Inaptocrația (I): Nepregătiți sau rău intenționați?
Nu de multă vreme Jean d’Ormesson semnala apariția unui nou termen în Dicționarul Larousse și anume ,,inaptocrația”, care în traducere, ar însemna: ,,un sistem de guvernământ în care cei mai incapabili de a guverna sunt aleși de către cei mai incapabili de a produce și care împreună cu ceilalți membri ai societății – cei mai puțini în stare să se întrețină singuri sau să se realizeze – sunt recompensați cu bunuri și servicii care au fost plătite prin confiscarea avuției și muncii unui număr de producători aflat în scădere continuă”.
Pătrunzând în profunzimea termenului, nu poți să nu te duci cu gândul că acesta a apărut, parcă, în urma unui aprofundat studiu al societății românești postdecembriste, în cadrul căruia i-au fost analizate, obiectiv toate caracteristicile umane, sociale, economice, culturale, dar mai ales politice.
În istoria noastră, de la 1989 încoace, sistemele de guvernământ cu inapți să guverneze – s-au succedat, fără nici un fel de îndoială – dacă ne gândim că după confiscarea revoluției, la conducerea țării, care se îndrepta spre o economie de piață, au venit cei din eșalonul doi al nomenclaturii comuniste, adică oameni fără niciun fel de pregătire și experiență pentru o astfel de economie.
Această nepregătire îi făcea inapți să conducă, chiar dacă ar fi fost de bună credință. Cum și buna credință le-a lipsit, dovedindu-se puși pe o corupție mai mare decât cea de pe vremea fanarioților, practicată în scopul îmbogățirii personale rapide, în detrimentul interesului general, orice român de bună credință poate ajunge la concluzia cât de inapți să conducă țara au fost guvernanții postdecembriști.
Nepregătiți pentru economia adevărată de piață, rău intenționați în apărarea interesului general, au crezut și i-au făcut pe alții să creadă că afacerea este ceva asemănător cu bișnița, când în realitate între cele două era o diferență enormă: afacerea fiind o mare știință, în vreme ce bișnița este, înainte de toate, escrocherie, bazată pe înșelăciune și furt.
Adevărați mutanți politici, prin metamorfoza horror a unei lovituri de stat, care a dus la mutarea lor în FSN și în alte fantome de partide, guvernanții post decembriști, în complicitate cu așa-ziși oameni de afaceri și managerii corupți ai unităților de stat neprivatizate, care mai aveau încă putere de decizie, au pus la cale, în interes propriu, marile furturi din avuția națională și, pe diferite căi necurate, au lucrat cu sârg, pentru cel mai distrugător dezastru din istoria noastră.
Comuniștii, conducând țara și după 1989, au distrus uriașul capital național, adunat prin truda de aproape 50 de ani a poporului, capital devenit ținta unui capitalism sălbatic, primitiv, de cea mai joasă speță, departe de adevăratele principii ale științei economiei de piață, totul desfășurându-se într-o confuzie și instabilitate legislativă, intenționat întreținute, cu participarea unei justiții arogante și dovedit ineficientă, uneori coruptă.
Profitând de lipsa de experiență a majorității oamenilor în ale economiei de piață, au discreditat, în mod voit, privatizarea în masă propusă de Ion Rațiu – cea mai rapidă, dreaptă și eficientă, prin care salariații și pensionarii puteau să devină, de drept, acționari la întreprinderile unde lucrau sau lucraseră. Fără această privatizare, jaful s-a produs fără opreliști.
Făcându-i pe mulți să gândească cum că a fi acționar este un atentat grav la bogăția comună națională și că a fi proprietar este un mare afront adus acestei bogății, prin aceeași lipsă de experiență în cadrul economiei de piață, i-au manipulat pe toți cei care dețineau părți sociale la întreprinderi să ceară restituirea lor, luându-le, astfel, de la început șansa să devină acționari în cadrul unei privatizări de genul celei propuse de Ion Rațiu, prin această restituire, toți fiind înlăturați voit de la actul de decizie asupra viitorului întreprinderilor.
De bună intenție a celor care au condus postdecembrist țara nu poate fi vorba, de vreme ce guvernările lor au început printr-o mare păcăleală: confiscarea revoluției din decembrie 1989, în timpul căreia, prin jertfa de sânge a multora, România urcase enorm în conștiința lumii și pentru noi se deschideau perspective nebănuite.
Din nefericire speranțele au durat extrem de puțin, pentru că a venit repede Crăciunul de păcat și crimă din 25 decembrie 1989 în care dictatorii Ceaușescu au fost executați după un simulacru de proces. Uciderea lor a fost un păgânism care a umplut de amărăciune atât pe cei care-i apreciau, cât și pe cei care doreau să-i vadă plecați de la putere. Această oribilă cimă și simulacrul cu ,,teroriștii” în urma căruia peste o mie de români s-au stins nevinovați, au făcut ca fața lumii civilizate să se întoarcă dinspre noi.
Scăpați de supravegherea din afară și din interior, guvernanții postdecembriști s-au pus pe distrugerea economiei românești în interes propriu.
Au început printr-o privatizare prin cumpărarea întreprinderilor de stat la prețuri de nimic, după care, inapți să lucreze în mediu concurențial, când și-au dat seama că pierd, au recurs la metoda în urma căreia obțineau iute bani, și anume distrugerea, care ducea la vânzări de fier vechi și suprafețe rezultate după demolări. Astfel, s-a ajuns repede ca românii de bine să-și aducă aminte cu mare dezamăgire că țara producea: camioane, autobuze, tractoare, avioane, motoare de nave, instalații de foraj de mare adâncime, platforme de foraj marin, utilaje petroliere performante, locomotive și vagoane de cale ferată, echipamente electrice și electronice, motocompresoare, pompe automate, roboți industriali, petroliere de mare tonaj, basculante mamut cu motoare de tanc, autoturisme de teren, utilaje și mecanisme pentru întregi fabrici de ciment, garnituri de metrou, tramvaie și troleibuze, escavatoare, produse ale cercetării nucleare și multe altele.
Se construise o mare industrie aproape în toate domeniile, exemplu relevant fiind industria siderurgică care asigura 8% din producția mondială. Dar produsele românești, pentru care existau piețe de desfacere, au fost făcute amintiri de inapții în a guverna, înainte de orice, adevărați hoții ai neamului.
La vremea acelui decembrie sângeros, unitățile industriale românești produceau aproape orice bun material, este drept la un anumit nivel calitativ, un nivel care putea fi ridicat sau înlocuit printr-un parteneriat onest cu firme occidentale chemate la privatizarea lor, fără să se ajungă la planuri de afaceri în scopul demolării. Acest parteneriat onest se putea realiza doar prin implicarea unor negociatori experți în economia de piață, așa cum erau Ion Rațiu, profesorul Anghel Rugină ș.a. întorși din diaspora, după ce și-au dat seama că eram în fața economiei de piață ca niște ,,pui proaspăt eclozați” cum se spunea. Însă, prin aparatul de propagandă, susținut de serviciile secrete care trecuseră de partea lor, ,,emanații revoluției”, profitând de slaba pregătire politică, istorică și mai ales economică a multora, care fără să-și dea seama confundau răul cu binele, au pornit o adevărată campanie de discreditare împotriva adevăraților oameni cu orientare democratică: Corneliu Coposu, Ion Rațiu, Radu Câmpeanu, Sergiu Cunescu ș.a., mitingul lor din ianuarie 1990 fiind subminat până în așa măsură că au ajuns huliți ca trădători de țară.
Lipsa de pregătire în domeniul economiei de piață s-a manifestat și în grava neimplicare a guvernanților în vederea determinării altor români cu experiență în domeniu, din vechea diasporă, să se întoarcă acasă imediat după revoluție, țara având nevoie de pregătirea lor, dar și de capitalurile unora dintre ei. Românii din vechea diasporă s-ar fi implicat mai întâi cu sufletul în reforma noastră, această componentă sentimentală fiind ceva în plus față de investitorii străini, o componentă de mare valoare, din nefericire bagatelizată.
Strigătul către diaspora românească a fost premeditat ignorat, pentru că orientările guvernanților erau preponderent doar spre interese personale, realizate în principal pe căi necinstite, cu care cei din diaspora, trăitori în adevărate democrații, lucru sigur, nu ar fi fost de acord.
Au răsuflat ușurați, văzând că după tot ce au întreprins împotriva lui Ion Rațiu și Radu Câmpeanu, veniți acasă în 1990, mulți români din diaspora au hotărât să rămână acolo, ceva normal după ce și-au dat seama că țara nu se desprinsese iremediabil de tarele comuniste și încă mai trăia sub „ciuma roșie”, de vreme ce se lucra cu sârg la respingerea lor prin nenorocitul slogan ,,că n-au mâncat salam cu soia”.
Hoții revoluției decembriste, ajunși să guverneze, nu pot fi iertați nici pentru punerea la cale a mineriadelor din 1990, un mizerabil moment de istorie românească, mulți români de bine fiind convinși că întâmplările de atunci au întârziat, în mod de netăgăduit, ani buni, revenirea României aproape de marea civilizație occidentală.
Dând impresia unor oameni de treabă, au păcălit mulți români, pretinzând că-i reprezintă loial, când, în realitate, tolerau senini corupția grea transpartinică, o realitate cruntă ascunsă sub masca unor zâmbete perfide.
Prin fărâmițarea suprafețelor agricole, datorită retrocedărilor, guvernanții postdecembriști au fost inapți să împiedece, inițial, întoarcerea agriculturii cu un secol în urmă, scuzându-se că au cedat în fața național-țărăniștilor și liberalilor care au vrut să facă acesteia un viitor, reînviindu-i trecutul, realitatea fiind că nu au fost receptivi în niciun fel la propunerile celor care cereau reconstituirea dreptului de proprietate ,,pe hârtie” fără distrugerea comasărilor existente, cunoscându-se că rentabilitatea agricolă se obține doar prin efectuarea lucrărilor pe suprafețe asociative.
Astfel, în loc să fim grânarul Europei și mari exportatori de produse agricole s-a ajuns la import masiv de alimente, un adevăr cutremurător.
Cu sau fără scuza legată de pretențiile național-țărăniștilor și liberalilor, cert este că în agricultură, fără să se pună o vreme nimic la loc, s-au distrus valori, și tot ce a rămas a încăput pe mâna noii ciocoimi de la sate, provenită din membrii comisiilor de lichidare a CAP-urilor, sau a celor de aplicare a legii fondului funciar, care au supus populația satelor celor mai mari abuzuri și nimeni nu a fost tras la răspundere. Agromec-urile au fost deliberat lăsate în paragină, să fie cumpărate pe nimic de corupții satelor, în timp ce țăranii, ca niște nevoiași înapoiați, au ajuns să are cu pluguri trase de animale, așa cum se întâmpla în trecut. Marilor stațiuni și institute de cercetări pentru agricultură nu li s-a acordat nicio atenție și nicio protecție și astfel o zestre inestimabilă a țării noastre cu reale tradiții recunoscute pe plan mondial, a avut soarta pulberilor.
Retrocedările au prilejuit hoților neamului practicarea jafurilor, care au dus la prejudicierea statului cu multe hectare din domeniile sale, sau prejudicierea moștenitorilor adevărați.
E drept că la distrugerea economiei românești au participat și marile capitaluri multinaționale, vrând să scape de o eventuală concurență și să-și asigure piețe de desfacere, însă, această distrugere nu ar fi fost posibilă fără participarea ,,cozilor de topor” din țară, politicieni cu funcții suspuse, dar fără știința economiei de piață, care, uneori, văzându-și nepriceperea, au fost nevoiți să se dea la o parte, iar, alteori, ca adepți ai corupției, au acceptat fără reținere șpăgile străinilor.
Și într-un caz sau altul, concluzia la care ajunge orice român de bine nu poate fi decât că în perioada postdecembristă mulți inapți să guverneze au ajuns la cârma țării, fără să aibă nimic comun cu guvernările pozitive, profesioniste, culte, săvârșite de adevărați oameni de stat, care și-au dus țările proprii spre un grad al dezvoltării, benefic pentru toți cetățenii.
Despre alte ,,păcate” ale inaptocraților guvernanți postdecembriști, în articolele viitoare. Va urma.
Victor PANDURU
