ISTORIA CLIPEI: Tribunii lui Avram Iancu
Motto: „Câmpia Libertății spune/ Că Avram Iancu suntem toți”
Străbătând biruitori pe culmi, cum spun moții și nu numai, tribunii lui Iancu, adevărați generali ai armatei țărănești din timpul revoluției transilvănene de la 1848-1849, reprezintă înalte conștiințe naționale, în fața cărora, se cuvine de fiecare dată să ne manifestăm venerația.
Unul dintre acești tribuni, a fost Ion Buteanu avocat din Abrud, care, cu toate că aparținea unei familii având titluri nobiliare, apăra moții târâți abuziv în numeroase procese. Și-a început activitatea de revoluționar prin organizarea în casa lui, a primei adunări a pașoptiștilor ardeleni, după ce a trecut peste interdicția impusă de autoritățile habsburgice, cu ajutorul preotului de țară Simion Bărnuțiu, care a înfruntat judele spunându-i că românii vor ține întruniri orice se va întâmpla, pentru a-și manifesta hotărârea de a obține egalitatea în drepturi cu toți ceilalți locuitori ai Transilvaniei.
După adunarea din casa sa, Ion Buteanu, alături de Avram Iancu, au început să organizeze armata țărănească, instruind nu mai puțin de zece mii de moți, a căror disciplină și forță au fost arătate la Marea Adunare de la Câmpia Blajului.
Alt merit al lui Ion Buteanu a fost cel legat de faptul că a convins regimentele grănicerești, formate din români, să acționeze în caz de nevoie alături de armata țărănească a iobagilor, care-l urmau în lupte, convinși că avocatul era alături de ei trup și suflet. Dar, în luna mai 1849, Ion Buteanu împreună cu patru căpitani ai săi, printre care avocatul Petru Dobra și tânărul Constantin Racoviță, nepotul Goleștilor, este reținut, legat de un tun și dus așa până la Brad. Vlăstarul Goleștilor a putut să evadeze, înainte ca arestații să fie predați maiorului Hatvany angrenat deja în luptele cu oastea revoluționarilor români, contrar onoarei militare, fără să țină seama că erau în curs de desfășurare tratativele dintre Ioan Dragoș, deputat român din Parlamentul de la Budapesta și tribunii transilvăneni, iar pe timpul acestor negocieri Kossuth ordonase încetarea ostilităților.
La 23 mai 1849 trupele maiorului Hatvany sunt înfrânte de oastea țărănească a lui Avram Iancu și, cu furie neputincioasă, maiorul maghiar a dat ordin ca Ion Buteanu să fie spânzurat, alături de un preot și doi primari români ridicați în furci
Tot tragic, din porunca aceluiași Hatvany a pierit și avocatul Petru Dobra, cadavrul său fiind găsit împreună cu altele din armata moților la reintrarea în Abrud. Vinovat de cele întâmplate, moții l-au găsit pe Ioan Dragoș și, prinși de mânie, l-au lovit crunt cu securea, fără să-și dea seama că deputatul în fond susținea ideea justă a lui Nicolae Bălcescu de unire a românilor și maghiarilor într-o luptă comună împotriva coroanei habsburgilor dușmanul lor comun.
Un alt foarte popular fruntaș al mișcării ardelenești pașoptiste a fost profesorul de latină Ion Axente Sever care, alături de Avram Iancu și Ilarian, a organizat ,,legiunile” unitățile mari create de țărani, dotate printre altele cu tunurile botezate ,,Decebal”.
În 1847 tânărul profesor, ia hotărârea să intre în rândul mișcării revoluționare muntene și trece munții în Țara Românească. Aici, participă la consfătuiri secrete alături de Nicolae Bălcescu, în urma cărora îi sunt încredințate misiuni de mare încredere la Craiova, unde stă până află de arestarea fruntașilor români transilvăneni Simion Balint, Moga, Micaș, Laurian și Bălășescu.
Când craioveanul Vasile Puian s-a oferit să sprijine eliberarea lor, s-a întors în Ardeal și împreună cu acesta au mijlocit eliberarea mult așteptată, după ce întreprinsese o intensă muncă de strângere a peste 4000 de tineri, din jurul Clujului, văii Arieșului sau din alte așezări, să fie înarmați și instruiți cu ajutorul lui Mihai Novac, venit și el din Oltenia. La marea adunare de la Blaj tinerii au făcut joncțiunea cu cei 6000 de oșteni aduși de Avram Iancu, la vederea cărora, baronul Vasz a cerut speriat împrăștierea, în caz contrar, urmând să aducă armată cu tunuri.
Numai că Avram Iancu, Axente Sever și alți fruntași aflați lângă ei au alcătuit răspuns scris că se află acolo: ,,să scape de prădăciunile, jafurile, miile de nedreptăți, asuprii și hoții făcute pe față de dregătorii comitatelor alături de mulți nemeși privați, care calcă în picioare legile dumnezeiești și omenești”. Mai susțineau că ei nu doresc a ,,asupri pe nimeni, precum nici n-am asuprit până acum, dar nici nu vom suferi ca să ne asuprească cineva” și, că ei nu sunt ,,ațâțători” cum îi numise baronul ațâțători fiind ,,aceia care ne-au bătut, ne-au jefuit, au adus execuția peste noi, ne-au măcelărit oile, ne scriu feciorii cătane”. Mai scriau că nu vor pleca de la Blaj până când nu ,,se vor slobozi toți cei prinși, pentru că au vorbit ce e drept și folositor pentru noi”. După ce declarația a avut efectul scontat Axente Sever a propus să se treacă la organizarea administrativă și militară a teritoriilor în care-și exercita autoritatea Comitetul Național.
Cu sabia în mână în fruntea legiunii sale din jurul Blajului, formată mai ales din iobagi, a luat parte la multe lupte, printre care cea de despresurare a cetății Alba Iulia, rămânând nebiruit. Însă, în noiembrie 1849, este arestat și întemnițat la Sibiu, până când Avram Iancu și Simion Balint reușesc să-l elibereze. A fost, cum spunea Nicolae Iorga, unul dintre ,,uriașii fulgerați cari nu voiau să se târască pe brânci”.
Ajuns preot cu ajutorul unor rude mai înstărite, Simion Balint, născut la Coporand, lângă Turda, era fiul unui țăran lipsit de pământ, care o vreme pribegise peste munți, înrolat în armata pandurilor lui Tudor Vladimirescu și lăsase drept moștenire fiului doar spiritul său de dreptate. Bătăios, ager la minte, Simion Balint s-a alăturat lui Iancu și celorlalți tribuni, înlocuind crucea cu sabia, în dorința de a mântui pe moți de blestemul iobăgiei.
Cu legiunea lui aflată pe valea Arieșului, Simion Balint a apărat trecătoarea către Turda și Cluj, conducând personal lupta împotriva vrăjmașilor cuibăriți în comuna Iara și, când i s-a cerut să se predea, a refuzat spunând că românii sunt ,,hotărâți să învingă sau să moară cu arma în mână”.
Arestat la Abrud a fost închis și bătut. După ce i se smulsese barba, în batjocură, și i se pregătea străpungerea cu baioneta, un ostaș cu inimă, aflat de gardă, l-a scăpat de la moarte, dar în cele din urmă a fost prins din nou și arestat în temnița cetății Aiudului, unde a stat până la cererea hotărâtă a Marii Adunări de pe Câmpia Libertății de la Blaj.
Fiul unui preot martir, spânzurat la Turda, Alexandru Papiu-Ilarian a devenit ,,cel mai iubit orator” vocea lui pătrunzând ,,în inimile tuturor”, susținând printre altele că ,,Astăzi, cel care nu ascultă de popor, nu ascultă de Dumnezeu” sau ,,Șerbi mai mult nu vrem să fim…, noi nu voim să dominăm peste alții, dar nici nu vom mai suferi noi cei mai numeroși și mai vechi locuitori ai țării, ca să se mai facă vreo lege în această a noastră țară – fără știrea noastră”. Urmărit pentru a fi arestat, ascuns și apărat de țărani, ajunge, mai târziu, în epoca Unirii Principatelor, unul dintre sfetnicii domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Printre alți tribuni ai lui Avram Iancu, se mai pot aminti Simion Groza, prezent în cronicile multor bătălii datorită vitejiei sale în luptele corp la corp, ajuns vestit și pentru izbânda capturării carelor cu provizii jefuite de vrăjmași. Mereu prezenți în confruntări au fost și Clement Aiudeanu, Mihai Andreica însoțitorul permanent al lui Avram Iancu, un fel de aghiotant al acestuia, Alexandru Bătrâneanu îngropat în apropierea Clujului după o moarte de martir. Lor li se mai adăugă Vasile Fodor, Simion Prodan, Nicolae și Ioan Corcheș, Vasile Moldovan și Solomon Roman, care, după arestarea și brutalizarea lui Iancu, nu s-au dezis de ideile lui, nici când jandarmii cezaro-crăiești, cu dispreț, îi purtau prin sate, punându-i să îndure multe brutalități sau umilințe, priviți cu neîncredere, calomniați și insultați pe tot timpul dezarmării oastei țărănești.
Victor PANDURU
