ISTORIA CLIPEI: Logofătul Ioan Norocea
În istoria noastră este greu de găsit vreun demnitar participant la cârmuirea tuturor țărilor românești, așa cum a făcut-o logofătul Ioan Norocea, un mare boier din Pitești, ctitor al bisericii Sfânta Treime-Greci (Sfântul Mina), pe care a ridicat-o în 1564, pentru ca apoi să o înzestreze cu danie terenurile sale unde se află astăzi Primăria, Teatrul Alexandru Davila și Colegiul Brătianu. Pe lângă proprietățile din Pitești, logofătul mai avea moșii în Ștefănești, Mărăcineni și Colibași.
Marele boier Ioan Norocea a slujit la nu mai puțin de șapte domnitori, începând cu Pătrașcu cel Bun, după care a fost om de încredere al lui Mircea Ciobanu, devenit socrul său prin căsătoria cu Stanca, fiica domnitorului și a doamnei Chiajna. Ascensiunea lui Ioan Norocea a continuat fulminant în timpul lui Petru cel Tânăr și în vremea doamnei Chiajna, care l-a numit mare postelnic și apoi mare logofăt.
Când domn era Alexandru al II-lea Mircea, simțind că este în primejdie din cauza intrigilor, părăsește Țara Românească împreună cu soția, cei doi băieți și cele două fete ale lor, pentru a se pune în slujba Curții princiare de la Alba Iulia. Aici aduce multe servicii curții în lupta cu nobilimea și devine în timp scurt om de încredere, găsit demn de multe dregătorii.
În plus, prin farmecele lor, fiicele sale Zamfira și Velica atrag atenția unor mari influenți la curte, Petru Ratz de Galgo și Fabio Genga, aventurier italian, confidentul lui Sigismund Bathory, ambii devenindu-i repede gineri. Spre tristețea sa, băieții îi erau șterși, fără prea multă personalitate, incapabili să-l ajute în visurile sale de înălțare a familiei și, mai ales, de unire a țărilor române prin căsătorii, idee proprie, plină de originalitate, pe care o avea de mai multă vreme.
Nemulțumit, totuși, de starea la care ajunsese, trece în Moldova la ruda sa, Petru cel Schiop, dar și la prietenul său, Aron Vodă. Aici, devine pârcălab de Neamț și Roman, vornic al Țării de Sus, portar al Sucevei, însă, la 1593 se întoarce în Transilvania și, de cum află că Mihai Viteazul a ocupat tronul Țării Românești, trece munții convins că trebuie să se pună în slujba acestuia, după ce-l slujise și pe Pătrașcu cel Bun, tatăl lui Mihai. Ajunge mare dregător cu rang de vornic și conduce un corp de oaste participantă, la Dunăre, în luptele împotriva otomanilor.
Apoi, fiind știut ca unul care cunoștea foarte bine stările de lucruri din cele trei țări românești, Mihai Viteazul îl împuternicește ca în numele său să poarte tratative cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei.
Ajuns din nou la Alba Iulia, apreciat de principii Ștefan și Sigismund Bathory, îi impresionează mai mult, după ce Ioan Norocea, grație ginerilor săi, descoperă comploturile lui Gașpar Bekeș și Balthazar Bathory împotriva principilor, informațiile legate de acest complot avându-le de la fratele lui Fabio Genga, ajuns secretar papal la Roma și de la Petru Ratz de Galgo, numit ambasador la Constantinopol.
După victoria de la Călugăreni, din august 1595, fiica sa, Velica, soția lui Fabio Genga, devine translatoarea oficială a lui Mihai Viteazul, iar celălalt ginere al său, Petru Ratz de Galgo, soțul Zamfirei, ajunge căpitan în oastea domnitorului.
Când Mihai Viteazul unește cele trei țări românești și intră în Alba Iulia, la 1 noiembrie 1599, după victoria de la Șelimbăr, la Curtea Princiară a Transilvaniei Velica ajunge favorita întregitorului. Cât timp domnitorul unirii s-a aflat în cetate, între ei s-a înfiripat o mare iubire, afișată fără reținere în văzul lumii. Trecut de 40 ani, ostenit de atâtea campanii militare, înșelat și tracasat de multe ori de falși prieteni sau de dușmani de moarte, neînțeles de doamna Stanca, cu care se însurase la 27 de ani, în sfârșit domn peste țările românești, Mihai Viteazul își găsește marea dragoste în decorul frust și rece al curții de la Alba Iulia.
Velica se bucura de toate privilegiile unei viitoare doamne. Avea pe sigiliul ei personal pajura heraldică valahă, călătorea de fiecare dată la Târgoviște, când avea ocazia, alături de domnitorul unirii românilor, legătura dintre ei ajungând atât de departe încât Mihai Viteazul i-a interzis lui Fabio Genga să mai aibă legături cu propria soție, amenințându-l cu moartea.
Totul îi provoacă lui Ioan Norocea grele frământări și se stinge din viață în martie 1600, fără să apuce toamna lui 1600, când la Mirăslău Mihai Viteazul este înfrânt de nobilimea ardeleană răsculată și voievodul este nevoit să plece la Curtea de la Viena după ajutor din partea împăratului Rudolf al II-lea.
Revenit în Transilvania în fruntea armatelor imperiale, Mihai Viteazul este omorât mișelește, în august 1601, lângă Turda, de generalul imperial Gheorghe Basta, invidios pe faima principelui român, astfel că o reîntâlnire dintre el și Velica nu a mai avut loc.
Până la moartea sa, logofătul Ioan Norocea, sub diferite demnități, a activat în Transilvania timp de 20 ani. Este foarte interesant că, în multe documente ardelene ale vremii, apare cu numele de Pydesdi (Pitești).
Interesant este și faptul că, după unii istorici, ginerele său, Petru (Peter) Racz de Galgo, căsătorit cu Zamfira, apare în arborele genealogic al casei de Windsor din care, după cum se știe, face parte și Charles al III-lea, actualul rege al Marii Britanii.
În memoria faimosului logofăt, astăzi, la marginea Piteștiului spre Geamăna, o stradă, îi poartă numele.
Victor PANDURU
Foto: Biserica Sf. Treime-Greci (Sf. Mina), ctitorie a logofătului piteștean
