ISTORIA CLIPEI: O veche enigmă
Dacă medicul Carol Davila a fost fiul lui Franz Liszt, cel mai mare pianist al secolului al XIX-lea, nici până azi nu s-a ajuns la un răspuns indubitabil. După venirea sa în Țara Românească, la 1853 – dorit de domnitorul Barbu Știrbei – tot restul vieții Carol Davila nu a putut să prezinte autorităților române un certificat de naștere din care să se desprindă fără echivoc numele tatălui, în cel arătat specificându-se doar anul nașterii și locul acesteia ,,lângă Parma”.
În schimb, se pare că atât el cât și unii contemporani știau că este fiul lui Franz Liszt, pianistul compozitor plin de talent și al contesei franceze Marie d’Agoult, cunoscută în literatură sub pseudonimul Daniele Stern, autoare de eseuri și cărți romantice, căsătorită cu un colonel de cavalerie cu douăzeci de ani mai în vârstă.
Îndrăgostită de Liszt, contesa l-a urmat în Elveția și Italia, din relația lor născându-se trei copii, recunoscuți de tată. După câțiva ani petrecuți împreună, legăturile dintre tânărul muzician și contesă s-au răcit încetul cu încetul și cei doi s-au despărțit în 1844, pe moment neaflându-se că, nerecunoscut de Liszt, contesa îl mai avea și pe Carol Davila.
Că era mama acestuia, totul se desprinde din grija părintească pe care contesa a manifestat-o față de el, în mai multe rânduri.
Când, la 2 decembrie 1851, alături de fruntași opozanți republicani sau monarhiști, fusese închis preventiv, din ordinul lui Napoleon al III-lea, prin relațiile înalte avute, contesa a reușit să-l elibereze înainte de judecare.
Mai târziu, după sosirea tânărului medic printre români, tonul scrisorilor dintre ei era unul tandru. La 27 aprilie 1853, după nici două luni de la sosirea lui Carol Davila la București, contesa își exprima dorința de a veni să-l vadă. Pe mai departe, în scrisori, întrebuința frecvent expresii ca ,,mon cher enfant” sau ,,cher enfant”.
Referindu-se la paralizia brațului drept de care suferea Carol Davila, în 14 martie 1854 îi scria: ,,Admir, dragul meu copil, curajul tău într-adevăr eroic. Ce n-aș da să te pot strânge în brațe și să-ți spun câteva cuvinte de mamă. Soarta este aspră cu tine, dar sunt sigură că vom ști să o înduplecăm.”
La 7 iunie 1859 aflând de căsătoria lui cu Ana Racoviță, nepoata Goleștilor, contesa îi scria tinerei soții că ,,Dacă scumpul meu Citta (diminutivul lui Carol Davila) ți-a spus că-l iubesc ca pe fiul meu, n-a exagerat cu nimic și îți închipui cât de mult mă mișcă fericirea lui”.
Cu privire la mama sa, n-ar exista dubii, însă în ceea ce-l privește pe Franz Liszt ca tată, totul se rezumă la presupuneri, pornite de la întrebarea: cum de și-a recunoscut doar trei copii făcuți în concubinajul avut alături de contesă și pe al patrulea – adică pe Carol Davila – nu?
Prima supoziție, după cum scrie istoricul Valeriu Stan, a fost aceea că la vremea nașterii lui, pentru a evita scandalul – întrucât nu se despărțise încă de soțul său, colonel de cavalerie – contesa a găsit potrivit să stea internată într-un spital din Geneva și, pentru a păstra mai bine secretul nașterii, a înscris copilul în registrul bisericii din satul Avila, de lângă Parma. Cum nu avea nume de familie, i s-a zis ,,d-Avila”, transformat mai târziu în ,,Davila”.
Altă presupunere pleacă de la faptul că ducele de Saxa-Weimar – la curtea căruia fusese adus Franz Liszt – tributar unor precepte feudale, și-ar fi exercitat dreptul său de a nu recunoaște nașterea copilului.
După o examinare comparativă a scrisurilor, probabilitatea filiației celor doi a fost expusă și de expertul grafolog Henri Stahl, după foarte mulți ani.
Deasupra tuturor presupunerilor, contemporanii au văzut izbitoarea asemănare fizică dintre Franz Liszt și tânărul Carol Davila, înalt, subțire, cu trăsături fine și regulate, părul blond, ondulat, fruntea înaltă, ochii albaștri, visători; expresia de extremă tinerețe, făcându-l pe domnitorul Barbu Știrbei, să exclame către grămăticul său, când l-a văzut prima dată: ,,Dar ce crede Franța că va putea înfăptui la noi această tânără domnișoară?”
Ultima ipoteză a filiație celor doi este remarca unui ziarist francez, la moartea lui Carol Davila, în 1884: ,,Nu voi ridica aici vălul transparent care-i acoperă copilăria. Știm cu toții numele ilustru care i-a dat viață și numele de zece ori mai celebru al bătrânului care va plânge în aceste clipe, când va afla știrea fatală”.
Victor PANDURU
Foto: Carol Davila – Wikipedia https://share.google/KYsSBCQyxUO3zQAQQ
