George Topîrceanu – un umorist… serios
Privit din perspectiva esteticii literare, George Topîrceanu a biruit toate prejudecăţile critice ale contemporanilor, în special pe ale adepţilor modernismului poetic, reprezentat mai înainte de către Al. Macedonski, teoretician al simbolismului după modelul francez, apoi de către modernistul Eugen Lovinescu, al cărui principiu estetic era de aliniere a literaturii române la marea literatură europeană. George Topîrceanu îşi urma destinul poetic potrivit harului înnăscut, detaşându-se de toate tendinţele literare ale epocii în care a trăit. Putem afirma că umorul său nu era deloc desuet, era şi încă este serios, adus la rang de artă literară, în ciuda teoriei lovinesciene după care umorul nu contribuie la marea poezie.
Publicul literar a socotit însă că prin stilul său original, a creat şi Topîrceanu „frumuseţi şi preţuri noi”, că şi poezia umoristică e mare, după cum şi epigrama e o specie literară de luat în considerare, nu „un strănut”, cum o definea ilustrul G. Călinescu, neintrând aceasta în graţie nici criticului Alexandru Piru, alt corifeu al literaturii române, pe seama căruia epigramistul Al. Clenciu a lansat următoarea replică: „Măruntă-i specia, aşadar,/Distinsul critic nu-i dă girul/Ca pe ogorul literar/Să nu se-ntindă precum… pirul”.
În monumentala „Istorie a literaturii române de la origini până în prezent”, George Călinescu fixează portretul literar al creatorului unei poetici cu totul şi cu totul originale, afirmând că autorul Baladelor şi Parodiilor „nu este niciodată atât de liric încât să fie mare, niciodată atât de facil încât să nu fie poet”. Iar pentru scriitorul Demostene Botez, George Topîrceanu era „poetul cu o operă care se aşază în fondul de aur al literaturii române…”
Din anul 1911, la chemarea criticului Garabet Ibrăileanuanu, Topîrceanu se stabileşte în Iaşi-ul literar, pentru funcţia de redactor adjunct al revistei „Viaţa românească”, după ce-i apăruse în paginile celebrei reviste parodia „Raspunsul micilor functionari” – o replică la Caleidoscopul lui A. Mirea (pseudonim pentru Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel).
Topîrceanu a primit girul, împrietenindu-se cu scriitori de seamă ai literaturii române: Otilia Cazimir, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, George Lesnea, Mihail Codreanu, Tudor Arghezi, Gala Galaction, Hortensia Papadat-Bengescu.
În 1916, i-au apărut primele volume de poezii: „Balade vesele” si „Parodii originale”, iar în anul 1919, înfiinţează, cu Mihail Sadoveanu, revista „Însemnări literare”. Urmează volumele: „Migdale amare” (1928), un volum de proză „Scrisori fără adresă”. După ce a scăpat din prizonieratul petrecut pe frontul din Bulgaria, a scris „Pirin-Planina, epizoduri tragice si comice din captivitate” (1936) și romanul umoristic „Minunile Sfântului Sinoe”.
Laureat al Premiului Național de Poezie și Membru corespondent al Academiei Române din 1936, George Topîrceanu rămâne un clasic al literaturii române, unul dintre cei mai populari poeţi ai neamului românesc.
Gheorghe MOHOR
În jurul unui divorţ – George Topîrceanu
