pe timpul vremii friguroase armata suedeză a suferit mult din cauza bolilor epidemice și abia la sfârșitul lui iunie 1708 s-a putut îndrepta spre Smolensk, să facă fuziunea cu cei 2000 de oameni ai generalului Adam Ludwig Lewenhaup, care trebuia să le aducă provizii. Cum întâlnirea nu s-a produs, Carol al XII-lea, în căutarea de grâne și vreme mai bună, s-a întors spre sudul Ucrainei, unde constată că Mazepa dorea alianța cu el, în vederea obținerii independenței față de Rusia, numai că, hotărârea suedezului de a nu mai înainta spre Moscova, a făcut ca alianța să nu se înfăptuiască efectiv.
Petru I profită de situație și cu armata de rezerve de la Moscova, îi interceptează pe suedezi la Starodub. La rândul său, cealaltă armata de suedezi condusă de Adam Ludwig Lewenhaup, în timp ce trecea un râu, este atacată în bătălia de la Lesnaia, fiind pe cale să piardă, moment în care generalul în dorința de a se alătura lui Carol al XII-lea fără întârziere, abandonează tunurile, vitele și multe provizii. Ordinul abandonului revoltă mare parte din soldații săi. Fură tot alcoolul și beți criță, peste 1000 de oșteni sunt abandonați într-o pădure. Când Lewenhaup ajunge, în cele din urmă, la Carol al XII-lea, prezintă regelui doar 6000 de soldați fără provizii.
Cu ultimele trupe de cazaci, Mazepa plecă din Baturân spre râul Desna, să negocieze din nou alianța cu suedezi, însă țarul Petru I află, și trimise pe Alexandr Menșicov să distrugă orașul din care plecaseră cazacii. Sunt întreprinse fără milă represiuni în tot Hanatul Căzăcesc și Mazepa pierde conducerea cazacilor.
În primăvara următoare, a anului 1709, Carol al XII-lea vedea că două treimi din soldații săi muriseră de foame, degerături și alte boli ale iernii, iar din cauza vremii umede proviziile prafului de pușcă fuseseră afectate, la toate adăugându-se lipsa munițiilor pentru tunuri. Cu toate acestea, asediază cetatea Poltava de pe râul Vorskla, organizată de Petru I cu apărare redutabilă.
Aflând de asediu, țarul sosește repede cu un număr mare de kalmâci, nimeni alții decât cei care întrerupseseră liniile de aprovizionare ale armatei suedeze și, după ce la rândul lor forțele moscovite ocupă Siciul Zaporojean, suedezii rămân fără posibilitatea primirii de întăriri.
La începutul luptei Carol al XII-lea avea 20.000 de oșteni, iar Petru I 40.000 de soldați. Cum regele suedez se mai aflase în asemenea situație, hotărăște să lupte totuși, numai că, pe data de 17 iunie, pe timpul unei inspecții a avanposturilor suedeze de pe malul râului Vorskla, este rănit la picior și predă comanda mareșalului Carl Gustav Rehnskiold și generalului Ludwig Lewenhaup.
Între timp, cu ajutorul unui fost ofițer cazac trădător, Galagan, armata rusă reușește să distrugă definitiv Siciul Zaporojean și cazacii sunt nevoiți să-și mute centrul mai jos pe Nipru, suedezii pierzând speranța într-un ajutor căzăcesc.
Bătălia de la Poltava a început în zorii zilei de 28 iunie 1709, când pedestrașii conduși de generalul Lewenhaup au încercat să-i atace pe ruși în tabăra fortificată la nord de Poltava, dar înaintarea s-a oprit rapid, printr-un ordin de retragere, pentru că detașamentul suedez, format din 2.600 de ostași, comandat de generalul Roos ajunsese izolat, încercuit de 4.000 soldați ruși. Se crease o asemenea situație din cauza comunicării slabe dintre suedezi, totul ducând la necunoașterea planului de ansamblu al acțiunii de luptă. Cu peste 1.000 de morți sau răniți și muniție puțină, Roos a fost obligat să se predea, în vreme ce mare parte din armata suedeză îl aștepta fără să știe de înfrângerea lui.
La o vreme, Petru I în fruntea soldaților săi, a ieșit din tabăra fortificată și a format două linii în fața pedestrașilor suedezi, în număr de 4.000, care la ordinul generalului Lewenhaup au început înaintarea contra pedestrașilor ruși în număr de 20.000. Numai că aceștia au răspuns cu infernul de proiectile ale tunurilor, și când suedezii s-au apropiat la 100 metri de ei au început să tragă cu muschetele. La 30 metri de ruși, suedezii au început și ei să șarjeze cu muschetele, ajutați de sulițași, reușind chiar să-i împingă pe ruși către tabăra lor. Pierderile erau grele de ambele părți, dar suedezii au fost chiar pe punctul să câștige bătălia. Și ar fi câștigat-o dacă cavaleria generalului Cruez ar fi intervenit organizat, la timp. Neprocedând așa, a dat posibilitate liniei ruse cu flancuri mai mari, să înconjoare pedestrașii suedezi prin flancul drept rus, condus de Menșicov, iar cavaleria rusă condusă de Bauer a ocolit armata suedeză, pentru organizarea atacului asupra ariergardei. Suedezii, însă, nu mai aveau deja corpuri de armată organizate să se opună rușilor. Grupuri mici de pedestrași rupeau încercuirea să fugă spre sud, în vreme ce restul ostașilor erau copleșiți.
De pe o targă, Carol al XII-lea, văzând înfrângerea armatei sale, a ordonat retragerea. Restul trupelor s-a adunat și împreună cu carele de provizii ce le mai avea regele s-a retras spre Sud, abandonând asediul Poltavei.
Suedezii de sub comanda lui Lewenhaup, rămași împreună cu forțele cazace, au fost urmăriți de cavaleria regulată rusă, ajutată de 3.000 de kalmâci, până la Nipru, unde după 3 zile de împotrivire, au capitulat.
În timpul luptelor, rușii au luat mulți prizonieri, pedeapsa pentru ei nefiind alta decât să muncească la construirea noii cetăți Sankt Petersburg, ridicată chiar pe un teritoriu care aparținuse Suediei.
Carol al XII-lea și Mazepa cu 1.500 de oșteni fug spre cetatea Bender (Tighina), lângă granița cu Moldova, cetate controlată de Imperiul Otoman și astfel regele suedez reușește să se refugieze la otomani. Începea pentru el un exil lung, de 5 ani, până în 1714, când se hotărăște să se întoarcă în țara sa, drumul urmând să fie și prin Țara Românească.
De la Dimotika până la Giurgiu, Carol al XII-lea a fost însoțit de o gardă imperială otomană comandată de Mustafa Aga, nimeni altul decât cel care-l ridicase în primăvară din palatul său de la Mogoșoaia pe domnul Constantin Brâncoveanu să-l predea Padișahului Înaltei Porți.
Alaiul format din turci și suedezi a ajuns la Giurgiu în 24 octombrie (stil vechi) și din însărcinarea noului domn Ștefan Cantacuzino, în numele său, regele suedez a fost întâmpinat cu onorurile care i se cuveneau, de boierii Drăghici Strâmbeanu și Gligorie Căpitanul, alături de cronicarul Radu Popescu. În plus, domnitorul poruncise ca pe tot traseul regelui prin Țara Românească să-i fie amenajate conace de popas, iar boierii și cronicarul să-l însoțească tot timpul până la ieșirea din țară.
Împreună cu însoțitorii săi de încredere turci, suedezi și boierii Drăghici Strâmbeanu, Gligorie Căpitanul alături de cronicarul Radu Popescu, Carol al XII-lea ajunge în Pitești la 26 octombrie și, după întâmpinarea făcută de ocârmuitorii locali, regele își stabilește tabăra aici. Însoțit, în special de cronicarul Radu Popescu, petrece două zile și la Budeasa, în apropierea Piteștiului, unde avea pregătit conac de popas, conacul boierilor Budișteanu. Seara – regele care la numai 18 ani, în 1700, ajungea cu flota suedeză la Copenhaga și debarca în forță, obligând orașul să capituleze, după care obținea marea victorie de la Narva împotriva Danemarcei și Rusiei – privea din cerdac spre râul Argeș, în vreme ce cronicarul însoțitor își punea tot felul de întrebări, încercând să deslușească la ce se gândește.
Lămurirea a venit repede când, după ce a chemat mare parte din însoțitorii lui turci, suedezi și români, le-a spus că a hotărât să se despartă de mulți dintre ei, pentru ce vrea să facă pe mai departe, fiindu-i de ajuns doar doi. Așa cei de față au văzut cum travestit, alături de aleșii de încredere din Budeasa, Carol al XII-lea a plecat călare spre Turnu Roșu.
După ce le-a venit vestea că regele a trecut prin Câineni, Sibiu, Zalău, Șimleul Silvaniei și la 31 octombrie a părăsit teritoriile românești, cei rămași, la 8 noiembrie, au ridicat tabăra de la Pitești.
Victor PANDURU
P.S. Conacul boierilor Budișteanu, revendicat de urmași, poate fi văzut restaurat și astăzi.
