Conform dicţionarelor actuale, cuvântul „fidelitate” înseamnă statornicie în convingeri, în sentimente şi în atitudine faţă de persoana iubită, înseamnă loialitate, cinste, încredere, întruchiparea perfecţiunii. Cu alte cuvinte, fidelitatea încorporează toate condiţiile unei convieţuiri trainice dintre soţ şi soţie, astfel încât, aruncând piatra oricând, oricine să poată trece testul de încredere. Dar când ispitele lucrează favorizând „păcatul”, relaţiile de cuplu mai pot fi salvate doar prin iertarea învinuitului/învinuitei, apărându-se integritatea familiei.
Nefiindu-le nimic străin din ceea ce este omeneşte posibil, chiar şi atunci când au încălcat regulile de fidelitate, marii scriitorii au găsit înţelegerea, răbdarea şi contribuţia directă a partenerelor de viaţă. Pe Ion Barbu l-a iertat soţia, Gerda Barbilian, după ce i-a aflat relaţiile amoroase: „Sigur, am fost geloasă, dar nu să-i fac scene”, mărturisea doamna, într-un interviu: „Normal că, atrăgând atenţia, nu putea rămâne în umbră. Era vivace, avea ochi sclipitori, nu era un molâu, iar eu ştiam că trebuie să rezist. Am fost mândră de el”. (Gerda Barbilian: „Amintiri”).
Şi doamna Alice Vera trecea cu vederea pasiunile amoroase ale soţului, nimeni altul decât ilustrul enciclopedist, critic şi istoric literar, George Călinescu. Îi erau iertate chiar şi capriciile şi atitudinea autoritară, uneori chiar exagerată: „Eu aveam grijă de tot ce privea latura materială: mâncarea, cumpărăturile, procurarea lemnelor, el fiind foarte comod. În afară de scris, nu avea grijă de nimic altceva. Noaptea citea, dimineaţa şi după amiaza scria. Uita să şi mănânce”, mărturisea iertătoarea şi răbdătoarea-i soţie, al cărei devotament faţă de critic a contat enorm la desăvârşirea colosalei sale opere. Apariţia masivului volum „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a uimit lumea literară contemporană, elogiindu-l pe autor ca pe un erou legendar.
Când scriitorul arheolog, om politic şi academician, Al. Odobescu s-a îndrăgostit de o tânără profesoară, doamna Odobescu i-a rugat amanta să se mărite cu el, dacă ar fi mai fericit în braţele ei. I-a fost refuzată oferta, iar scriitorul, aflându-se în pragul vârstei de 60 de ani, s-a sinucis, inhalând o supradoză de morfină.
Cazuri şi necazuri. Atât de adânc a pătruns săgeata lui Cupidon în inima fostei balerine Irinel Liciu de la Opera Română din Bucureşti, aflând că soţul ei, poetul Ştefan Augustin Doinaş, a murit la spital, încât şi-a pus capăt zilelor. A lăsat un bilet: „Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaş, dulcele meu, o prea mare iubire ucide”. Greşit! Iubirea nu trebuie să ucidă!
Cât de răbdătoare s-au dovedit şi soţiile celebrilor scriitori ruși! Sofia Tolstoi, Anna Dostoievski, Natalia Soljenițân, Nadejda Mandelstam, Vera Nabokov, Elena Bulgakov le erau stenografe, dactilografe, traducătoare, sfătuitoare. Nu am găsit nimic scris despre (in)fidelitate, dar, dacă totuşi au încălcat-o, era firesc şi pe bună dreptate, deoarece mai vârstnicii lor soţi, cuprinşi de febra creaţiei literare, mai erau şi ursuzi, tratându-şi nevestele ca pe nişte servitoare. Iar în privinţa obligaţiilor bărăbăteşti… fără comentarii!
Gheorghe MOHOR
