ISTORIA CLIPEI: Atentatele asupra lui Ion C. Brătianu
În guvernarea sa destul de lungă, întinsă pe timp de 12 ani, între 1876-1888, fără de care nu se poate concepe trecerea la adevărata modernizare a României, după obținerea independenței față de turci, marele om de stat Ion C. Brătianu a fost ținta mai multor atentate. Din toate, însă, a scăpat cu viață, spre fericirea susținătorilor săi liberali și, dezamăgirea unor conservatori.
Primul atentat a avut loc, în seara zilei de 6 iulie 1877, în vreme ce se întorcea singur într-o birjă de la Palatul Cotroceni, când, nu se știe cine, apărut din întuneric, i-a speriat caii. Luând-o la goană nebunească, bidivii au răsturnat trăsura și Brătianu a fost azvârlit pe trotuar. Din izbitură s-a lovit la cap și, un sfert de ceas, a rămas întins ,,ca un mort, rece și fără puls”, după cum descrie presa vremii. Până la urmă și-a revenit, în vreme ce atentatorul s-a ascuns bine, fără să poată fi vreodată descoperit.
Cel de-al doilea atentat s-a produs în ziua de 2 decembrie 1880, când, primul ministru ieșea de la cameră, îndreptându-se spre casă. Atunci, un fost profesor de la Târgoviște, pe numele său Ion Pietraru, care-și lăsase catedra pentru un post de funcționar la Ministerul Finanțelor, amintindu-și de niște conflicte profesionale cu Ion .C. Brătianu, pe vremea când îl avea șef de departament, nici mai mult nici mai puțin, a scos un cuțit și i l-a împlântat în piept. Cum primul ministru avea îmbrăcăminte groasă, lovitura n-a reușit. Pe deasupra, a avut și norocul ca tocmai în acel moment să iasă de la cameră un deputat, care văzând gestul agresorului, s-a repezit asupra lui și l-a izbit în cap, tocmai când se pregătea să repete lovitura. Căzut amețit, atentatorul n-a mai avut vreme de asta, în plus, a fost imobilizat ușor, până la venirea jandarmilor.
Al treilea atentat s-a petrecut în mai 1886, pe când Ion .C. Brătianu se întorcea de la Senat și de pe acoperișul unei case, cineva a aruncat asupra capului său o cărămidă, care nu și-a atins ținta.
Pasiunea lui de a merge mult pe jos, printre orășenii cu care intra des în vorbă, avea să fie și la baza atentatului din 4 septembrie 1886 de la orele 18 și 30, când, însoțit de C. F. Robescu fost director general al Poștelor și Telegrafului, pleca de la Ministerul de Interne spre casă, mergând pe Str. Vămii (pe locul unde astăzi este Piața Universității) pentru a ajunge în Str. Colței unde își avea casa. Pe negândite, însă, din umbra unui zid, a apărut un necunoscut, care apropiindu-se de Ion C. Brătianu a scos pistolul și-a apăsat pe trăgaci, numai că pistolul nu a luat foc. Atentatorul a tras a doua oară, însă agentul Ioniță Constantin care-l păzea discret pe primul ministru, l-a înșfăcat, moment în care traiectoria glonțului a deviat, oprindu-se în cingătoarea lui C.F. Robescu căptușită cu plăci de oțel, glonțul făcându-i doar o ușoară zgârietură, după asta alegându-se cu porecla ,,Cataramă”. Atentatorul, dezarmat și imobilizat de sergentul Ioniță, însoțit de cei doi demnitari, a fost dus în arest, unde s-a descoperit că se numea Stoica Alexandrescu, un negustor mărunt din Râmnicu Sărat. La vârsta de 13 ani intrase băiat de prăvălie la un frate vitreg, care-l ajutase să deschidă o mică băcănie după venirea din armată, dar nu se ținuse de treabă și drept urmare îl pândea falimentul. Nu prea obișnuit cu munca, cheltuitor, îi plăcea să fie primit în anturajul notabilităților orașului, visând să fie ales primar sau deputat, gândind că poate ajunge la așa ceva doar prin săvârșirea unei fapte ieșite din comun care să atragă atenția. Cum erau destule bârfe pe seama primului ministru, i-a venit ideea să-și cumpere un pistol și a plecat la București, luând cu el pe un anume Iordache Tănase, poreclit Tănăsescu, zis apoi Muscalu, trăitor din expediente, care trebuia să i-l arate pe Brătianu. În București au tras al un cârciumar, unde Stoica Alexandrescu ajutat de fiul gazdei a scris o petiție către primul ministru prin care reclama un abuz al comisarului din Râmnic. Cu petiția voia să intre în clădirea Ministerului de Interne, unde se găsea și Președinția Consiliului de Miniștri, pentru a cere audiență la Ion C. Brătianu și, dacă împrejurările îi erau favorabile, să-l împuște chiar în cabinet.
Cum la minister n-a fost primit, a încercat să-l caute pe Brătianu acasă pe str. Colței, dar nici aici nu a putut intra. Cum în apropiere era hotelul Metropol, unul dintre cele mai scumpe din Capitală, dându-și seama că din el poate să spioneze a luat o cameră și, de la geam, după mai multe observații, văzând că seară de seară Brătianu se înapoia pe jos de la minister, a făcut planul să-l împuște pe stradă.
Așa a ajuns să tragă în primul ministru pe strada Vămii.
A doua zi, gazetele scriau despre cele petrecute, dar fiecare relata faptele în funcție de orientarea politică a conducerii lor. Oficiosul conservator EPOCA prezenta lapidar tentativa de asasinat, dar fără să omită a menționa, aluziv politic, spre sfârșitul articolului, că ,,cine seamănă vânt, culege furtună”.
În schimb, TELEGRAFUL, oficiosul liberalilor lui I. C. Brătianu, a adoptat un ton foarte vehement, încercând să atragă toată răspunderea asupra opoziției pentru pregătirea și săvârșirea atentatului.
A doua zi, cu toate că vremea era urâtă, grupurile de partizani ai primului ministru s-au adunat în fața casei sale din strada Colței, dar, cum acesta nu era acasă, s-au îndreptat, aclamându-i numele, spre Ministerul de Interne. Aici, pentru a i se prezenta urările și felicitările de rigoare, o delegație a cerut să fie primită de I. C. Brătianu. După primire, marele om de stat a ieșit la balcon, de unde a ținut să le mulțumească la toți, spunând: ,,Vă sunt foarte recunoscător, nu pentru că îmi faceți manifestație, ci pentru că stigmatizați încercările ce se fac pentru a introduce în țara noastră tradiția asasinatelor. Într-o țară care are toate libertățile, cum e țara noastră, guvernul nu se apără, îl apără opinia publică”.
O parte din manifestanți s-au răspândit; alții însă au pornit spre str. Episcopiei, unde se afla redacția ziarului EPOCA condus de Titu Maiorescu. Ajunși acolo și-au manifestat nemulțumirea că acest oficios s-a situat oarecum de partea atentatorului. Redactorii au fost luați la goană și multe din dosarele aflate în birouri au fost distruse.
Foarte curând a început instrucția judiciară, împotriva lui Stoica Alexandrescu, pe tot parcursul acesteia învinuitul afirmând cu tărie că a fost doar un executant, autorii morali ai atentatului împotriva primului ministru fiind unii membri ai opoziției din Rm. Sărat, în frunte cu deputatul Iosif Oroveanu, de la care a primit o poliță de 5000 lei scontabilă de îndată după producerea atentatului.
Datorită unei scrisori trimise de un student, autoritățile știau că Ion Oroveanu, fratele deputatului Iosif, declarase la Anvers în Belgia, în fața unor studenți români întâlniți acolo, că I.C. Brătianu merită să fie omorât, politica lui fiind una funestă.
După descinderea organelor de anchetă la Râmnicu Sărat, au mai fost arestați Iosif Oroveanu, Gheorghe Protopopescu, fratele vitreg al lui Stoica Alexandrescu, Pompiliu Stănescu, agent electoral și Iordache Tănăsescu zis Muscalu, cel care în București îi arătase victima atentatorului.
La Cameră, arestarea lui Iosif Oroveanu a prilejuit deputaților conservatori depunerea unei moțiuni, prin intervenția deputatului Nae Ionescu, respinsă pe motivul că arestatul era învinuit de uneltiri privind comiterea unui asasinat, astfel că instrucția judiciară a continuat și dosarul a fost trimis Curții cu Juri din București, procesul începând în ziua de 17 decembrie 1886.
Printre avocații apărării celor arestați se aflau Titu Maiorescu, profesorul Nae Ionescu, G. Vernescu, I. Lahovari ș.a. Acuzatul principal Stoica Alexandrescu, sfătuit din prudență sau tactul politic al conservatorilor, a avut avocat doar din oficiu, pe considerentul că, chipurile, niciun avocat n-a dorit să se expună, ca apărător ales, apărând un atentator la viața primului ministru.
Procesul a durat 7 zile și s-a soldat cu următoarele condamnări: Stoica Alexandrescu – 20 de ani muncă silnică; Iordache Tănase, poreclit Tănăsescu, zis Muscalu – un an închisoare corecțională, cei doi fiind obligați să plătească statului și suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru ceilalți inculpați, s-a pronunțat achitarea.
Peste doi ani, însă, guvernul Brătianu a căzut și locul său a fost luat de un guvern al conservatorilor Junimiști condus de Theodor Rosetti, președintele Curții de Casație, cu Titu Maiorescu ministru la Instrucția Publică și Alexandru Marghiloman la Justiție. După o vreme, acest guvern, profitând de un eveniment sărbătoresc, a prezentat Regelui Carol I o listă de grațieri în care l-a strecurat și pe Stoica Alexandrescu și, astfel, atentatorul la viața lui Brătianu a ieșit din pușcărie cu mult înainte de ispășirea pedepsei.
Victor PANDURU
N.R. Și fiul acestuia, Ionel Brătianu, a fost ținta mai multor atentate în vremea cât a fost prim-ministru. Dar despre acestea, într-un articol viitor.
