După demisia lui Florin Cîtu din funcția de președinte al partidului, Consiliul Naţional al PNL s-a reunit astăzi, la Palatul Parlamentului. Pe ordinea de zi s-a aflat un singur punct: Convocarea Congresului extraordinar, pe 10 aprilie.
După această ședință, Gheorghe Flutur a declarat: „Astăzi, colegii m-au propus pe mine să preiau atribuțiunile președintelui PNL, interimar, până la congres. A fost un vot în unanimitate și le mulțumesc pentru încredere colegilor.

Pentru că tot ieri a intervenit și demisia secretarului general al partidului, Dan Vâlceanu, am propus preluarea atribuțiunilor de secretar general de către domnul prim-vicepreședinte Lucian Bode pe această perioadă. Avem foarte multe activități și e nevoie ca secretariatul general să fie coordonat. Și domnia sa a avut vot în unanimitate în Biroul Politic Național.
Am făcut o informare despre ordinea de zi de la Consiliul Național extraordinar al PNL. Am discutat despre convocarea Congresului extraordinar PNL pentru alegerea președintelui partidului. Acesta urmează să aibă loc duminica viitoare, 10 aprilie, ora 11:00, la Palatul Parlamentului, sala Alexandru Ioan Cuza. Numărul de delegați: 1.300, din aceșt. 617 delegați de drept, diferența de 683 delegați aleși.
Termenul de depunere a moțiunilor va fi miercuri, 6 aprilie, ora 18:00 și apoi dezbaterile care vor trebui să aibă loc în județe până vineri seara la ora 22:00”, a mai declarat prim-vicepreședintele PNL Gheorghe Flutur.
Decizia convocării Consiliului Naţional al PNL a fost luată, vineri, într-o şedinţă a Biroului Executiv care s-a desfăşurat în sistem de videoconferinţă, cu 45 de voturi din 45 de membri prezenţi. Conform surselor din partid, Nicolae Ciucă este favorit pentru a deveni noul președinte PNL.


